pe calea cuvântului…

ne cunoaştem dintr-un ieri pierdut printre multe amintiri frumoase, prinse mai toate de reverul scrisului, această haină care care ne îmbracă într-o joacă al cărei miez este totuşi mai profund decât pare la o privire fugară. ne recunoaştem într-un joc de cuvinte stârnit parcă ieri, într-o aplecare simultană asupra cuvântului.

probabil că în urmă cu vreo sută de ani ne-am întâlnit scriind prin cafenelele cu iz boem şi ne-am mirat şi atunci de legările şi dezlegările noastre de cuvânt. maimuţă, lethe, aletheia, daniel day lewis sunt doar câteva chei care, răsucite uşor în poarta memoriei, aduc oricând la lumină amintiri calde. ale noastre.

şi ştim amândoi că cel mai mare dar pe care îl poate face scrisul, dincolo de înţelegere şi rezonanţă este… recunoaşterea. doamnelor şi domnilor, interviu psiriduş cu road căruia îi mulţumesc… pentru tot.

1.cine este road to sophistry și de ce ai ales să semnezi astfel scrierile tale prin virtual?

Să știi că nu e o întrebare pe care să o primesc prea des, poate în ciuda aparențelor. Foarte bună întrebarea. Road to Sophistry este de fapt un tânăr de aproape 28 de ani, pe numele lui real Robert, care s-a decis acum 4 ani aproximativ să împărtășească cuvinte, gânduri, sau uneori emoții, prin mediul virtual. Road to Sophistry e un concept imaginat spontan, prin intermediul căruia am intenționat, încă de prima dată, să leg împreună, sub același nume, un romantic incurabil, un temător filosof, un poet ciudat și un prozator divergent. Etimologia conceptului, a numelui, s-a născut dintr-un soi de joacă: fiind pasionat de filosofie și de științe-sociale în genere, dar la fel de mult și de literatură, m-am gândit să găsesc blogului meu un nume mai interesant așa, care să mă reprezinte – exact așa cum un pseudonim sau o poreclă acoperă o arie mai largă de caracteristici a cuiva. În traducere liberă Road to Sophistry ar însemna ceva de genul: Calea către Sofisme (Drumul către Sofisme, dacă vrei) și e amuzantă (cred), întâmplarea care m-a condus către conceptul ăsta, fiindcă în momentul în care m-am decis să-mi deschid un blog, și implicit să-i aleg numele, citeam o carte care se numește Lumea Sofiei, un roman nemaipomenit de istorie a filosofiei, scris de scriitorul norvegian Jostein Gaardner (pe care-l recomand oricărui iubitor de filosofie sau oricărui doritor întru inițierea în acest fabulos domeniu), o carte care îmi era așezată pe pat, și așa mi s-a aprins un beculeț, de la cuvântul sofism, pe care am încercat să-l îmbrac într-o semantică mai largă și să-l extind scrierilor mele ulterioare. Cum bine știm cu toții, sofismul e un raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punct de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, adică pe utilizarea aspectelor neesențiale ale argumentelor, fenomenelor, etc) și care este adesea folosit pentru a induce în eroare, și m-am gândit, pe loc, că sofismul e definitoriu pentru nația asta, pentru român, pentru cel care nu-și pune întrebări mai adânci și nici nu se documentează în prealabil, ci doar aruncă cu judecăți și opinii în stânga și în dreapta. Românul (și poate nu numai), fiind un părerolog de seamă, cade frecvent în capcana sofismului (și nu la modul reflexiv, cum o făceau discipolii lui Protagoras sau Gorgias), și m-am gândit că e atât de scurt drumul de fapt de la părere la conținut încât am ales numele ăsta: Drumul către Sofism. Pare complicat, dar în capul meu, pe loc, totul a căpătat un sens și am ales să-mi semnez de atunci așa scrierile din virtual. După un timp, țin minte că un prieten bun (Tavi, pe care-l salut pe această cale!), mi-a spus că ar trebui să înregistrez ca marcă această de numire, că e diferită, că are priză și că nu e ceva ce întâlnești la tot pasul. Și uite așa, am dus mai departe numele ăsta de 4 ani prin virtual.

2. dacă ai fi un personaj literar cine ai alege să fii și de ce?

Zâmbesc. Păi sunt multe personaje care mă atrag și cu care aș face schimb de realitate fără să stau pe gânduri, să știi. Cred că mi-ar plăcea să fiu Benjamin Button, personajul lui Scott Fitzgerald din proza scurtă The Curious Case of Benjamin Button care se naște bătrân și moare copil, trăind invers traiectoria vieții umane, pentru că mi-ar plăcea ca în fiecare zi să revin la tinerețe, la copilărie, și la felul în care un copil vede lumea din jur, adică mai onest, mai limpede și mai curios. N-aș refuza nici postura Micului Prinț, de exemplu, dar nici cea suprarealistă a lui Gregor Samsa, cel care, în Metamorfozele lui Kafka se trezește într-o bună dimineață, în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. Știu, sună ciudat să-ți dorești să fii un gândac din lumea lui Kafka dar poate că, dacă am fi gângănii, măcar câteva ore, am înțelege mai bine ireversibilitatea vieții și rolul nostru insignifiant pe care-l avem în univers dacă nu creăm sau contribuim cu ceva la patrimoniul spiritual al vieții. Și nu în ultimul rând, mi-ar plăcea să fiu chiar în pielea eroului lui Cervantes, a mult-aclamatului dar puțin înțelesului Don Quijote, pentru că de fapt, fiecare scriitor e un fel de Don Quijote ce se luptă cu morile de vânt: el încearcă să lămurească, în scris, lucruri despre care ceilalți cred că știu totul, când situația nu e de fapt, chiar atât de limpede.

