pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele blogurile mai târziu, vă reamintim că “duminica se găteşte româneşte, o conservă de… peşte!“…. ăăă… nu, nu-i asta, am încurcat postările de când cu lecţia de fizică a prietenului nostru, şobolanul care, dacă nu ştiţi se mută la ţară (se laudă cu asta de ceva vreme, de prea multă vreme) aşa că îşi permite că umple ograda de mirosul îmbietor somptuos şi decadent al clătitelor, aşa între două discuţii la gard cu vecinele amatoare de aerobic şi două ciocane . şi ne întrebăm deja, firesc, dacă cele două frau ştiu că maestrul rata este expert în live blogging cozonac, cam aşa ca pe la noi, în estul ţării, ori că este responsabil pentru măcinatul rahatului şi al coacerii berii irlandeze chiar de către mama mea.
desigur, noi nu ne mai mirăm de priceperea lui de a da laptele în foc, dar, monşer, avem şi noi motivele şi gutuile noastre de laudă. sigur, admitem, recunoaştem, bucătăria este pentru noi locul de sorbit cafea şi / sau ceai şi de copt cuvinte. pe masa noastră din bucătărie vezi mai des înşirate cuminţi metaforele decât clătitele borcanele cu mirodenii ori conservele mele gourmet.
la noi în casă, vă pot spune fără să greşesc, bucătăria este locul în care ne începem dimineţile: mai o scriere, mai un ziar, mai o ştire la radio, mai o conservă pentru mine. eu ştiu că în dulapurile acelea stau tot felul de lucruri care nu ne folosesc (cu excepţia acelora aflate în zona mea de acces şi care sunt hrana mea uscată sau umedă). frigiderul este pentru noi locul unde stau înşiraţi magneţii aduşi de mami şi tati din umblările lor, iar aragazul… ei, oare la ce-o folosi el? se mai învârte câteodată mami pe acolo, după ce va fi studiat intens lecţiile de seducţie din cartea doamnei sanda marin, dar chit că-s numai o pisică pricep şi eu că de la un banal ou fiert nu se poate încinge domnul acela.
totuşi, când pe mami o apucă talentele pe care nu le are, mie îmi place să dorm pe scaun (la adăpost, preventiv) urmărind când şi când cum se învârte ea pe acolo, de pildă astăzi.
ziua a debutat ca oricare altă zi de duminică, cu un soare blând ca o promisiune de vară aflată la începuturile ei timide, ca o tânără la primul ei bal (şi de care s-a ales praful zice tata, pentru că a plouat iar) – a se remarca faptul că şi eu ştiu să folosesc metafore! miau! dar să revin: totul a decurs normal şi nimic nu prevestea ce avea să se întâmple. mami a făcut cafeaua şi ne-am apucat de scris (mă rog, eu dormeam la ea în braţe, e bine aşa?). ceva mai încolo a apărut şi tati. eu mi-am luat gustarea de dimineaţă, ocazie cu care cei doi părinţi ai mei au avut un scurt dialog din care am dedus necesitatea achiziţionării de conserve noi pentru mine! iupiii!
într-un acord perfect, ca notele dintr-un parfum, ai mei au purces fiecare în treaba lui: mami să vorbească cu omuleţii din maşina de făcut pâine, tati la piaţă ca un cap de familie responsabil ce este. lucrurile ar fi fost banale, normale, dacă mama nu s-ar fi împiedicat de nişte amărâte de caise şi cu gând să-i facă lui tati o bucurie, a purces la efectuarea unei prăjituri a cărei reţetă vine hăt de departe, din copilăria ei, mai exact este “furată” de la bunica.
şi ce credeţi că a făcut? vă spun eu căci am observat totul! păi… mai întâi a luat frumos nişte ouă din frigider (nu ştiam că la noi în frigider creşte aşa ceva, va trebui să studiez problema) şi din dulap a înşfăcat trei căni pe care le-a umplut cu nişte prafuri (zahăr şi făină, nu vă gândiţi la prostii!) şi ulei. mai departe, deşi nu am înţeles de ce nu a făcut asta de la bun început, ba mai şi făcea poze, s-a apucat să mute chestiile din căni într-un castron, amestecând cu linguroiul. mi-a plăcut mult partea cu firele de şofran extrase din borcan pe care le-a opărit- pentru un strop de decadenţă şobolane!- dar nu am înţeles praful care făcea spume cu zeama de lămâie. apoi, utilizând ceea ce oamenii numesc tavă, deşi mie îmi pare a fi cu totul altceva mama a înşirat, iar, amestecătura aceea peste care a pus ea caisele despre care vă spuneam şi nişte bile roşii cu care nu am apucat să mă joc pentru că aţipisem şi pe care ea le-a numit vişine. dintr-un compot uitat. în acest moment am simţit nevoia să supervizez chestia care, după ce mi-am dat acordul, a purces către domnul aragaz întru coacere. pe acolo nu m-am dus pentru că mirosea cam prea fierbinte pentru mustăţile mele.
