chipul tău (107 cuvinte)

chipul tău mirosea a amurg
a stele duse departe,
pe când noi ne asumam
dincolo de adăpătoarea nopţii,
în locul acela ştiut,
găsit cu intuiţia orbilor vindecători,
un loc nu mai mare decât o batistă,
un loc numai bun pentru o inimă,
unde fusesem odată fericiţi.
până când- poate am întrebat
până când nu mai rămâne
niciun sărut de sărutat,
nicio lacrimă de lăcrimat,
şansă a clipei ce nu se repetă,
destinul în liniile lui curbe,
în trupul de om,
inundare,
lecţia zicerii şi a nerostirii,
ştiută pe de-a-ntregul.
chipul tău mirosea a trecut
pe când noi ne asumam
fiecare piatră,
flămânzi şi atât de senini.
respiram amândoi într-o singură inimă.