ştiu că este ceaţă de o vreme,
ştiu că nu ai vrea să te mai trezeşti uneori,
printre clopote-n zori.
prea sălbatici ni-s caii pe dealuri,
prea multe gânduri ne frâng,
dar parcă mi-e dor şi nu ştiu,
parcă apele dorului toate
mă-ncap şi mă sting.
ştiu că este linişte de o vreme,
ştiu că nu-ţi mai şoptesc uneori,
ca în începuturile noastre de poveste.
prea albastru mi-e dincolo de gene,
prea tăcuţi în sertare cerceii,
sunătorii altor întâmplări coapte
prin veri
şi parcă mi-e dor şi nu ştiu,
parcă apele dorului toate
mă încap şi mă prind.
şi te rog şi mă rog
să nu mă laşi să mă desprind
chiar dacă tac,
chiar dacă ning.
14 thoughts on “o rugăminte de marţi”
Comments are closed.
Azi a fost prima zi cu ceata. Doamne, nu-mi vine sa cred ca e Septembrie!
Cat despre rugamintea ta de marti, e valabila si miercuri, si joi, si-n fiecare zi!
O toamna cu roade bogate, mai matz!
Credeam ca e vorba de ceva concret, dar o rugaminte asa pura nu am mai vazut de mult.
Nu te las eu, psi©ăăăăăăăăăă!
Dacă încep să torc un pic, crezi că se va ridica ceaţa?
nu mă lăsa, psi-riduşule!
dacă torci însăşi ceaţa, în fire de mătase, cred că da. cred că da…
toamna este pretextul, răgazul. când regina cea albă va veni, mă va găsi râzând ca totdeauna. o aştept din martie! din prima zi de martie!
toamnă să vie, că de restul ne grijim noi, gabi!
Şi mi-e dor, şi mi-e ceata, şi mi-e drag de cuvinte. Şi iar mi-e dor. Mă usuc de dor…
Mi-e un dor teribil de ceata cu miros de fum. Ai zice ca niciodata nu-s multumita. Asa e! Vreau la cerere !
să facem cerere atunci!
chiar ei, carmen, chiar ei!
Să toarcem ceaţă de mătase
în vise ce se strâng prin case,
la adăpost de ploi şi vânt,
croind cuvânt după cuvânt…
măi, măi, măi
e rândul meu să plagiez. pot?