am crezut că am scăpat şi vom trece la lecturat bloguri, avea mama o restanţă de ieri, însă tocmai pe-atunci s-a întors tata de la piaţă, bogat ca un pom de crăciun şi cu o întrebare duioasă în ochi: “mâncăm şi noi ceva?” drept pentru care mama s-a apucat iar de meşterit şi de fotografiat ceea ce se numeşte pasta frittata sau mai pe româneşte păpară cu spaghete, o reţetă pe care a văzut-o ea la televizor (nu ştiu când pentru că nu prea se uită la el) şi la care adaugă mereu câte ceva. de pildă astăzi, pe lângă obişnuitul cârnat uscat şi rulada aceea picantă extrasă miraculos tot din burta numitului frigider, pe care le-a prăjit cu ceapă în wok, a mai pus un strop de ardei roşu, după care a înşirat ea nişte ouă şi bucăţi de brânză. cam pe când în casă a început să miroasă a pâine coaptă, mama a amestecat spaghetele fierte cu toată tărăşenia din wok şi le-a acoperit cu un capac. fix trei minute, timp destul ca să toace nişte busuioc proaspăt, deşi noi preferăm de departe rozmarinul.
aveam să aflu însă că istoria nu s-a terminat, deoarece mai urmează o porţie de cartofi cu rozmarin la cuptor, ceva mai încolo, dar sunt puţin prea obosită ca să vă mai povestesc despre asta.
ei, şobolane, n-om fi noi ucenicii lui gusteau, dar un like şi share merităm, nu? măcar că şi nouă ni s-ar potrivi o plită beko, incontestabil mai uşor de sedus decât bătrânul aragaz.
vă salută cu drag,
maya
ceea ce nu a spus maya, dar voi spune eu, sunt cele două reţete:
prăjitura cu fructe foloseşte următoarele ingrediente: 6 ouă, o cană de zahăr, o cană de ulei, o cană şi jumătate de făină, praf de copt stins cu zeamă de lămâie, zahăr vanilat, câteva fire de şofran şi fructe după preferinţă şi sezon.
pentru pasta frittata folosesc în genere ce avem la îndemână prin frigider: ceva picant, resturi de şuncă, câteva ouă, două cepe, brânză (caş sau telemea puţin sărată) 2-3 linguri ulei de măsline, spaghete, sare, piper şi busuioc sau rozmarin.
poftă bună şi vă mulţumesc pentru susţinere!
uite d-aia are lupul ochii asa de mari. felino, am inteles ca gateai, mama si tata erau 2 metafore prin camera magica, n-am prea inteles ce facea pisica. in fine, eu ma opresc asupa lupului, ca poate ma lipesc de niste beri puse la rece. sigur nu a rezistat el fara asa ceva intr-o zi ca asta.
ai putea totuşi să scrii, dana! mai e vreme până mâine şi… noaptea e un sfetnic bun, nu? adevărul este că maya nu se dezlipeşte de mine atunci când mă prefac, rar, gospodină.
ano, de unde ştii tu ce ochi are lupu? dau o bere, cum să nu! şi mai spun că maya, aşa cum se vede în filmuleţ, era supervizorul de sub masă…
muzica din fundal e superba! italieneasca? trebuie ca asa e. sa fie in ton cu pastele.
nu te cred pentru că nu văd la tine decât cum aleargă faraday după babele aerobice cu indicatorul de bărci!
ano, nu recunoşti? este muzică oud… laytana! merge de minune cu cartofii cu rozmarin şi cotletul care s-au aşternut drept prânz copios… pe un val de vin roşu. pfuaaai, ce de metafore! e clar, trebuie să ies cât mai repede din bucătărie!
rata, te temi că rămâi cu plita ta cea în două ochiuri?
Astăzi am gătit… ăăă… am mâncat “în deplasare”. M-am întâlnit cu amicii şi ne-am delectat cu nişte salate bulgăreşti. Eu m-am umflat de limonadă (n-am avut chef de alcool) şi mi-am făcut de cap cu o porţie sănătoasă de tort de biscuiţi!
Asta în cinstea zilei copilului, că ieri am avut treabă….
Berea o iau acum, că tot am plecat la plimbare pe net.
vine, max, o bere rece pentru tine!
http://www.youtube.com/watch?v=QHFy7enCUVg
Ooo… Mulţumesc!
Eu stiu ca am inghitit in sec si ca am notat reteta pentru prajitura.
nu te cred, şobolane! o să vezi…
ooo, dar e aşa de simplă!
Delicioase! Și Maya, și preparatele
sărumâna mult, mihaela! maya te salută de la mine din braţe! mă rog, cu nasul pe tastatură, recunosc…