– onorată instanţă, eu îl declar pe inculpat, vinovat! toate cercetările noastre arată că, indubitabil, planul acestui amărât a urmărit cu mârşăvie subminarea autorităţii noastre. fiecare probă găsită şi adusă astăzi în faţa domniilor voastre, conduce către această tristă şi zguduitoare concluzie!
knup, celălalt cap al nostru, privi tâmp, ca şi cum abia se trezise din somn şi nu înţelegea încă ce se întâmplă în jurul lui. întotdeauna când el era judecător, deciziile noastre erau alambicate, confuze, dar nu-i puteam refuza dreptul rotaţiei, s-ar fi iscat un scandal monstru, pe care bietul nostru trup nu l-ar fi putut suporta.
klup, capul apărării de astăzi, ne privi cu duioşie, în vreme ce se pregătea să vorbească apelând la infernala sa memorie pentru că tocmai atunci trupul nostru, uşor încălzit, găsi cu cale să se răcorească cu dosarul făcut ad hoc, evantai.
– onorată, instanţă, dragă knup, ştim prea bine că aceste acuzaţii sunt cusute cu aţă albă de abilul nostru frate, knup. omul nu are de fapt nicio vină!
– să nu devenim familiari, frate!- sări knup- nu este nici locul şi nici momentul!
– omul este nevinovat şi ştim amândoi asta!
în vânzoleala iscată, dosarul căzu pe jos şi filele se împrăştiară pe podea. întreaga asistenţă amuţi. mai întâi knup, apoi şi celelalte capete se albiră precum foile de hârtie de pe jos, cele pe care nu scria nimic. un murmur surd se ridică în sala de judecată, dar mâna noastră îl stăvili repede, izbind cu ciocanul. knup privi iute către acuzat şi sfârşi totul:
– este vinovat! să fie aruncat în malaxor!
ceva mai târziu, în amurg, pe când sentinţa fusese împlinită deja şi ordinea restaurată, iar trupul nostru, căruia îi serviserăm o cină copioasă, se odihnea în fotoliul favorit, knup riscă o întrebare:
– dragii mei, dar ce a făcut de fapt omul acela?
– contează?- mormăi knup somnoros, savurându-şi victoria
– nu prea!- chicoti klup- noi suntem… justiţia.
şi o dedicaţie specială:
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=iB7DnJtrncg
trist adevăr: victoriosul are întotdeauna dreptate.
scuză-mă, acum văd că am apărut(într-un final) de două ori; te rog să remediezi.
Şi cu Jora trei. Invadatoarelor.
Minunat !
Aceeași nebunie se petrece și în zilele noastre Psi.
Doar că în realitate Knup și Klup sunt Pon-Ta și Crizel.
Nu mă înjurați prieteni !
da’ ce intrare ne-am făcut!!! almanahe
almanahe, al doilea nostru cap şi jora.
scuze psi©, aici sunt lucruri serioase de zis, da’ aşa ce m-am săturat! adevărul e, ca întotdeauna, acolo unde se situează de la facerea lumii, nicidecum unde-l invocăm.
şi nu ţi se pare, tibi, că aşa se întâmplă acum?
postarea a fost scrisă după o idee marca vero, cu gândul la realitatea care ne mistuie.
crede-mă că şi eu am ajuns la saturaţie. o vreme o să dispar printre cuvintele mele şi o să tac. poate o să şi uit…
carmen, oarecum oarbă. depinde cine o manevrează de fapt.
almanahe, am corectat.
carmen, de ce să te înjurăm? la aceleaşi lucruri ne-am gândit şi eu, când am scris, dar şi tu, care ai citit.
