serge lutens

sursa foto: perfume shrine (da, unul dintre blogurile de parfum pe care le citesc, aparţinând elenei vosnaki, cunoscătorii ştiu unde o mai găsesc)

omul priveşte cu atenţie prin obiectiv înspre chipul ce pare desenat din lumini şi umbre de marmură în vreme ce mâna aşteaptă răbdătoare. alb şi negru, întuneric şi lumină adunate în aceeaşi secundă de linişte pe care simpla apăsare a unui buton o tulbură.

click. amintiri. amintiri care nu se mai spun acum, despre pruncul prea devreme separat de mama sa ori despre balansul acela continuu, căutare a sinelui între două familii cărora nu le va aparţine niciodată pe deplin, un suflet mult prea fragil pentru acest război peste care el va pune, reacţie de apărare, ca un paravan japonez, micul său vis de imagini şi umbre.

amintiri despre tânărul ucenic din salonul din lille în care doamnele oraşului îşi lasă podoabele capilare în voia mâinilor pricepute. are doar 14 ani, dar el ştie deja că locul său nu este aici, printre bigudiuri şi bucle, împins împotriva voinţei sale de alţii pe un drum care nu-i aparţine. experimentează şi aşteaptă. este o lecţie pe care a învăţat-o deja, o va mai folosi, atras de magia imaginilor pe care ochiul său de artist, aşa crede acum, le va recompune în peliculă de film.

visează la cetatea pariziană care îl va primi într-o zi însă nu ca pe un viitor cineast, nu aceasta îi este calea, iar marele său talent încă doarme, chiar dacă, ajuns la paris, va realiza în miezul anilor 70, două filme de scurt metraj, “les stars” şi “suaire” înlocuind apoi camera de filmat cu o alta, cea care îi permite să redea mult mai bine ceea ce vede. are doar 20 de ani şi este fotograf pentru vogue, iar peste puţin timp, la solicitarea expresă a casei dior va crea pentru ei o linie de machiaj. o nouă cale pentru tânărul care a inventat întunericul coborând pe pleoape.

amintiri. amintiri ce vorbesc despre artistul ce descoperă marocul şi japonia, locuri care îl vor influenţa mai târziu, la vremea când va începe să recompună imaginile în olfactiv alegând să trăiască în marrakech cel puţin opt luni pe an. deocamdată însă doar nombre noir cu florile sale de osmanthus, un parfum floral lemnos fructat pentru casa a cărei imagine internaţională o va construi cu migală, japonezii de la shisheido pentru care concepe machiaje şi chiar campanii publicitare şi care îi vor da carte blanche pentru a ridica din aceleaşi  lumini şi umbre, sub paravanele de tul negru ale împăraţilor, parfumul ca o imagine.

les salons du palais royal se deschide la paris în anul în care se dezvăluie lumii marea sa creaţie, feminite du bois, prima dintre poveştile sale marocane, toate scrise sub un cod de miresme, de arome aşezate tainic, ca în vremurile de odinioară ale miticei parfumerii arabe, amalgamuri de răşini şi mirodenii care evocă lumi astăzi închise în pagini de carte. unele chiar uitate. din grădina sa, departe de tumultul lumii, se nasc ambre sultan, arabie, tubereuse criminelle, la myrrhe, fleur d’oranger, rahat loukoum, cuir mauresque, chergui sau parfumuri unicat, la preţuri ameţitoare ca însăşi esenţele care le compun.

în spatele ecranului invizibil, un om, o viaţă. parfumier de nişă pentru care ideea se naşte din ceea ce citeşte, ce simte şi vede, trăind adesea izolat în mulţimea care îl înconjoară, scotocind tarabele din souq în căutarea unei bucăţi de lemn sau de chihlimbar, serge lutens s-a desprins de shisheido la început de mileniu scriindu-şi povestea mai departe în felul său, departe de clasicul parfumier înconjurat de retorte, eprubete şi formule complicate. parfums-beaute serge lutens a dăruit lumii reorchestrări ale primelor sale creaţii, aşezate în flacoane simple, transparente, de o simplitate adesea uimitoare, mici capcane dreptunghiulare sau în formă de clopot, în spatele cărora, odată deschis, parfumul te învăluie, te inundă. sa majeste la rose, borneo 1834, boxeuses, cedre, chypre rouge, clair de musc, de profundis, douce amere, la fille de la berlin, nuit de celofan, rousse, santal majuscule, sarrasins, une voix noire, serge noire, el attarine  sunt doar câteva dintre creaţiile apărute sub propriul nume şi la care a colaborat, aşa cum face de foarte mulţi ani, cu christopher sheldrake.

şi dacă la apariţia celebrului deja feminite du bois, în anul 1992, creaţia sa a spart toate tiparele parfumeriei minimaliste ale vremii, acum, o dată cu apariţia l’eau şi l’eau froide, serge lutens păşeşte mai departe pe drumul său, către ceea ce se numeşte ideea de antiparfum, un concept al purităţii, al curăţeniei ca lux, precedat deja de nuit de celofan şi ceea ce s-ar numi propriul său testament olfactiv, clair de musc, celebrul mosc transparent, cristalin, ca o a doua piele ce trăieşte şi respiră deodată cu tine, în antiteză cu moscurile vechii parfumerii, mordante şi animalice, acelea pe care el însuşi le-a exploatat în arhitecturalul musk koublai khan.

m-am gândit mult pe care dintre parfumurile amintite mai sus aş putea să-l conturez la finalul acestei poveşti. favoritul meu parfumul de noapte şi de amintiri (varianta originală nu cea redesenată) pe care l-am căutat îndelung, a fost scris deja pe acest blog ori în locul unde scriam parfumurile cândva, iar despre negrul de blues am scris undeva prin februarie. aş putea să vă dăruiesc esenţele ultimului său parfum, la fille de la berlin, cel de-al trei-lea parfum trandafir al maestrului, apărut în acest an şi despre care se spune că ar fi putut deveni cu uşurinţă un omagiu adus nemţoaicei cu care are în comun casa dior, marlene dietrich, fapt neconfirmat de maestru, dar nici infirmat.

în spatele paravanului negru, culoare de care serge lutens nu s-a despărţit niciodată, povestea merge mai departe.

un vis… imaginea din olfactiv.

o cale… grădinile şi pieţele arabiei şi ale marocului

un om… poate cel mai mare parfumier de nişă al vremurilor noastre: serge lutens.