3. ce înseamnă blogging-ul pentru tine și de ce ai ales această cale de a arăta scrisul tău?

Blogging-ul e un spațiu al conținutului care câștigă din ce în ce mai mult teren și o activitate, deopotrivă, care poate ajuta o persoană să-și ordoneze scrisul. Scrisul, prin mediul online, e un exercițiu excepțional. Uite, de exemplu, eu m-am autocunoscut și autodescoperit de nenumărate ori prin scriitură. Am scris de multe ori tot ce-am gândit și astfel, cumva mi-am dat seama, în timp, de ceea ce gândesc. Uneori ne gândim la niște lucruri pe care nu le exprimăm, iar nescriindu-le ele se pot pierde, și aici cred că intervine rigurozitatea zilnică pe care ți-o propune angajamentul asumat de a scrie în mediul online, care salvează multe idei ce altfel s-ar putea pierde, și pe care le păstreză într-un depozit virtual unde descoperi cititori fideli, persoane care simt și rezonează cu ceea ce scrii, adică oameni cu care creezi niște legături puternice, niște schimburi informaționale și emoționale însemnate. Scrisul în blogosferă mi-a adus multe bucurii. Prin scris m-au cunoscut și alții. Prin scrisul în mediul virtual m-am organizat. Scrisul e o armă, un fel de super-pistol, care ucide la un alt nivel. Sau un medicament. Care vindecă. Am ales calea blogging-ului din dorința de a ajunge în minți și suflete frumoase de pretutindeni. Țin minte că la câteva luni după ce mi-am deschis blogul, multe persoane mi-au trimis mesaje de felicitare, unele fiindu-mi total necunoscute până atunci. Sentimentul a fost incredibil. De altfel, de atunci și până azi, primesc comentarii și mesaje incredibile, pline de emoție, care îmi arată în definitiv că scrisul, fie el în mediul virtual sau în cel tipografic, leagă, unește, emoționează în continuare.

4. am remarcat că ești de multă vreme un apropiat al clubului nostru. cum l-ai descrie și de ce ai ales apropierea de noi?

Când aud o asemenea întrebare, zâmbesc instantaneu. Clubul Psi e un loc de întâlnire aparte, din multe puncte de vedere, pentru mine. Dacă țin bine minte, sunt aproape 3 ani de când am primit invitația de a mă alătura acestui club de interesanți condeieri din mediul virtual. De vină, desigur, pentru acest frumos accident este Camelia. Cea care m-a descoperit la un moment dat, citindu-mi textele de început, de fapt ea descoperindu-mă la recomandarea unui alt suflet drag (Anowen), și care a avut puterea extraordinară de a aduce în același loc (Clubul Psi) mai mulți pasionaţi bloggeri, printre care s-a întâmplat să fiu și eu. Cum aș descrie Clubul Psi? Poate ca pe un castel al cuvintelor sau ca pe o redută a frumosului din mediul online. Clubul Psi cred că e omogen prin diversitatea oamenilor care-l compun, sau, cum îmi place mie să spun, denotă unitate prin diversitate. Sigur, ca în orice club, de orice fel, există și în Clubul Psi tipologii diferite, dar, până la urmă, dacă stai să te gândești mai bine, asta îl face mai solid, mai credibil, și îi conferă o particularitate aparte. Eu sunt convins demult că în Clubul nostru găsești câteva minți sclipitoare și câteva tipologii de scriitură care îmbogățește enorm peisajul blogging-ul autohton. Clubul Psi e un castel magic, unde jocul, cuvântul, sau emoția se amplifică într-un habitat ideal. Am ales apropierea de acest club datorită Cameliei, la care țin foarte mult, dar am descoperit în el, oameni minunați, pe care nu cred că i-aș fi întâlnit altfel. Am fost norocos.

5. dăruiește un gând celor care ne citesc, sau, dacă vrei, dăruiește-le o întrebare…

Celor care ne citesc aș vrea să le mulțumesc, pentru răbdarea de a fi parcurs acest interviu, și să le reamintesc că, făcând ceea ce-ți place, fie că e vorba de scris sau nu, vei descoperi întotdeauna că nici o clipă nu se pierde, că ea se depune totuși undeva, într-un safe la care numai el are acces și în care nimic nu se degradează și nimic nu se pierde, și care întreține o oază a bucurie și copilăriei ce ne poate salva întotdeauna din înecul cenușiului cotidian.

pentru că interviul psiriduş este  tema de astăzi a psilunelilor noastre, vă invit să citiţi şi alte interviuri, găzduite de cei care s-au înscris în tabel: