timport pe tâmple semne de macarieni
şi dor de vorbe noi şi înţelesuri
ciudatini ale căror rosturi
par desenate azi de marţieni.
un simbolid se leagă-n zâmbet
când prin becluză trec râzând
om desenat din cer şi din pământ
afişurat de zvonul unui plânset.
şi eliternă-mi pare a ta chemare
care ne ţine gândul aplecat
cursalt spre versul care ne-a legat
demult. o tufişură stinsă în culoare.
şi îmi promit presalt, a revenire
şi a rămânere, biet chip de nisipet
abia ghicit, când dorul, desuet,
dă semnervos din strălucire.
eu vin, cu paşii de rubin
şi-n faţa omului mă-nchin,
pisic de şoaptă şi de vorbă bună
îţi mulţumesc cu palme-împreună.
Daaa! De trei ori ”a” în ”Da”!
daaa… de ce?
Daaa, adică asta ești Tu.
aşa vrei tu să mă vezi, cc!
dar eu sunt în fiecare cuvânt şi în fiecare respiraţie, pisic pe acoperişul lumii, urmă de şoaptă pe un pervaz imaginar.