în lanţuri de zăpadă

curg şoaptele-ntre noi de parc-ar fi prăpăstii
şi se adună pe la colţuri colb de gând,
coboară peste inimi fumegând
căzute, cifrele din zarul mut al sorţii.
se-aprind aripile pe dealuri şi pe coaste
miroase a tăciuni de veşnicie
ghimpi curbi se-nfig în carnea vie şi pustie,
tăcută-i umbra ce s-a prins pe oase.
şi te aştept în lanţuri de zăpadă
şi îţi aştern nainte drumuri. goi
sunt ochii ce te caută prin vânt şi ploi,
când primăvara asta stă să cadă.
sunt munţi de aşteptare peste tâmple
şi colorate în albastru infinit
mi se tivesc pe la genunchi, şoptit,
pierdute stele ce nu ştiu să umble.
şi-n gândul meu gonit de vânturi albe
şi-n lacătul de clipe care ne înghite
un dor, ca un copil ce iarăşi râde,
din flori de gheaţă desenează salbe.
şi te aştept în lanţuri de zăpadă
cu setea mea, cu inima strigând
ca un ceasurnic de speranţă ridicând
al clipelor contur. luciri de nadă.

poezia se dedică domnilor care la această oră aleargă înfloriți în toat direcțiile. să ne trăiți!