se înnoptase de-a binelea atunci când omul, aplecat deasupra instalației la care tot lucrase în vremea din urmă, își ridică privirea. urme de oboseală îi conturau, ca mereu, ochii frumoși și întunecați, în care scânteiau gândurile, focul nestins din inimă.
în jur, toate lucrurile familiare stăteau cuminți, primind și ele valurile de răcoare albastră care intrau nestingherite prin fereastră. deodată cu întunericul, cerul își pusese caftanul larg, pe care râdeau stelele. în alte nopți ca aceasta, desigur că și în alți ani, privise spre ele curios și dornic să le dezlege taina așezării pe brocartul întunecat. iar ele, ca niște școlari ce abia deschid coranul, îl așteptaseră să vină, să le recunoască mersul. o mai făcea și acum, deși mai rar, ocupat de la o vreme cu bolile și cu leacurile lor, cu tainele nedeslușite ale sufletului omului și lucrurilor.
omul își privi însemnările zilei și zâmbi. prima picătură de attar apăruse pe neașteptate, ca o boabă de aur. răbdarea și strădania lui dăduseră roade și ceea ce numise până la urmă “al inbiq”, reuşise să transforme, aşa cum şi dorise, floarea în ceva lichid, preţios şi peren.
cuvintele îi veniseră pe buze aşa cum le învăţase demult, pe când avea doar zece ani. le memorase cu repeziciune şi le purta în sânge, îl călăuzeau mereu. ori, poate, ele fuseseră acolo de fapt şi cartea sfântă era asemeni porţilor care se deschid, aducând cu ele drumurile pe care pornise cu sufletul deschis mereu, fără să ştie că din noroc sau soartă, el venise pe lume într-o epocă de aur în care marii înţelepţi apăreau precum florile în grădină. şi fără s-o ştie, el însuşi era o astfel de floare.
în noul mileniu, el scrisese deja canonul de medicină şi se bucura de numele pe care alţii îl dăduseră strădaniei lui de a desluşi tainele grecului din stagira, ce trăise pe acest pământ cu mai bine de o mie de ani înainte. de fapt, îşi amintea prea bine: citise cartea aceea de patruzeci de ori până pricepuse. fusese o piatră greu de spart, dar reuşise până la urmă să înţeleagă metafizica şi să-şi construiască pe marginea ei propriile idei, îmbogâţind-o. cu attar-ul fusese mult mai uşor, aşa gândea acum, când boabele mirositoare curgeau liniştite. amestecate cu ulei, ele ar fi putut aduce trandafirul în suflet la orice oră şi în orice loc.
***
se numea ibn sina şi era la origine persan. la zece ani ştia pe dinafară coranul, iar la şaisprezece era deja medic. a dăruit lumii canonul de medicină (prima descriere a ochiului uman, studiul bolilor contagioase şi utilizarea anestezicelor orale) lucrare de referinţă secole de-a rândul în domeniu. fără curiozitatea lui nestinsă, omenirea poate că ar fi pierdut definitiv filozofia lui aristotel, dar şi a acelora care l-au urmat, iar procedeul de distilare cu ajutorul alambicului inventat de el a dat naştere nu doar attar-ului ci şi multor alte parfumuri. aproape un necunoscut pentru mulţi, ibn sina sau avicenna, “al treilea aristotel” este izvorul de cunoaştere din care s-au hrănit din plin şi francezii. canonul de medicină a fot multă vreme cartea de căpătâi la montpellier, iar grasse, actualmente capitala mondială a parfumurilor (pe vremea lui sina doar o mizeră tăbăcărie), mai foloseşte şi astăzi… alambicul. epoca de aur a islamului s-a stins de multă vreme, dar chiar şi aşa, fără aceşti oameni, de altă religie, cu alte mentalităţi, am fi fost mai puţin ştiutori.
fascinant om, fascinanta poveste.
cuvintele tale mi s-au transformat in imagini, psi.
ai vazut the physician ?
este felul meu, lotusica, de a spune de ce “je ne suis pas charlie”. fascinaţia mea pentru avicenna, averroes, ibn khaldoun şi suflul roşu e veche de ani buni. poate că a venit vremea să spun ce ştiu şi să merg mai departe cu învăţatul.
nu am văzut filmul… dar bănui că tot de-o patimă e vorba.
au fost scene in film ce mi-au zbarlit pielea pe mine
mna, ca veni vorba eu nu pot sa spun nici ca ” je suis ” nici ca ” je suis pas ” charlie ori altcineva. eu sunt eu. si cam punct dupa.
fix aşa zic şi eu. cu punct cu tot.
fix asa, pisoi, numa’ tu stii sa-ti exprimi un punct de vedere.
ai facut o punte parfumata intre cele doua tabere, delicata si documentata, invitand la calm, reconciliere, bun simt… chiar adevar faptic.
