ochi negri, ochi negri aprinși,
cărbuni desenați cu lumină
legare pe ochi, pe lujeri,
pe stâlpi,
pe castanii rotunzi ai copilăriei.
ochii mei, arcuș de vioară
peste suflet fântâni
prima oară.
gură de piersică coaptă râzând
mătase sfidând mătasea din fluturi
coborând pe nori,
pe genunchi,
pe aripile mari ale timpului.
gura mea, arcuș de vioară
peste suflet fântâni
prima oară.
dansuri de umbre, noapte foșnind
cercuri de sori peste tâmple,
gură și ochi
semne de dor,
dorul de ape adânci.
inima mea, arcuș de vioară
peste suflet fântâni
pentru ultima oară.
ce s-a luat se dă mai departe.
eu am citit-o dus-întors şi mi-am potolit sete.
Ce-i al tău, e-al tău, cuvântul talent, între pagini cuprins, din prima şi până-n ultima oară…
Să ştii c-am citit-o şi de jos în sus, c-aşa mi-a sugerat almanahe cu postarea ei! Şi mai am de zis aşa: Maestro!
Minunat, Psi, minunat
Stii ce mi-e mie nevoie acuma ?
De arcus de vioara. De muzica viorii cu care sa asortez versurile tale.
carmen, deci aţi început cu plagiatul de lunea? harnice mai sunteţi!
acu de ce mă pui să dau din casă?
almanahe, multe din poeziile mele sunt scrise în cheie de trei, citibile şi invers!
sărumâna irealia. este scrisă exact aşa cum a apărut. nu am inversat nimic la ea, nici nu mă gândisem să o scriu pentru psi luneli…
lotusica: chris botti şu lucia miccareli- emmanuel! merge?
rata, sunt sigură că mai bine ar fi, sunt sigură… nu văd de ce te-ai speriat, dar văd că de sperietură nu ai scris nimic azi.
Eu nu ştiu pe ce planetă am trăit până acum de n-am ascultat muzică de-asta… Şi ce-ai postat azi, în comentariu, şi elogiul adus deunăzi lui Mark Knopfler mi-au mers la suflet. Cred c-am dormit mult, cu ochii deschişi spre nimic.
Vorba cuiva, ar fi putut să fie și prima oară.
E clar, trebuie să iau niște ore de limba română: poezia și analiza ei.
Altfel stau și mă întreb cum să spun eu ceva când de fapt totul e poezie ?
eu mai bine citesc şi citesc, citesc şi citesc, citesc şi iar citesc despre “dorul de ape adînci”.
Perfect, Psi
pe pământ ai trăit, irealia!
nu fii aşa de dură cu tine. poate că nu ai avut răgazul să asculţi astfel de muzică. o faci acum! vine un timp al tuturor lucrurilor.
carmen, 😆 iar începi? uite, am să-ţi spun: nu mă gândeam la nimic atunci când am scris. apoi am realizat că mi-era dor de bunica, despre care vorbisem şi mi-era dor de copilărie.
tibi, eu începusem să mă tem că nu citeşti.
he he.
parcă n-ai şti că sînt aici, chiar dacă tac.
dor, dor si iar dor!
si al meu dor o fi pe undeva prin lume…cine mai stie!
lotusule, aduc eu un sunet de vioara.
peste suflet fântâni…
frumos.
tibi, ba da, ştiu. şi sper să nu uit niciodată să mulţumesc.
geanina, eu nu la dor, acel dor m-aş fi gândit… dar e interesantă perspectiva ta. mulţumesc.
9, ai ales vioara aceasta ştiind cât îmi place zăpada?
am fost, am citit inca de cu zi , dar n-am reusit sa-mi declar admiratie
in schimb toata ziua m-a urmarit “gura de piersica coapta razand”… nu mai stiu cand m-am intors pentru prima oara sa-ti recitesc siruri de margele-cuvinte, scrise-desprinse din suflet-daruite, dar stiu sigur ca ma intorc nu pentru ultima oara, “pe aripile mari ale timpului…
cu dor de ape adanci…’
printre “dansuri de umbre, noaptea fosnind…”
inmarmurita s-ascult inima-arcus de vioara…
Exact.
Şi se apropie, spre disperarea mea.
Nu, nu vioara…zăpada.
9, eu abia ce o aştept!
se duse vara… vine nămetuuu!
altcersenin, inima arcuş de vioară peste suflet fântâni să îţi fie.
Multu frumos si tie ptr sunet de vioara
tare frumos, suflet de viers, arcus de vioara…
Te-au plagiat frumos fetele
scuze ca scriu abia azi!
cita, om drag şi bun, iarăşi îţi spun: niciodată nu este târziu în cuvântul tău ci dar. un dar pentru care eu mulţumesc.