purta sub faldul gros, de catifea,
un lacăt greu, fierbinte,
sub care inima încă dormea
acoperită de cuvinte.
dusese bătălii nenumărate
şi umbre-i mai brăzdau privirea
dar ochii-aprinşi ca două nestemate
nu desluşiră, încă, fericirea.
văzuse lumea toată coborând
pe coama munţilor, pe ape,
un dor părea că-l poartă pe pământ
din satul cel mărunt înspre cetate.
pribeag sub aripă de vânt
îşi căutase sensul, rostul
şi închisese în cuvânt
înatul, binele, frumosul.
şi îmvăţase tot ce se ştia
din viaţă şi din cărţi ascunse
purtând în minte slova grea,
zâmbind cu tâmplele aprinse.
dar dintre toate nu ştiuse
şi nu aflase-n calea lui
că-n leacul uşilor închise
şi-al inimilor prinse-n cui
doar ea, iubirea, ştie vraja,
acest depărtător de coaste,
ea, desferecătorul, straja
acestui trup de carne şi de oase.
şi-abia atunci, topit în ea,
arzând în focul ei, zvâcnind,
sub faldul gros de catifea
simţise lacătul topind
când inima bătea, bătea
… iubind.
http://www.youtube.com/watch?v=yJzNHfoMJ74
31 thoughts on “depărtătorul de coaste”
Comments are closed.
sub faldul gros de catifea
iubirea ei ardea mocnit;
ea n-o știuse, dar o intuia
și sufletul i-a tresărit, căci a simțit
cum lumea toată îmbrăca
culori aprinse cald în asfințit,
și fericirea în privire-i clocotea
atunci când lacătul i s-a topit.
nu ştiu de ce mi-am făcut iluzii că voi fi singura care voi aborda tema asta din perspectiva iubirii
. cred că m-am aşteptat ca restul să fiţi mai cinici…mai sadici… ce delicată mă mai cred uneori 
).
dar clar tu ai spus-o mult mai meşteşugit decât mine .
îmi venise ieri o idee, vavaly, dar nu am apucat s-o dospesc cum se cuvine, pe motiv de sărituri cu schiurile, dar nu mai fac greşeala de a scrie încă o postare, o lăsăm la dospit. am observat că oamenii- majoritatea- vin doar la cea cu tabelul. şi acum… să te citim!
!!!… nu-mi gasesc cuvintele, simt ca ce as spune ar fi prea putin…
Sa ma ierti pentru banalitate, dar ai scris asa de frumos…
Nici eu nu stiu ce cuvinte sa pun aici …
Sub faldurile de catifea
Şi lacăte topite-n soare,
În inimi care simt la fel
Nu vom găsi depărtătoare.
Dar inima ce n-a simţit,
nicicând, bătaia cea unică
şi-ar procura prin Dumnezeu
Depărtătorul ce ridică
Pe culme, sus, în asfinţit,
Acea dorinţă de iubit.
felino, esti un minunat chirurg. ai reusit o operatie pe suflet deschis. mi-era dor sa mai citesc o minune din asta de-a ta.
Ei da, acum simt și eu aerul proaspăt al primăverii în versurile tale, optimismul și pofta de viață. Drept e că, având în vedere experiența mea cu depărtătorul ăsta de coaste, mă așteptam la altceva.
Psi, mi-a făcut plăcere să recit această poezie. Mult.
Multă plăcere, am vrut să spun. De câte ori ștersesem înainte laudele multe, scrise de mine pentru aceste versuri ale tale! Dacă m-am limitat, am greșit! Și la propriu, și la figurat.
de fiecare dată când citesc versuri la şi de la tine, zâmbesc.
te văd cum creşti cu fiecare metaforă şi mă bucur mult. pentru că meriţi.
ştii da? după comentariul tău nu mai rămâne nimic de spus.
totuşi… mi-a tăiat răsuflarea aecel pază şi durere, pază de durere… sunt încă o norocoasă că scriem împreună de atâta timp, carmen!
eu ştiu: mi-i dor de tine. şi cum dispre est nu se aud veşti bine, aş vrea să ştiu că ţi-e bine.
aoleoooo, eram să cad de căzută ce eram de atâta surpriză, habibi! păcatele mele, da ce faci tu, arab dumitale? cămila? nisipu? toate bune?
ţi-o fi fost dor, deşi eu scriu, mie mi se face dor, da’ tu taci.
şi pentru că arabă nu ştiu, ca să spun mulţumesc de trecerea lu matale pe-aici, rămâne pre limba noastră.
şi felicitări pentru egalu lu dinamu, care puţin a lipsit să fie victorie.
Vreau să-mi cer scuze pentru absența de zilele acestea…
nu mai promit nimic…sper doar să mă primiți pe la casele voastre…întârziată…
poate vrei urecheată, dagathă! de ce să-ţi ceri scuze?! doar nu avem condică de semnat pe-aici! hmm… ai grijă de tine, soro. şi punezâmbetul îndărăt…
sărumâna, sufleţel!
şi uite cum pui tu mâţu pe labe, adriana, uite-aşa! iar îmi amintesc când te certam pentru că simţeam eu ruperi de ritm în poezia ta. încăpăţânato! să nu iei seama la ce spun eu, daaa? rămâi tu!
Apoi…tot am zis că trec să citesc duzini…N-am fost. Acum mă mai feresc să mai promit…dar sper să îmi iasă…
aşa, şi? crezi că dacă nu ai timp sau chef să vii, te trec la catasif? fuugi, măăăi! parcă nu ai şti…
apoi sincer, slvc, nu prea cred că vreau să ştiu ce ai fi depărtat tu cu obiectul cela.
şi nici pe cine!
oare cine o fi de vină?
îți mai aduci aminte cum am învățat să scriem când eram mici? ne ținea învățătoarea mâna în mâna ei… tu ești învățătoarea mea 
mda… din toate partile doar vesti numai nu bune…deaceea prefer sa tac cu ieea si in speranta ca o sa vina elee si cele bune(vestile) odata si odata
Eh…
Eu am avut senzația că primul comment a fost scris de Carmen Pricop.
Iar poezia am senzația că e scrisă de Psi.
Iar SimonaR… are dreptate Psi.
Știu ce am vrut să scriu, dar nu înțeleg ce am scris.
Am s-o las cum a picat: ca lacu-n puț…
Sunt în perioada mea ermetică.
E posibil să dau senzația că jignesc când, de fapt, laud.
Nu și invers…
laud-o, laud-o! merită!
ai prins nuanța…