‘je suis Charles’ mi s-a parut o afirmatie emfatica, mi-a sunat ca o bufonerie din start. io pot sa zic ‘je ne suis pas Charles’ si nici acei extremisti, in sensul ca imi par reprobabile ambele gesturi.
cine sunt nu stiu inca…
Fiecare cu Sina lui. Mie mi-e dragă Psip Sina europeană, nu cea persană. Je suis Belle. Tres Belle
ai să râzi, belle, dar asta scrisesem de dimineaţă: “era frumoasă. chestia aceea pe care o vedea în oglindă şi pe care oamenii o tot lăudau. era frumoasă” dar m-am împiedicat iar de cradled of love a lui saaresto şi s-a dus muza pe coclaur.
eu zic aşa: fiecare cu sania lui. kenza, n-om fi fair, da’ charlie este cumva? hai că facem praf şi alambicul ăsta, văz.
Ma bucur ca ai publicat articolul.
Bine te-am regăsit, dragă Psi! Îţi doresc un an cât mai frumos!
Foarte interesant subiect. Marile personalităţi ale lumii islamice din epoca de aur a acestei lumi. Ce minţi luminate au dat lumii atunci! Ce savanţi s-au ridicat dintre ei. Ai amintit de Avicena, de Averoes şi au fost mulţi alţii. Şi ce mult preţuiau studiul, ştiinţa, poezia, cultura… Păcat că n-au ţinut-o pe linia aceasta, căci alta ar fi fost acum istoria lor. Undeva, cândva, lucrurile s-au fracturat, din păcate.
Numai bine!
eu aş spune, alex, că nu s-a fracturat nimic. faptul că noi am tradus acele scrieri abia în secolul 20, faptul că ei au o cu totul altă scară de valori înseamnă doar că suntem diferiţi. în plus, geniile nu se nasc pe bandă rulantă… nici chiar la europeni.
Pai saracul Avicenna chiar si asa de geniu cum era in viata lui de zi cu zi adulta a trebuit sa peregrineze de colo colo din cauza ca dadea numai peste teritorii cu emiri care se luptau unii cu altii ca chiorii pt sa castige suprematie in zona respectiva, adica nu a fost cumva aparat si onorat nici macar la acea vreme de aur a Islamului nici macar de coreligionarii lui sau de vreun emir mai luminat pe termen mai lung. Si nici nu era politic, era doar asa gen profesor universitar dar nu a primit vreun post din ala pe durata nedeterminata, desi existau universitati colo si colo, mai mult cateva neveste de emiri li se facea mila de el si-i mai dadeau asa un stipendiu dar pe urma se plictiseau de el sau barbatul lor isi pierdea postul sau erau nevoite sa dea postul de profesor universitar vreunui nepot de unchi sl nu stiu carei concubine ca sa-si mai pastreze si ele macar cativa sclavi si 2 cufere de rochii. Zau, nu a fost chiar asa de aur acea perioada…e numita de aur poate asa in comparatie cu ce nenorocire e acum prin Siria si Afghanistan sau chiar parti din Iraq. Dar desigur ca a contribuit si nu numai el, au mai fost cateva genii de exceptie, dar asa genii de exceptie rasar din cand in cand peste tot. Dar sincer nu cred ca Avicenna adult si-ar fi numit propria lui perioada o epoca de aur, ba probabil ca s-ar fi si enervat sau s-ar fi tulburat daca ar fi insistat cineva fata de el ca traieste intr-o epoca de aur.
in acelasi timp prejudecatile sunt intr-adevar mari fata de musulmani care sunt bagati toti intr-o oala de parca nu s-ar fi casapit intre ei la fel ca si crestinii de partea lor impartiti pe diverse denominatiuni. Zau, cand am vazut ca pe wikipedia e mentionat ca si acum diverse denominatiuni islamice se cearta intre ei pe Avicenna, ba ca a fost shia, ba sunni, ba sufi, ba nu stiu ce secta pura, ba ce nu stiu ce alta secta frateasca, etc, chiar mi-am dat seama ca intr-adevar nu s-a fracturat ceva de atunci si anume
ignoranta si meschinaria si tot felul de
tampenii de genul asta care mai ales in
comunitatile inalt competitive inchise rurale sau insulare (majoritatea comunitatilor din UE dar si de aborigeni papuasi sau chiar astea virtuale de pe Facebook probabil la o adica fiind destul de similare), chiar nu te
lasa sa dormi…si inca noi ne enervam ca prostii pe timpuri de pace si relativ belsug, daramite ce sa zica altii din alte locuri si din alte timpuri.
Eu personal nu sunt Charlie pt ca sunt un mic burghez las conformist si nu as avea niciodata curajul dlui Voltaire, de exemplu, (de talent sau intelect nici nu mai zic). Eu de aia nu sunt Charlie, dar nu mi se pare o chestie cu care m-as putea impauna, chiar dimpotriva.
Si a caricaturiza pe profeti si pe potentati sau chiar pe zei nu e tot aia cu hate speech.
