dumnezeu nu joacă

“at the end of the river the sundown beams
all the relics of a life long lived
here, weary traveller rest your wand
sleep the journey from your eyes” (nightwish – turn loose the mermaid)

– dumnezeu nu joacă!

ne priveam tăcuţi pe sub pinii arşi de soare. pietrele albe, uscate, ne duruseră până la os, dar nu se plângea nimeni, cel puţin nu acum când în faţa noastră era ea albastră, ireală, miraculoasă. perfectă.

priveam fascinaţi, în tăcere. în spatele nostru, pe muntele privighetorii, umbrele înserării prindeau de copaci răcoarea cu tâmplele ei alungite. curând avea să ne ajungă şi pe noi. un fir de vânt se juca răsfirând cu degetele nişte fire fierbinţi de nisip auriu.

o femeie măruntă, uscată şi smeadă, aprinse focul din câteva lemne găsite în jur, apoi începu să cânte în jurul lui. un cântec ciudat, amestec de jale şi de bucurie, de freamăt şi de chemare pornit de undeva din adânc, dintre două bătăi de inimă. alte femei îi ţinură isonul pornind un cerc de glasuri, de trupuri care se prindeau unele de celelalte, de paşi care ridicau un nor alb de praf sub tălpi.

bărbaţii le priveau de la distanţă, dintre umbrele sub care mestecau apatici tutun. aerul se încinsese. un ţipăt. o spaimă. o sfâşiere. o mână prinse strigătul ca pe o pasăre moartă în coşul pieptului.

nu, Dumnezeu nu joacă, cel puţin nu în această seară. uneori îmi amintesc de vremea când eram o sirenă… uneori doare.