între mine şi tine o taină. perfecţiunea ta nu va fi niciodată egală cu inocenţa mea, aşa cum nici statornicia formei tale nu este comparabilă cu uimirea din ochii mei. aceeaşi fiind în formă şi sens, eu îţi voi rămâne egală doar în admiraţia cu care te voi privi întotdeauna, chiar şi atunci când, deşi matură fiind, voi continua să port în suflet codiţele roz ale uimirii.
şi tâmpla mea se sprijină astăzi pe recele tâmplei tale.
aşa-i psi, aşa-i.
vrei să vezi în avans ce-am scris la tema de luni?
psi
ops:
lasă chestia cu s-mîna, pliiiz!
aş putea comenta această imagine în zeci de fraze.
mă opresc numai la una: priveşte la mîna nefiresc de mare semi-încleştată pe propriul său braţ de femeia nud – maternitatea în devenire -, şi gîndeşte-te de ce femeia şi-a pus capul pe genunchi; cred că se gîndeşte cum să-i explice fetiţei, că joaca nu este întotdeauna joacă, iar mîna destinului, este prea lungă pentru a putea fi explicat…
psi
iată:
am plagiat şi eu ceva: pe dragoş.
Pastişă
Mîini cioturoase impun fără minte pe marginea întîmplării, brutala metamorfoză de mîngîieri transformate în mlaştini imunde de un menestrel maculat care-şi arogă cu răceală de marmură dreptul de a transforma în sclavă, orice femeie mândră, savurînd imperturbabil mustul fărădelegii, în murmurul admirativ al complicilor săi…
aviz amatorilor…
iar eu îţi spun să priveşti la fruntea copilului care, lipită de fruntea cea rece, pare să-i împrumute pentru o clipă toate naivităţile, toate mirările dulci, cele care fac lumea să meargă înainte. pe mine asta mă mistuie, aşa cum ai şi recunoscut tu: copilul cu codiţe roz care doarme în mine peste cumpăna anilor.
şi asta mă tulbură mai mult decât orice oglindă a apelor.
mai mult, poziţia aceea a femeii nud este, eu aşa o percep, ca o închidere în sine, o autoprotecţie, zâmbet în propria carapace, cel pe care numai inocenţa în poate dezlega, desfereca.
am văzut, tibi, plagiatul tău, l-am văzut exact acolo unde l-ai pus!
cum asa fotografie?! su-per-ba!
iar cuvintele tale o fac incantatore ..
Tare imi sunteti dragi. Voi. Oameni dragi.
psi, tac
se văd în fundal ceştile de cafea…
am băut timp nou
în doze ireale
a plecat vara
şi a venit iar
toamna care precede
feerii, de alb
ne bem cafeaua
şi ne trezim în viscol
de nedumeriri.