timport pe tâmple semne de macarieni
şi dor de vorbe noi şi înţelesuri
ciudatini ale căror rosturi
par desenate azi de marţieni.
un simbolid se leagă-n zâmbet
când prin becluză trec râzând
om desenat din cer şi din pământ
afişurat de zvonul unui plânset.
şi eliternă-mi pare a ta chemare
care ne ţine gândul aplecat
cursalt spre versul care ne-a legat
demult. o tufişură stinsă în culoare.
şi îmi promit presalt, a revenire
şi a rămânere, biet chip de nisipet
abia ghicit, când dorul, desuet,
dă semnervos din strălucire.
eu vin, cu paşii de rubin
şi-n faţa omului mă-nchin,
pisic de şoaptă şi de vorbă bună
îţi mulţumesc cu palme-împreună.
Daaa! De trei ori ”a” în ”Da”!
daaa… de ce? 8-|
Daaa, adică asta ești Tu.
aşa vrei tu să mă vezi, cc! 🙂 dar eu sunt în fiecare cuvânt şi în fiecare respiraţie, pisic pe acoperişul lumii, urmă de şoaptă pe un pervaz imaginar.