nu îmi amintesc ziua când ai apărut prima oară,
era marţi? era soare?
cuvintele se găsiseră unele pe celelalte,
apoi mâinile.
nu îmi amintesc nici când ne-am îmbrăţişat.
în ochii mei se pusese noaptea
să fiarbă cuvinte noi,
un fel de zeamă, aşa îmi părea
zâmbetul prelins în ferestre.
nu îmi amintesc ziua când,
prea obişnuită cu tine,
am simţit că îmi eşti departe.
poate de-aceea îţi scriu numele pe nodurile acestea
şi mă simt ca un peşte
neîncăput de năvoduri,
liber,
prea liber,
mult prea liber printre apele uitării.
nu îmi amintesc ziua când ai să te întorci.
va fi joi? va fi zăpadă?
http://www.youtube.com/watch?v=Xk-lHRFsEN0
13 thoughts on “aide memoire”
Comments are closed.
Înghit cu noduri, secunde…
fac un ceai? să lunece mai uşor… nodurile, secundele…
Ah, nu ştii cît sînt de antagonic…? Deşi-s bolnav de inimă, prefer cafeaua. Poate că inconştient (sau nu!) aleg un mod mai rapid de-a trece în uitare, eu cu tot cu nodurile din gît şi secundele implacabile…
apoi io cafea la ora asta nu fac, inimosule!
Da’ ci mă inerveeeezi …
Io de ce nu pot scrie aşa ?
de parcă io pot scrie ca tine! şi nici măcar nu mă nervez!
Ştiam io că mă iubeşti şi nu vrei să mă duc…
Da, daaa… Siguuuur … Tu ce-ai să spui acum…
“nu îmi amintesc ziua când,
prea obişnuită cu tine,
am simţit că îmi eşti departe.”
sau
“nu îmi amintesc ziua când ai să te întorci.
va fi joi? va fi zăpadă?”
Dacă-mi forţez creieraşul să gândească în astfel de termeni, tare mi-e că se calează şi mă lasă de căruţă în mijlocul drumului decât să-i reuşească ceva măcar pe sfert.
păi nu-ţi scrisei în poezea, pe sub bezea?
tu numa spune dacă va fi tăpadă iarna asta. că io am obosit de când aştept furtuna aia de la americani.
sincer… nu-mi amintesc ce gândeam acum ceva ore, când am scris versurile astea.
Iertare, mi-s prea treaz şi iaca m-am pierdut printre ochiurile năvodului…
Mă-ntorc în vis…
prea multă cafea, prea multă cafea!
M-am rugat de ea să se lase de mine, dar mi-a zis că eu sînt singurul care-i poate potoli fierbinţeala sorbind-o cu nesaţ de fiecare dată ca şi cum ar fi prima… Ce suflet aşa avea s-o abandonez acum?! Nu pot, sîntem sortiţi pe veci unul-altuia!