mi se așezaseră cuvintele într-un fel,
aproape ca o mirare,
ca o frânghie pe care stăteau la soare
rufele albe, mirosind a inocență.
mi se așezaseră tăcerile într-un fel
batistă înnodată peste gură
și te priveam așa
pe jumătate,
cu cealaltă jumătate întoarsă.
mi se așezase liniștea peste genunchi
ca o fustă de catifea
cu tivul desprins.
tu mă priveai.
prin ochii tăi încă treceau trenuri
cu nepăsare.
apoi am plecat.
tu spre o altă fată,
eu spre împrimăvărare.
cu încăpățânare.
sursa foto, desigur: călin
Na, poftim. Şi tu vorbeşti de tăceri? Cum să taci când tu înşiri primăveri aşa frumos?
aaa… păi în rest tac. și trudesc la un laibăr. new laibăr in town adică, potecuță! 😀
hahaha, un new entry, deci. Să ştiu de unde vor apărea noile tendinţe pentru sezonul ăsta 😀
ooo, nebunia asta lăibăroasă mă ține de ceva luni. plus că se prevede la orizont o nouă (și sunt sigură deja: adorabilă, a-do-ra-bi-lă) nepoțică ce va necesita trusou de bal. 😀
Doamne-ajută!!! Să vă fie sănătoasă!!
așa să fie! mulțumim! 🙂
Ţi se aşezaseră cuvintele într-un fel
de ademenire
Strângând în ele parfum îmbietor
De (d)albă floare.
Spor la tricotat fire şi cuvinte! 🙂
Cuvintele tale tacute
Se-ascund intr-un nod de batista
Sa numere clipe pierdute,
Sa-mi stearga lacrima trista,
Ca fara de vreme e totul
Si prea mult nimicul ne leaga
Iubito, imbie potopul
Sa urce iubirea pe-o arca.
😉