Hate speech e cand spui asa chiar serios sa moara toti catolicii sau toti evreii sau toti pionierii sau toti caricaturistii care par a-l jigni pe Papa, dar nu e hate speech daca
desenezi pe dl Goe pionier sau pe Iisus alegandu-si underwearul preferat intre
brief sau boxer sau injurand asa in gand pe
naiba stie cine. Caricaturile din Charlie nu mi
se par reprezentative de hate speech. Sunt
asa similare cu cele din Mad Magazine, umor
cam sofomoric asa apreciabil poate mai
mult de tineretul de vreo 14 ani…dar ce,
acum sa nu aiba voie nici tineretul sa aiba
ocazia sa invete sa rada de diverse spaime ?
Ce, tineretul e alcatuit din genii de nivel
Avicenna ? Tineretul e alcatuit din oameni
mediocri ca si majoritatea noastra de altfel, dupa parerea mea.
Mie mama mi-a pus personal in mana Biblia Hazlie cand aveam 14 ani, si mama mea, desi e o comunista, (asa ideologic chiar sincer in sufletul ei, ca in partid nu au primit-o), nu este totodata si atee, chiar de loc, e mama mea si m-a vazut asa poate prea serios intr-o zi si a vrut sa-mi smulga un zambet, plus sa-mi arate in mod educativ ca mai exista si alte carti pe lume decat alea de aventuri fictional romantate serioase pe care le citeam eu la 14 ani.
P.S. comentariul nu e o critica a textului, care e un text chiar gingas promo la turism si parfumuri, insa ce voiam sa zic e ca dupa parerea mea povestea lui Avicenna nu are legatura cu promo Charlie (sau anti-Charlie), plus a folosi pe Avicenna pt reclama la turism sau parfumuri e una, insa a-l folosi la promo Charlie/anti-Charlie, mi se pare pe alaturi, oarecum deviant, pt ca persoana lui Avicenna e uomo universale (cf lexiconul renascentist, cand s-a consolidat cultul personalitatii si pe UE), insa serios apartine tuturor culturilor, ca om real de geniu…daca textul de mai sus e folosit (nu neaparat de catre autor dar si de cititorii interpretativi)
in legatura cu Charlie indraznesc sa zic ca aceasta activitate mi se pare oarecum similara cu emailurile alea fake care circula
o scrisoare apocrifa a lui Einstein facand
reclama lui D-zeu.
şi ceva recent citit pe facebook:
Prima zi de scoala in Franta. Invatatoarea striga catalogul.
– Mustafa Al Ekhzeri?
– Prezent!
– Ahmed El Cabul?
– Prezent!
– Kadar Sel Ohlmi?
– Prezent!
– Mohammed Endahrha?
– Prezent!
– Chanhira Amarttayaku?
– Prezent!
– Al Ain ben Oit?
Nu raspunde nimeni.
– Al Ain ben Oit!
In clasa liniste totala.
– Pentru ultima data: Al Ain ben Oit!
Un copil raspunde timid:
– Doamna, cred ca e vorba de mine, numai ca se pronunta Alain Benoit.
Acum ca m-am desfasurat si aicea, (ca pe blogul meu nu am indraznit scriu opiniile mele personale despre de ce eu as vrea sa fiu Charlie insa efectiv nu reusesc, de netalentat si lenes ce sunt, asa ca mai mult am comentat ca sa-mi arat sclipirile pe la altii, ca fata de mine insumi nu mai indraznesc de mult sa ma dau mare…plus nu cred ca ar fi fost un bun exemplu fata de potentialul tineret cititor al blogului meu…ma rog, am o gramada de scuze fffff bune pt ce nu scriu eu diverse chestii poate chiar interesante la mine pe blog…, chiar indraznesc sa intreb (ca de fapt de aia am venit aicea, cu miloaga)…zau, ce mai face Vladen ? Si chiar are de gand sa nu mai scrie niciodata pe blog ?
rudolf, comentariile tale sunt binevenite pe-aici, sper că ştii, indiferent de lungimea sau motivaţia lor.
o să-ţi răspund pe îndelete: de ce “epocă de aur”? pentru că fără aplecarea islamicilor asupra scrierilor antice, le-am fi pierdut definitiv. pentru că multe din cele găsite, inventate, concepute de acei arabi plurivalenţi, omenirea ar fi progresat mult mai lent. numită epocă de aur pentru ceea ce s-a creat şi s-a gândit în lumea arabă a acelor ani. altfel, toţi, dar absolut toţi cei care au trăit în acea epocă, arabi, ibn sina, inb khaldoun, omar khayyam, averroes au trăit cu sabia deasupra capului.
însă, mi se pare important să spun, scrierea mea nu face reclamă la nimic. este doar un argument pentru fascinaţia mea, pentru aplecarea mea asupra unor lumi apuse. care preocupare motivează şi argumentează într-un fel faptul că sunt echidistantă acum, ca să nu spun defensivă. mi-ar fi imposibil să fac reclamă pentru turismul unor ţări pe unde eu nu am ajuns încă, deşi îmi doresc.
mă întrebai de vladen: se mută. principalele preocupări ale rusului sunt acum legate de mutarea în norvegia. când vorbesc cu el- pe facebook- am să-i spun că eşti preocupat de tăcerea lui de blogger. bun aşa? eu cred că va reveni la un moment dat.