că mult am mai cerut, eu ştiu
şi teamă mult mi-a fost,
că-ntr-o furtună fără rost
băli-vom sensul bun şi viu.
nu ştiu să spun ori poate da
nici nu privesc şi nu mai număr
cuvântului eu îi sunt umăr
şi de mi-e stea-i şi vina ta.
şi….
un golem mut şi vinovat
aşa mă simt în lutul meu,
blasfemic vânt mă cere greu
şi simt cum lunec în păcat.
ce colportor mi se zideşte
în stinsul meu auz, ce vânt
clemenţă cere în cuvânt
când osul plânge şi jeleşte?
pe greabăn cârd de vini ating,
pe ochi mi se mai leagă cerul,
colaj de oase îşi cer dorul
brevet al nopţii-n care ning.
e-un genocid de nori în mine,
e-o moarte irizând bucolic
iar eu agonizez. indolic
se strâng cuvintele-ruine.
şi chiar de pare grandios,
bălit îmi este astăzi gândul,
mă moare şi îmi tremură cuvântul
şi lacrima o rană mi-e pe os.
trece ea odata si lunea.
totul trece… chiar totul.
mă bântuie sintagma aia cu golem mut și vinovat. uneori, penița ta vindecă lipsuri. știi? se spune că între cuvinte există acele spații de neumplut. ai atâta forță în unele asocieri de cuvinte că reușești să umpli secvențe de spații dintre cuvinte.
agapi, am scris poezia dintr-o suflare. habar nu am cum am scris-o de fapt, un comentariu la o postare…. transă? desprindere?
nu ştiu decât că-mi curg cuvintele sub streşini…. uneori.
sunt un agapi norocos că te-am cunoscut, sunt tare mândru de asta în momentul ăsta, poate mai mult ca niciodată. în scris te văd așa cum simți, și asta e ceva.
tocmai ai citit poezia mea cea mai dragă dintre toate prostiile scrise de mine în ultimul timp… ştii?
of pisica, of…