– un calup de cuvinte aş dori!- cer eu timid, abia auzit, de pe partea cealaltă a tejghelei de sticlă pe care nu o ating, temându-mă că s-ar putea sparge.
vânzătoarea mă priveşte o clipă, cu tâmpla ridicată a mirare: nimeni nu mai cumpără cuvinte la calup ci numai la bucată, amândouă ştim asta, dar nu rosteşte o vorbă. pe chipul ei creionat în arcuiri dulci trece o părere de zâmbet, contrastând cu ochiul stâng, cumva apos, într-o nehotărâre a lacrimii.
dincolo de noi, prin vitrinele mari, spectacolul imuabil al străzii pare desprins din altă poveste, iar râul de chipuri ce curge are în el ceva efervescent, ca un suc acidulat într-un pahar. eu privesc acest fluviu imaginar în vreme ce vânzătoarea caută cu privirea printre rafturi, printre cuburile mari şi mici de cuvinte contorsionate, ghemuite unele în celelalte, captive într-o pojghiţă subţire de celofan transparent.
seamănă, mă gândesc, cu un animal la pândă, mânată de simţuri, privind când la cuvinte, când la geanta de pe umărul meu, cea pe care luceşte un cap de pisică ţesut din fire aurii, metalice şi care, atunci când merg, se balansează de parcă ar fi atins de gărgăuni.
în sfârşit, vânzătoarea se decide, cu mâini sigure aşează pe cântar un pachet în care văd pe fugă, râzându-mi, două cuvinte: salic şi imuabil dar nu spun nimic. ochiul ei nu mai este apos, iar zâmbetul pare acidulat, tâmpla îi zvâcneşte uşor, probabil de la efort.
plătesc şi îndes pachetul în geanta care geme parcă şi deodată cu ea şi umărul meu strivit de greutatea cuvintelor. zâmbetul creionat dispare şi el din raza mea şi ştiu că îl voi uita până acasă, totdeauna uit.
afară, pe drumul ţesut din fire de asfalt, oamenii par nişte gărgăuni ce zboară haotic, dominaţi de simţuri, de instincte bolnave, grăbiţi şi cuprinşi de o frenezie inexplicabilă. pe partea cealaltă a străzii, un bătrânel simpatic şi albit şade la o masă privindu-i nepăsător, sorbindu-şi licoarea din sălic.
îi răspund la zâmbet şi merg mai departe. trebuie să jaung acasă şi grăbesc pasul. în urma mea, timpul zâmbeşte.
ai acum o cutie plina de cuvinte, la propriu numai buna sa ne povesteasca si sa ne inspire
Buna dimineata ,pisic si… miauuu!Mai, tu e aprovizionasi cu calupuri, ca vin inzapezirile, cre ca..
La mine veni ..pescuitu, da nu la copca…
povestea ta de azi, un susur bland de parca zapada asta a amutit tot. chiar si cuvintele stau tacute in geanta asteptand primavara
La fel de plictisită vânzătoarea de cuvinte, aş spune, ca orice vânzătoare de aprozar, fie el şi de cuvinte; păi, abia ce-l gândiseşi pe “imuabil” şi dacă te privea atent în ochi, ar fi zărit ea însăşi spectacolul de-afară. Şi de ce să-ţi vândă un cuvânt pe care-l aveai deja ca şi gând? Ca să-l poţi folosi şi-a două oară? Cuvintele nu se mai vând calup, ci la bucată, căci unele zac mult şi bine până să le ia cineva din raft. Şi-apoi, la calup ar fi mai ieftine…
Chiar aşa, psi©, cât mai costă cuvintele? Ştiu că mai costă, fireşte! Dar cât?
mi-ai luat ideea!!!!
ca să mă explicitez, tocmai scriam ceva asemănător 😆
eu am votat deja
prieteni ai blogului de fata, nu uitati sa votati la concurs!
Un magazin de cuvinte… Hmmm… cred că m-aș simți în el ca într-un magazin de dulciuri
Timpul zâmbeşte întotdeauna… nu atât de mult când este în spate, ci atunci când trece pe lângă noi…
Eu aş vrea să cumpăr cuvinte la kilogram.
Iar la duzină am văzut că se împart gratis, în fiecare marţi – pentru toată lumea
vero, nu cred că ai nevoie să cumperi cuvinte. ele te însoţesc şi te inspiră mereu, hai, recunoaşte!
exaxt, valentina, timpul zâmbeşte. restul… este doar un pretext.
cristian, ce să faci tu într-un magazin de cuvinte? ţie un ceas ţi-ar trebui, o clepsidră mai bine, ca să îţi măsoare timpul şi să îţi amintească să scrii.
