pe inima mea,
pe carnea desfăcută a lumină,
pe sângele meu învolburat
și ascuns,
pe firul de iarbă fragil al dorinței,
pe cătușele ruginite ce leagă
glezna întrebărilor de pământ,
pe fierul roșu al întrebărilor
ascuțind oasele,
biet fluier prin care tremură vântul,
pe noaptea ochilor
și pe ziua cuvântului,
pe toate te-am scris astăzi
așteptându-te.
și mi-e inima scrum
de dor ars ca o țigară
uitată aprinsă.
sursa foto: deviantart
sursa de inspirație:
https://www.youtube.com/watch?v=-QcxcfbvPmA
…cum simt de bine aceste versuri. Cu diferenţa că parcă se mai zăreşte un …fum de speranţă în ţigara uitării. Te îmbrăţişez, psi. O săptămână frumoasă să ai!
Ieri ti-am urat de bine! Azi te felicit… ca bine ai mai scris!
Incepi sa-ti revi in metafore!
ii
“mi-e inima scrum
de dor ars ca o țigară
uitată aprinsă.”
am aflat de curand ca dorul doare fizic…
Astăzi m-a năpădit un dor, poate unul ars ca o țigară uitată aprinsă. Probabil e dorul de casă? Abia aştept să-l potolesc!
Doamne, ce bine era când era așa… Parcă mi-e dor de vremea aia… dar și frică oarecum. Deși frica te ține uneori viu…
Nu lua în seamă. Aberez.