OF! Că nu-mi par file de poveste…
Cred că ai exprimat un adevăr universal, psi: întotdeauna au existat, există şi acum şi vor exista mereu nişte indivizi care să spună, exprimând tristul adevăr: “noi suntem justiţia”
Eu una sunt convinsă că aşa e lumea, aşa sunt oamenii, că idealiştii se bat cu morile de vânt, fiindcă, oricât de nobile ar fi idealurile unei revoluţii, puterea sfârşeşte prin a ajunge în mâinile unei elite corupte.
irealia, nici nu prea sunt. ai văzut că filele risipite pe jos erau albe!
vero, sunt întru totul de acord cu tine. cum spuneau bătrânii noştri cândva: “vin ai noştri, pleacă ai noştri, mămăligă mâncă proştii!” rămâne să vedem şi cât ne va costa mălaiul.
ia să-mi bag şi eu codiţa…
voi, oamenii, sunteţi taaare complicaţi, cu legile voastre, cu justiţia voastră, pe care n-o operaţi la ochi, ca să vadă mai bine, şi, mai ales, cu înţelegerea voastră…
hihi, Carmen, minunato-n poezii,
de drag te-aş plagia,
toată viaţa mea.
jora, suntem, recunosc.
mâine, la comiţie cu voi!
carmen, am văzut. pisica asta o să ne dea serios de furcă! nu-i plac şoriceii precum îi plac cuvintele.
mai bine să vă plagieze pe voi, decât pe mine!
Peştele de la cap se-mpute, iar voi îl căutaţi de păduchi la coadă…
Dragilor, oile care nu intră-n ţarc, ori îşi frîng gîtu-n rîpă, ori pradă sălbăticiunilor cad. Iar cele cu cap de lup, pastramă pe masa (b)oierilor ajung. Degeaba visăm mutaţii genetice şi ne dăm cu capul de diverse locuri specializate, căci mioriţa, tigru nu se face.
păi, să ne împuşcăm în cap, atunci!
peştele se împute dacă-l pui pe masă şi te uiţi la el, negătindu-l! iar oile, sunt bine mersi pe păşune, pregătite pentru ce-i mai rău, cred că nu e o noutate, aşteptând să ne dea cojoace şi brânzică.
Zvîrluga nu stă pusă pe grătar, onorată instanţă!
De-aia nu s-a găsit nimeni s-o proţăpească pînă acum. Iară oile… dintotdeauna au fost expendable, nu-i aşa – de ce ne-am bate căpuţu’ pentru ele…
Am puternica impresie că dificultăţile de navigare în PROPRIUL comentariu sînt cauzate de [nici nu ştiu cum să-l numesc] script-ul copyscape. Dacă nu e posibil să mergi mai sus ori mai jos pe un rînd ca să-ţi corectezi propriile greşeli, atunci…
Bietul trup este mereu vinovat si pedepsit…
asta mă-ntrebam şi eu!
Nope, nu merge decît început – sfîrşit, nu şi un rînd mai sus ori unul mai jos. Cel puţin după o vreme. Poate că stau eu prea mult şi mă gîndesc ce să scriu ca să nu zgîrii vreo portieră… dar nu, uite, abia am scris trei rînduri şi face la fel. Eh, mă abţin, că doar sînt un gentleman, ce… 🙄
drugwash, merge, cu săgeţi. nici să comentezi nu mergeam mai deunăzi, dar aia nu mai era vina mea.
a fost cândva un plugin de autocorecţie pe-aici, dar nu-l foloseam decât eu, aşa că l-am scos.
almanahe, lasă că vine ea plagiatoarea şefă- anaconde acasă şi nu mai scapi!
dor, dacă ne gândim că acest trup e hrănit de trei guri?
Azi am fost un ocean de bunăvoinţă şi răbdare, crede-mă, am încercat dincolo de propriile-mi limite. No budge. Nu pot să-ţi demonstrez. Va trebui să mă învăţ să-mi folosesc programul ajutător creat de mine special pentru WP, să scriu acolo cu tot ce trebuie, corecturi, etc. şi apoi la final să trîntesc un paste aici. Dar mereu uit, sînt un monument al rătăcirii… Nu te împiedica prea tare de frustrările mele, n-au importanţă şi nici viaţă prea lungă.
mulţumesc, drugwash.
Eh, n-ai pentru ce. Se-ntîmplă ca Tică şi Tache să n-aibă program compatibil la prăvălie.
O noapte plăcută! 😎
noapte bună!
noapte bună, psi.
