am crezut întotdeauna în visele mari. în irealizabilul care, de dincolo de stele, forțează omul să își cunoască valoarea și puterile. mai cred și acum. așa sunt construită eu: din cioburi de naivitate, de ideal, de vis greu de atins așa cum este spitalul de hematologie și oncologie pediatrică despre care v-am tot povestit de atâtea luni, o cauză ca atât de multe altele, una realizabilă și mai mult decât orice, extrem de dragă sufletului meu pentru că vorbește despre copii.
am crezut în acest vis într-atât încât v-am scos din case lună de lună și v-am cerut fiecare bănuț și fiecare leu cu gândul la statisticile ororii și ale groazei prin care trec și mor, nevinovați, atât de mulți, prea mulți copii. iar fiecare leuț s-a dus acolo, spre visul care astăzi…
… astăzi am primit o veste pe care nu știu cum s-o iau. este despre alex zamfir omul care a pus bazele asociației 1leu, omul care ne-a povestit într-o zi de februarie a acestui an despre visul unui spital în care copiii bolnavi de cancer se tratează și… trăiesc. vestea s-a așezat peste ceea ce crezusem eu potrivit și bine: îl nominalizasem tot astăzi la gala premiilor arcromania ce vor avea loc în luna noiembrie, la secțiunea ”generozitatea care schimbă vieți”. pentru că așa cred eu… că se schimbă viețile. cu fapte.
privesc în gol. mă gândesc deja cât de multe pietre se vor ridica și ne vor lovi pe noi, naivii visători ieșiți la alergare și cât de departe pare acum acel spital cu 50 de paturi despre care v-am povestit, în care am crezut cu toată puterea mea. și cel mai mult mă doare exact asta: că simt cum peste îndoielile inerente ale oamenilor se mai adaugă alți nori și spitalul redevine un vis atât de departe… intangibil. mai mult decât toate eforturile noastre, buna credință și generozitatea, gândul că faptele noastre bune vor fi târâte în noroi, doare…
astăzi sunt un biet leu rănit, rătăcit… dar am vrut să aflați asta de la mine. așa este corect, așa am făcut mereu.
mda… lasa, pisoi, nu te amari, tu stii ca ai facut-o din tot sufletul.
si poate… banii vor ajunge la acei copii bolnavi, intr-un sfarsit.
Bănuiesc ce o să urmeze. Era de aşteptat şi nu e un caz singular. Cei ce s-au dăruit cauzei, sau au dăruit din suflet, nu vor regreta… ceilalţi… vor primi ceea ce merită.
Fii serioasă! Zvonuri despre el au fost multiple, de ce crezi ca mă depărtasem de cauză, când mama Dariei era exemplul evident de câtă nevoie ar fi fost de acest proiect? Poate totuși nu e vinovat de nimic. Unele lucruri se atrag prin asocieri nepotrivite. Si până la urmă ai făcut ce ai simțit, restul e viață imperfectă. Păcat, totuși. Eu văd zbaterile lui Mihai, de exemplu și imposibilitatea de a face cât și-a propus, dar mereu am speranță că oamenii sunt buni. Și sunt. Tu ești dovada.
Sincer îmi pare rău. Știu cât suflet ai pus în acest proiect. Chiar dacă nu m-am implicat, am urmărit fiecare eveniment. Nu că aș fi bănuit ceva sau aș fi pus sub semnul întrebării seriozitatea demersului. Pur și simplu am fost prinsă cu alte probleme. Însă astfel de întâmplări deși te fac reticent în fața unor inițiative, nu ne vor împiedica ca pe viitor, să ne alăturăm altor cauze. Și eu, ca și Adriana cred încă în oameni. În sinceritatea lor și cuvântul lor. De buna ta credință nu m-am îndoit niciodată. Uneori și leii sunt răniți.
Pînă la urmă, sînt doar bani. Păcat de vis doar, dacă se destramă.
Aveam eu dreptate să mă feresc de “costume” mai rău decît de cîinii vagabonzi…
Ai pus atâta suflet… sigur ceva se va mișca, chiar dacă omul acesta este (sau pare a fi) o dezamăgire.
ba mă amărăsc q pentru că știu oamenii. și ascuțimea pietrelor lor o știu. copiii aceia chiar au nevoie de un spital, ori acum imaginea noastră, a visului nostru este afectată serios.
dana, să înțeleg că tu ai pus deja sentința? eu încă mă feresc…textul în sine s-a dorit o informare sinceră, chiar dacă amară. mi se pare drept față de toți cei care mi s-au alăturat într-un fel sau altul să spun ce știu.
eu mă întreb adriana, dacă știai ”zvonuri” ce te-a oprit să mi le spui și mie. pentru că eu știam din sursă sigură că este un om care a dus la capăt cu succes alte trei campanii umanitare. și departe demine gândul de a apăra pe cineva acum. pe mine mă interesează strict cauza, leul rănit, adică spitalul…
pentru mine leul rănit, roxana este acel vis. altfel, mă știi deja, cred cu tărie în mâna întinsă și în voluntariat. deocamdată sunt în așteptare…
exact dragoș, păcat de vis. lovitura de imagine e gravă fie că vrem să credem, fie că spunem altceva.
om vedea, sava. om vedea… suflet am să mai pun pentru că îmi pasă.
De-ar fi geam transparent s-ar vedea şi ce-i pe partea cealaltă. Dar e zid de beton iar noi vedem doar nişte amărîte de graffiti.
Într-adevăr, lovitura de imagine e gravă. Şi poate tocmai ăsta a fost scopul. Un avertisment: “cum vă permiteţi voi, nişte neica nimeni, să demonstraţi că se poate, într-o ţară unde noi vrem să facem să pară că deţinem controlul absolut!?” Pentru că uciderea adevăratelor revoluţii se poartă peste tot, nu numai peste baltă.
Cred că ar fi potrivită o explicație publică a lui Zamfir legată de proiectul 1leu.org. Tind să cred că e bine intenționat, deși trecutul lui lasă de dorit. Nu e vorba de o simplă asociere nepotrivită, cide ceva făcut cu bună știință, complicitate.
Oricum, dubiile pică și asupra 1leu. “Coincidențele” sunt prea mari ca să mai vrei să continui proiectul. Nu trebuie să îți pară rău de energia și banii băgate în proiect, dar asta te (ne) va face să fii mai rezervată în viitor. Dacă se demonstrează că avea gânduri rele cu 1leu.org, atunci trebuie făcută plângere la Poliție.
refuz, dragoș, să cred un astfel de complot. până acum autoritățile, cel puțin cele din brașov, ne-au privit cu zâmbet, ne-au însoțit la alergare și ne-au păzit. e drept că nici nu cerem nimic…
alex se află sub control judiciar, manu. are voie să dea declarații acum? asociația are mai mulți membri, de la ei așteptăm un semn acum. noul președinte este dan captaru. desigur că nu regret nicio clipă tot ce am făcut. mi-e ciudă de fapt: copiii au nevoie de acest spital.
E doar o posibilitate. Spune-i “scenariu imaginat de-o minte paranoică”, dacă vrei.
Alternativele sînt:
– o răzbunare personală a cuiva (din interior sau nu)
– implicarea reală cu sau fără bună-ştiinţă în afaceri “necurate”
Personal nu am nici cel mai mic habar de toată tărăşenia, am emis doar ipoteze. Din păcate, de prea multe ori adevărul ajunge îngropat adînc de către cei ce-o pot face, iar noi rămînem cu idei greşite. Iar copiii fără spitalul atît de necesar – ceea ce este, de fapt, esenţa problemei.