ţi-aş scrie pe pereţi:
când furia îşi scoate ochii
din nopţi
şi lasă în lumină morţii
degeaba-s ochii calzi… şi verzi.
pe stele jur, ca să mă crezi
că mi-am pierdut busola şi lumina
şi nu de ieri
şi nu pe totdeauna
din cer cobor tăcerile, cirezi.
ţi-aş scrie pe lumini:
pe vântul care astăzi nu încape
stingher
în biet pahar udat de ape,
mă leg c-am să rămân aproape
când vorba mea e dusă prea departe
şi nu mai ştiu nici calea şi nici rostul
de ieri,
de mâine
şi-ai să vezi
cum vin tăcerile cirezi,
din cerul meu cu ochii verzi.
şi te-aş uita:
în palma mică-ntinsă-n soare
cu chip de lut remodelat, prinsoare
de flori
din gândul meu tăcut
din noapte şi din scut
de zâmbete
şi de priviri
cobor din cer luciri,
tăceri,
de nicăieri.
şi te-aş trăda:
cu noaptea care parcă nu mai vine
cu braţe calde şi străine
ademenind
nespusul, nevăzutul
cât pleoapele te-mipedică să vezi
prin somn
cum mă-nfăşor din cer
albastre ireale, ca minuni
fetiţe cu cireşe la genunchi.
tăceri… cirezi.
ţi-aş scrie-n palmă, ca să vezi
cum rostul muntelui de sare,
ce s-a adunat din lacrimă, curat,
nu e acela, ca un călăreţ turbat
să-l cerceteze-n lung, în lat
doar ca să zică la sfârşit,
vai, cum s-au adunat cirezile
dinspre zenit,
şi “ce frumos” s-au arătat
în ochii lui,
cu hergheliile de fluturi
adăpate-n grajd
ori fantezii scurmând asfalt.
în viersul ăsta coborând din cer
azi, doar atât:
treceau prin sare
dinspre zare,
tăceri active
şi mergeau la vale.
acolo, unde oamenii încă se joacă cu pământul
şi-l fac roditor
dincolo de cuvânt purtat
în fâlfâiri de gene
şi… în zgomot de tractor.
brăzdând prea drepte, reci închipuiri.
dinspre ieri, sau poate-alaltăieri,
sau cine ştie vechi de când,
treceau tăceri cirezi
lăsând în urma lor
calde-adieri, vorbiri,
scăldându-se în roua
prelinsă pe zidul din priviri
unde-ncolţesc doar flori de bine,
şi nu biciuiri meschine
sau ocne tulburând
cu scâncetul hulpav
vorbiri celeste,
cu un dumnezeu figură
care-a plătit factură sau poliţă
-nmuiată în cianură
ochilor verzi-smarald.
am sa impart timpul in piese lego, asa incat sa putem reconstrui amintirile cum ne dorim. bai, eu venisem sa comentez primul, dar n-am mai avut loc. da’ pun eu piesele lego cum vreau. chestia asta mi-a venit in minte pe cand ascultam eternitatea in comparatie cu o zi.
ţi-aş scrie pe un bulgăre de sare
că-n lumea asta mică şi prea mare
nu caut nici langoarea, nici dulceaţa
prelinsă-n palma ta precum dulceaţa
dintr-un borcan uitat în soare
nu mi-e nici dor şi nu mă doare
ţi-aş scrie pe un trup de lemn
şi mi-aş jura tăcut, solemn,
că porţii ude am să-i pun zălog
şi-am să-mi adun cuvintele la loc
muiate-n gând călduţ de untdelemn
când noaptea mea îţi face semn
de cruce, a răscruce
de foc, a noroc
de soare, a mare
de lacrimă care
nu doare.
anowen, cam aşa?
din cuburi am să-ţi fac castel
şi din tăceri cetate
trecutul doarme în rastel
cu doruri de… eternitate.
nu umblă psipsina la nimic!
staţi la rând că vă şterg eu…
ti-as scrie-n sufletul tau mare
sa uiti , sa simti ca nu mai doare
si-n palme eu ti-as pune diamante
sa le pastrezi intru eternitate.
Iar cerul tau cu ochii verzi,
l-as colinda, chiar de nu crezi…
păi, cum de nu, poftim, udul gândirii provoacă igrasie. 🙄
era vorba de bot, alma!
iară io bot cu igrasie n-am văzut în toată viaţa mea de pisică!
scorpio, tu chiar colinzi cerul acela. eu ştiu.
de ce cuminte, şi de ce în colţ, tibi?
privind lumina
în cascade.
culori
atinse poate azi de umbre,
dar s-or desface
lacăte sunt toate
sub sărutarea nopţii
când se coace
un vers
demers
de zâmbet cald
şi-mbrăţişare.
din bulgăre de sare
poftim lumina
ca pe-un dar
culori atinse poate azi de dor
topire
îmblânzire
zâmbet
sub ochii verzi
pe care-i cred.
da’ ce, crezi că io am văzut în viaţa mea de almanahe? da’ mai pune botu’ câte unu’ (fără bot…niţă) la umezeală, si rămâne cu ea pe bot.
e 2-0 pentru cluj! astept poate fetele din tribuna isi dau jos tricourile.
heeei… credeam că mă uit singură la meci!
la al doilea gol mi-am dat jos turbanul. era sa iau cartonas.
şi acuma spui? doamne cât am pândit eu turbanul acela al tău!
totuşi.. .de care cartonaş?
una peste alta, m-au ingrozit suturile de la distanta ale portughezilor. aia de joaca la portughezi.
ramasesem nud
pe mine m-au ameţit ciorapii ăia cu dungi! 😯
galben sau roşu?
un pic bronzat. da’ tot curu’ gol se numeste.
off… nu mă dumireşti deloc… bine, bineee…
Ne punem pe cautat busola si lumina, pisicel?
bun, bun meci! am vazut si eu din intamplare si mi-a placut
pop, psic!
sefu’, mi s-a rupt lopata.
sprijina-te si tu de betoniera.
asa s-a dus dintre noi mult regretatul Doru D. Munca.
aşa de dimineaţă, pe burta goală? oioioi!
”
din cuburi am să-ţi fac castel
şi din tăceri cetate
trecutul doarme în rastel
cu doruri de… eternitate.”
//////////////////////////////////////////////////
Din cuburi sa imi fac prajini
Juvelnice-nstelate,
Lanseta-mi doarme in rastel,
Cu vise-nvolburate..
Privind pa cer cum ploaia cerne
Stropi grei, vesminte terne,
Ma apuca ,ce pacatos, a mai a dreacu lene..
of, virusache, greu departe de baltă, nu?
ce frumos curg la tine cuvintele…
și cât îmi sunteți de dragi, tu și Alma cum vă…duelați elegant… fiecare are farmecul ei…