libertate

sunt zile în care te iubesc mai mult
şi-atunci, aproape mirată
mă aduce spre tine un vânt,
tremurând rozmarinul din poartă.
sunt nopţi în care te visez mai mult,
cu alb şi albastru tivind gândul
şi peste amintirile mele toate
parcă mi se năruie vântul
deschizând între noi o poartă.
sunt zile în care mă porţi mai mult
prin trecutul tău uitat în soare,
pe treptele ascunse unde psipsina doarme
tu îmi pui adeseori chemare
şi între noi, albastră, o poartă
mereu deschisă şi mare.
sunt zile în care mi-e dor de tine mai mult
şi mă cobor amintirile toate,
ca dintr-o carte rămasă albă
te recunosc şi te strig. în cetate
se leagănă noaptea râzând
şi arzând
ne creşte în carne cuvânt
ca o poartă. libertate.

… pentru că azi şi pentru că tu. efcharisto!  happy

10 thoughts on “libertate”

  1. Emoționant, mare muză Grecia asta, mare! Şi ea parcă nimic altceva nu îşi doreşte decât suflete pe care să le umple şi prin care să curgă în cuvinte simțite către oricine. În ultimii ani parcă s-au împuținat cei dispuşi să o recunoască şi a ajuns mai mult subiect de satiră şi zeflemea. Cândva, poate că îşi va regăsi eul său cel vechi pentru care încă poate fi adorată…

  2. eu cred, katia, că orice loc de pe pământ îşi are frumuseţea lui. şi că oricare vor fi fost interesele care au dus la imaginea greciei de acum, ea nu reflectă nici frumuseţea locurilor şi nici pe cea a oamenilor. însă grecia se arată aşa cum este ea doar acelora care chiar vor să o vadă. altminteri “strose to stroma sou” sunt doar nişte cuvinte fără înţeles ale unui dans devenit universal, iar căpitanul manolis un personaj literar.
    îţi datorez mult din grecia, îţi datorez mult ţie… ieri am purtat în gând sunetul vocii tale, ştii? happy

  3. La poarta albastră se-nalță stindard
    de pace eternă a mândrei Elade,
    iar valul de mare se-mbracă în alb
    când nimfele trec pe sub mândre arcade..

  4. Îmi face bine sa aflu happy şi apoi află şi tu, braşoveanca mea, că nici vocea ta nu se uită uşor. Eşti dătătoare de viață, mai află şi asta, dragă psi.

  5. Jumătate din noi e atât de bine ascunsă, nedescoperită, ştim că există şi poate îi ”e capătul în gând”, uneori mai nevăzută decât propria noastră umbră care ne urmează până picăm de somn şi acolo, în somn, ne întregim cu ea. Cine ştie… realitatea e oricum mult mai largă decât ne încape nouă ochiul.

Comments are closed.

error: Content is protected !!