noi ne-am vândut anonimatul pe-o strângere de mână,
când eu cu sufletul să te cuprind aș fi vrut,
mi-e amintirea clipei toată ca o vină
în care numai eu am încăput.
noi ne-am vândut silit, ca-n negre execuții,
clipirile și zâmbetul rotund,
când ne priveau amestecat recruții
prin azimutul fals al unui gând.
noi ne-am vândut luminii, să ne-încapă
al unicornului amurg din zori de zi
și de privesc absurd prin ochi de apă
e doar un semn că mai aștept să-nvii
noi ne-am vândut, lumina de ne știe
e vina ei închisă-n poezie.
Ce frumos! Oare sunt demodata rau ca prefer versurile cu rima?
de ce să fii demodată și de ce să fie ceva rău? 🙂 eu scriu mai ușor în vers alb decât în rimă, recunosc, dar asta înseamnă doar că mi-e mai la îndemână așa.
daaaaaaaaa
săru mâna
fiecare a al tău, radu, este o mulțumire. 🙂