drumul inimii

apărut în urmă cu mult timp, doi ani şi mai bine, astăzi vă reamintesc acest text….

şerpuitoare, lungi, sinuoase. panglici de asfalt ce leagă şi dezleagă o lume de alta, oameni, cuvinte, gânduri, case, chiar şi copacii gândurilor mele sunt legaţi cu o panglică gri. şi cu zile care nu ne cunosc, nu ne mai cunosc.
la capătul unui astfel de drum este inima mea.
fire nevăzute o ţin acolo, pe asfaltul pe unde trec uneori, în viteză, camioane.
de o parte şi de alta a drumului am plantat cândva, împreună, copacii aceştia şi am legat de crengile lor păsări de hârtie. apoi am aşteptat cuminţi vântul, ca să le înveţe el să zboare. dar aripile s-au udat de lacrimi şi, la prima adiere mai primăvăratică, s-au rupt.
la nord de inima mea este o poartă. gri şi ea. pterminus al drumului meu. singurul pe care îl cunosc, piatră cu piatră, umbră cu umbră, cotitură cu cotitură, deşi nu l-am parcurs niciodată.
în spatele porţii este un câine mare, alb, nevasta portarului împletind ciorapi şi fabrica: un amestec de clădiri din lemn, la fel de gri, învechite de soare şi de timp. niciun om nu intră şi nici nu iese vreodată pe poartă. şi niciun câine. d, la intervale neregulate de timp, prin poarta mereu închisă trec camioanele. şi atunci, chiar dacă nu privesc într-acolo, eu ştiu. simt. o săgeată îmi trece prin tot trupul, un val de sânge îmi izbeşte malurile fiinţei, cu o forţă ce aproape mă clatină, oriunde aş fi şi orice aş face. pentru că fiecare roată îmi trece prin inimă, printre atriile şi ventriculele lipite de asfalt.
păsările, atâtea câte mai sunt, strigă dureros.
nu mai ştiu dacă tu mi-ai spus sau am ghicit eu însămi, dar am certitudinea că în acele cutii sunt toate sentimentele mele. tot ceea ce simt peste zi se adună în fabrică si apoi, în întuneric, îmi este furat de camioanele nimănui.
bucurie, speranţă, iubire, deznădejde, neputinţă, furie, tristeţe, împlinire, aşteptare, amar, frig, căldură, simpatie, compasiune, totul se goleşte din rezervoare.
dimineaţa, între mirosul de cafea şi cel de nouă zi, atunci când îmi aşez ochelarii, trebuie să învăţ totul de la capăt.
şi îmi promit mereu un alt drum şi nu am curaj de altă inimă.
trag aer în piept şi merg mai departe.
o să mă însoţeşti şi astăzi, prietene?