😆 mulţam, traian, de îndemn. cred că merg şi eu la vot acum.
😆 merg şi eu să votez. dar mai întâi te mai citesc o dată!
dacă gândim la fel….
almanahe, pentru cei care le cunosc înţelesul şi înşiruirea, cuvintele nu costă mult, dar preţuiesc enorm. pentru cei care adoră însă vorbirea, aşa cred eu, cuvântul costă mult şi nu înseamnă prea mult. vorba însă zboară, uneori prea repede.
ehei, redsky, mai este până la primăvară. mai este ceva zăpadă!
la tine… la mine încă nu a nins, dar s-a mai înmuiat gerul.
da, virusache, recunosc, m-am aprovizionat. dar nu pe motiv de înzăpezire ci pe motiv că scrierile voastre au nevoie de noi provocări. prea iscusitele voastre condeie ştiu că aşteaptă flămânde.
geanina, cuvintele mi-au fost mereu aproape… un fel de noroc pe care nu ştiu dacă îl merit, dar îl am.
La Cărturești de București m-am simțit fără cuvinte…Erau ele păpestetot…
conu mişulache, în primul şi în primul rând, mulţumesc de vot. iar în al doi-lea rând… nu te pot contrazice. ba chiar mă gândesc că luna viitoare va fi târgul de carte la noi şi abia ce-l aştept! să vezi atunci ce de calupuri!
Fain de tot ti-a iesit Psi frumos
Nu ma gandeam despre cuvinte sa le cumpar. Nici la bucata, nici la bax, nici la calup. Cumva ele imi mi se asociaza cu darurile
Chiar ma gandeam ce-o sa fie cu acel ” salic ” si uite ca dintr-o intorsatura de condei si-a gasit si el locul
si acum nimeni n-o sa mai intrebe cum alegi cuvintele din duzina…e asa simplu,tu le cumperi
seara faina sa ai
Grişka zice că ar fi bine să mai cumpărăm, să avem provizii, că pe-aici e iarnă grea!
atunci trimitem noi la pachet câteva, plus nişte şoricei pentru pauzele de joacă! bine aşa?
Şefu Grişka zice că e perfect!
tratez acum cu maya să vedem ce şoricei e dispusă să trimită fratelui mai mare. o să mai dureze puţin până se decide, acum îi aleargă!
lotusica, aşa şi sunt cuvintele: daruri. bine ar fi dacă şi vorbele ne-ar fi la fel. tare bine ar fi!
blue, să ştii că textul a fost scris înainte de codul roşu din magazine. dar… gata, e gol magazinul! 😆
E bun calupul asta al tau…sa imi pastrezi si mie un pic din el,in caz ca raman fara…inspiratie.
pffff greu frate cu votatul..m-am chinuit ingrozitor,dar am reusit in final
blue, dă şi tu click pe “claudiei” în postarea de faţă şi ajungi fix pe pagina de votare.
😆 da de ce fu aşa de greu, scorpio?
ce să păstrez? ţi.l trimit pe tot! merg mâine şi cumpăr altu! facem provizii!
Aaaaa,nu ma lasa sa intru…deloc,daca nu am dat la clicuri de am ametit si mi-am muscat buzele sa nu spun ceva…dar ce nu fac eu pentru tine si dagatha..dragelor???
cred că e ceva pe blogspot. şi eu am încercat să intru la valentina şi nu pot.
Nostimă gimnastică a cuvintelor ! La ce ai folosi cuvântul ”salic”?…
Ai scris o poveste frumoasa , povestea cuvintelor duzinei pe care le cauti ca sa ne intretii tu, draga psi, gradul nostru de inspiratie la nivelul “actic”
ups ACTIV adica
zina, la o altă scriere, desigur.
gabi, nu totdeauna îmi zâmbeşte. dar pentru că încerc să mă bucur de el…câteodată e bun cu mine.
Buna seara!
Mi-a placut mult cum iti zambeste timpul!
Stiu ca este cam tarziu, dar m-am jucat si eu cu duzina de cuvinte propusa… Sper sa nu va suparati pe mine… Trebuie sa las si link-ul?
Ma risc…
lolita, în primul rând bun venit. în al doilea rând nu văd de ce să fie supărare. până la urmă, aşa cum spun în fiecare marţi, este o joacă la care participă cine doreşte. da, ai făcut bine că ai lăsat şi linkul, te-am citit şi eu zic că te mai aşteptăm, nu-i aşa?
şi te-aş ruga să treci şi pe la ceilalţi prieteni, să te cunoască şi să îţi anunţi participarea.
Ai o imaginație Psi !
recunosc, carmen, am!
ops: o datorez domanei profesoare de limba română, fie iertată, care mi-a spus mereu să nu o las să se stingă!