în toiul zilei, noaptea mă aşteaptă
ca o mireasă albind calea
tăcutului alai de stele
cu gene-ntoarse şi lumini albastre
ce dorm în palma ta,
cuminţi,
mi-e gândul nins.
în toiul nopţii, ziua mă alungă
cu coama ei de soare şi de foc
rupându-mi florile, petale,
şi frunze-n cerc de vânt
înalt
sub ochii tăi mi-e dorul nins.
eu ştiu şi nu mi-e irosire
niciun cuvânt şi niciun gest
cât spun ce simt şi tot ce fac simţire
ascunde-n mâna-ntinsă
şi în gând.
“doar nişte versuri,” – spuse psi,
simţire fãrã nicio irosire
ascunsã stã în stele ce ning
cuvânt şi dor şi gand.
şi toate împreunã se-aşeazã
în noaptea ce cu ziua se-mpreunã
sub ochii tãi când gândul, dorul îl alungã.
Frumoase imagini ai creat. Nici nu stiu ce mi-a placut mai mult : “mi-e gandul nins” sau “stelele cu gene-ntoarse”?
am trecut, am citit, mi-a plăcut şi…am votat
Faine, calde cuvinte. Nicio irosire, vorba ta.
deci ai votat, şobolănime lenevoasă şi trădătoare ce eşti?!
mulţam de vot, călin! înseamnă mult!
E clar! Ştiam că am pus câteva vorbe aseară aici, dar se pare că-mi irosesc timpul căutând în memorie momentul. Totuşi…văd mâna ta întinsă şi gândul bun în a-i ajuta pe alţii în acţiunile lor. Şi cu adevărat nu iroseşti nimic…
adriana, s-au produs nişte modificări pe-aici, adică plugins-ul care îmi făcea mie figuri a dispărut (cu tot cu butonul de like) dar ştiu sigur că nu erai prin spam. şi nu, nu cred în irosire.
Și totuși, irosire să-ți fie frumusețea ce-o împrăștii…
mulţumescu-ţi!
Păstram irosirea în titlu,
Ştiam că mi-e dată şi ea…
nimic nu este irosire la tine, pisicule.