de o vreme, constat eu, poezia pare să mă fi găsit iar ca în vremurile bune, motiv pentru care se aşterne prin comentariile mele, cele lăsate pe la prieteni. şi pentru că frumos ar fi să vi le dăruiesc şi vouă, celor care treceţi pe aici, iată două dintre ele:
cea de ieri, comentariu la bijuteria desenată de drugwash:
cu ochii-nchişi şi stele prinse-n ei,
cu talpa sărutând pământul,
cu tresăriri de dor în ghiocei
spre tine mă aduce vântul
cu margarete rupte fir cu dor
cu lacrima cea grea în şoapte
cu fum pe tâmple, călător
te caut în albul unui bol cu lapte
cu inima. cu inima îţi pun
lumini de sânge şi dorinţi
în calea ta, în drumu-ţi bun
şi te aştept cu ochi cuminţi
cea de astăzi, răspuns la întrebarea lui tibi– ce este sufletul:
sufletul este o mirare
o bătaie de aripă în fereastra cerului
un dor,
o cireaşă
sufletul este o lacrimă
un început, mereu acelaşi
şi mereu altul
al zicerii inimii care bate,
al minţii prinse în arcuş de gând.
sufletul este o mirare,
dintre toate
cea mai mare.
pe vremea când scriam numai poezie ori când scriam cu eo, în cafenea, rata, era tare, tare uşor, curgeau cuvintele.
cred că va trebui să renunţ o vreme la proză.
au fost probabil cele mai frumoase zile de blogging.
poezia e curata, nu ascunde nimic.
superba poezie, psi.
eu nu sunt cineva de care sa spui, got a bad name
eo, bro, când mi-e dor de acele vremuri, mă fac ghem ca toate pisicile şi mă mir că e adevărat, că s-a întâmplat. mult vers a curs din mine.. din vina frumoasă a ta!
usor, cu tine si cu rip, am scris un volum in zilele alea. sa le zicem… timpul poemelor.
timpulpoemelor18@hotmail.com a fost prima mea adresa de email…
eo, ceea ce simt eu nu are nicio legătură cu ceea ce cred alţii când vine vorba despre tine. eu te cunosc aşa cum te cunosc.. şi gata! oki? :heart: ar fi cam greu să îmi schimbe cineva părerile.
mai bine le strangeam pe toate intr-un volum pe sistem “dans in trei”…
promiţi că vom mai scrie toţi trei sau toţi câţi ne-om aduna?
ops: mi-e dor de asta, man! 
săreau versurile din toate direcţiile! hmmm… ce calde amintiri!
dupa ce public, la iarna, promit sa scriem. pana atunci, sunt “concentrat” in suticile mele de pagini pentru tipar
cami, tu simti cateodata cum ochi tulburi privesc la ecranul computerului, computer deschis pe blogurile noastre?
eu simt.
poate le găseşti şi le aduni…
cine ştie! ar fi frumos… măcar să le avem cu toţii aşa, amintire…
abia aştept să ne vedem la lansare şi e fabulos că va fi iarna. sper să găsesc gutuia aia promisă. şi aduc încă ceva ce păstrez pentru tine de un timp
gândul că în sfârşit vei publica mă bucură tare mult, bro! eşti mai harnic decât mine… şi e foarte bine! scrie, scrie, … :mail:
este multa munca, psi. sunt ani de ratacire si de cautari, care, in cele din urma, au gasit prea putin pentru cat au costat sufleteste. daca nu as publica acum, nu as mai publica niciodata. iar ceva trebuie sa ramana.
da, o sa fac o lansare frumoasa, ca de aia imi rup oasele pe aici. ca doar nu credeai ca vreau sa ma imbogatesc si sa-mi iau cine stie ce masina “bengoasa”…
2 comentarii in spam
doua comentarii in spam?
daniiii, ce căitai în spam?
ştiu că nu eşti materialist, bro, eu ştiu!
nu am să lipsesc, nici de ne-ai aduna în parc, printre zăpezi. (sau mai ales acolo, în alb) ştii, totdeauna ai ştiu, ţi-am spus, ce cred eu, care e rostul rămânerii în hârtie! mă bucur că acum, în sfârşit, gândim la fel. pot să te îmbrăţişez? aşa, imaginar… mi-i dor de tine, copil hoinar!
nu ştiu… uneori da. uneori doare, dar cred că e închipuire, mă scutur…
“altii” trebuie sa fi fost tare bucurosi!
dar acum a venit si randul nostru….
geanina, cred că va trebui să fiu mai atentă şi să le las la casa lor, adică aici!
psi©, nu te întrebi uneori
după lumina din vers,
unde curgi, spre ce zări?
şi unde dureri ţi se scurg
când versul pâlpâie surd
nimicul din noapte să-l stoarcă?
durerile-mi curg în adânc
spre pământ niciodată
nu e lacrimă să mă încapă
atunci când mă frâng
iar lumina, ce sete înaltă
niciodată de ajuns
când prin versuri m-ascund
cu un zâmbet pe talpă
psi
am nins în gîndurile mele şi mă strecor printre cuvinte
tăcerile-mi sunt zare nouă şi nu mai spun ce mă apasă
tibi… :rose:
te faceai mica
te faceai mare
in inima aveai un fel de contorsiune cu
jumatati de sfere
si in mana un joben de matal
din care iesea un iepure
sticlos nevoie mare
in fata armatelor
inimii fuge in zig-zag sa conduca drept
si o pipa de abanos in coltul gurii
rasucita cu fumul in jos
inimii i-au crescut patru picioare
mai lungi si mai scurte
si pare scoasa dintr-un joben ponosit
alergand infumurata in fata ostirilor deziluziei