Am venit, psi, dar prea târziu. Când am terminat s-o plagiez pe almanahe, tabelul tău era deja închis, aşa că o să-mi pun duzina plagiată aici:
Tu, dragul meu, poate că aşteptai un cuvânt pur
ca doi ochi de monstru, săvârşind cine ştie,
ca un capriciu,
care poate c-o să te mai nască încă o dată…
Dar fac progrese,
urmez un fel de protocol de imobilizare la sol;
încă mă deprind greu cu ce sunt acum,
n-am folosit evantai nici în cele mai toride zile,
şi în loc să vorbesc, murmur
ca o asistentă plictisită.
Capul e mai limpede,
nu numai în dosul cuvintelor mele alambicate!
Ca un malaxor, mă frământă
noi înălţimi,
pe care scrijelesc acum.
Deci, ce să-ţi spun?
Alfabetul tăcerii îl explică clar doar pe nimic!
Mă gândesc cu duioşie că se-apropie septembrie,
însă, tâmp,
ca un déjà vu,
oraşul încolţeşte în aceeaşi sămânţă
memorie ofrandă,
de parcă un ucenic al lunii supraveghează,
ca o ciupercă răsărită după ploaie
în peştera începutului…
Ce mârşăvie!
Scuze, nu pot să bolduiesc cuvintele!
anaconde, am bolduit eu. tabelul a fost închis la miezul nopţii, dar dacă pui poezia la tine, te adaug eu!
bună dimineaţa, tibi!
gabi, aşa am şi dorit… să semene cu realitatea şi să ne amintească de faptul că somnul… naşte monştri.
Săru’mâna, psi.
La mine nu cred c-o mai pun, trebuie să fug iar (eu în vara asta alerg!), dar poate am timp s-o las şi acasă la almanahe!
Şi nici nu ţi-am spus ce mult mi-a plăcut duzina ta!
(Mi-au plăcut toate duzinile, ale tuturor, de citit le-am citit!)
alergare cu rost să ai şerpoaico! sărumâna de vizită, de plagiere, de timpul dăruit!
in malaxor!! vai psi, cata cruzime!
ciao, ciao!
justitia oamenilor e alta decat justitia Domnului!
oamenii nu au insa rabdare, se grabesc, in vreme ce Dumnezeu are tot timpul lumii!
El singur stie sa dea fiecaruia ce merita la vreme, atunci cand insa noi nu intelegem!
oamenii… isi fac iluzii in ce priveste justitia!
fiul meu – care e avocat – zce ca cei fara credinta se socotesc mereu nevinovati iar cei credicciosi … mereu vinovati!
Interesanta duzina ta!
cita, ai mare dreptate! judecând prin prisma mea, de om mărunţel, prin ceea ce ştiu şi simt, eu mereu îmi caut vina, cea cu voie sau fără de voie, în ceea ce fac. şi cred cu tărie, că judecata Lui este cea dreaptă. că El ne iartă greşalele noastre şi că prin voia Sa ne arată mereu calea. nu degeaba spunem ” facă-se voia Ta”, dar ar trebui să şi acceptăm asta.
Romanii se declara credinciosi si cred ca multi spun macar un “Tatal nostru” cate o data daca nu zilnic.
Putini insa stiu ca rostind rugaciunea se leaga – ca sa nu zic ca se blesteama – rostind:
SI NE IARTA NOUA GRESELILE NOASTRE PRECUM SI NOI IERTAM GRESITILOR NOSTRI!
Asadar Domnul ne da iertare pe masura putintei noastre de a ierta!
interesant, nu?
o, cita, recitarea din memorie a unei rugăciuni învăţate în copilărie nu înseamnă credinţă şi amândouă ştim asta. şi ştii ce mi-e dor? prin anii 90 l-am văzut pe părintele galeriu explicând “tatăl nostru” şi multe mi s-au luminat. mi-e dor să mai aud o dată acele cuvinte…
te cred. Si mie!
“este vinovat. sa fie aruncat in malaxor” 😆
spurci malaxorul
da-l cu dezinfectant 😆