şotron

by

desenând idei, aşa mă ştiu toţi cei care trec prin port. ei duc spre corăbii, pe sub soarele galben, catarge noi, în vreme ce eu ţin ochii închişi. îi “văd” prin întreaga-mi fiinţă, cu trupurile lor arse şi arcuite, mirosind a libertate şi a sare, nepăsători şi veseli.

ei trec, eu ţin ochii închişi. miroase a frânghii de nisip în jur şi a alge pe care le aud pe ape, respirând, încolăcindu-se ca nişte şerpi tăcuţi, pe gleznele care ating apa.

deşi mă cunosc, ei nu mă bagă în seamă niciodată, prea ocupaţi fiind cu plecările lor, cele care îi fac cumva grăbiţi, fremătători, privind absent la ceea ce lasă în urmă, pe bucata aceea de asfalt unde abia târziu, pe când în tabloul clipei cerul şi marea îşi varsă albastrul în acelaşi punct, neîntreruptă şi nestingherită curgere, se adună ca o zbatere de peşte, grupul femeilor lăsate în urmă, cele care au stat până atunci în umbra caselor ce mai miros a iubire pe fugă şi  a căni de bere uitate pe masă.

femeile au toate mâna spaimei la gură şi ochii tiviţi de dorul lacrimă, pe care îl şterg ruşinate cu un colţ de batistă şi mai au, parcă cusuţi de fuste, prunci prea mici ca să înţeleagă nevoile celor plecaţi, tristeţile celor rămaşi.

aproape în fiecare zi pleacă câte o corabie cu catargele ei noi. aproape în fiecare zi râsul unui bărbat se stinge în plânsul unei femei. dincolo de mine, cu ochii legaţi, o fetiţă îşi prinde cu mâinile ei mici umbrele cozilor împletite pe spate. o privesc în vreme ce îmi strâng desenele zilei şi le las să alunece pe ape. câţiva nori se întind leneş pe cer. femeile îşi strâng fustele şi copiii din ele şi se risipesc fără cuvinte. curând va mirosi a mâncare pe străzile de piatră. nu mai e nimic de făcut, nimic de plâns.

fetiţa îşi prinde mâna ei mică de a mea şi eu zâmbesc:

– poate că mâine, libertate!

– mâine- şopteşte şi fetiţa. pe umerii ei orbi, aripile se desfac tăcute. noaptea sau furtuna ne împinge înainte, spre adăpostul de unde ne vom întoarce iar, ca în fiecare zi. în urma noastră ideile se sting în ape. suntem două năluci privind viaţa, acest şotron desenat pe asfalt sau pe ape.

51 thoughts on “şotron”

  1. iartă-mă psi, dar nu!

    nu pot crede că

    “femeile au toate mâna spaimei la gură şi ochii tiviţi de dorul lacrimă, pe care îl şterg ruşinate cu un colţ de batistă şi mai au, parcă cusuţi de fuste, prunci prea mici ca să înţeleagă nevoile celor plecaţi, tristeţile celor rămaşi.”

    cred cu tărie că

    “fetiţa îşi prinde mâna ei mică de a mea şi eu zâmbesc:”

    zîmbesc, deci exist. cum altcumva?

  5. ahhhhhhhh, ce tristttttttttt!!! si e si luniiiiiiiiii!!! te-as certa, pentru nota de lacrimi ce mi-o simt in suflet, dar scrii atat de frumos, ca faci ca tristetea sa fie placuta uneori. iti daruiesc multe zambete!

  7. Plecarile astea sunt treaba de om mare. Ma tot stradui sa cresc si sa le accept ca fiind un dat firesc. Asa e intotdeauna, oamenii vin si pleaca. Si unii raman o vreme, o zi, un an, o viata.
    P.S.
    Psi frumos, eu zic ca cei ocupati cu plecarile lor te baga in seama. Atat doar ca au treaba lor, au alegerile lor de facut. Raman in urma tristetile. A dor sufocant, a dor de reintalnire, a dor de toate felurile.
    Cand am astfel de doruri, ma apuc si sar sotronul. Un, doi, trei, o pietricica aruncata, o dorinta pusa si mai stii ? Poate chiar se implineste si atunci dorul nu mai e asa sfasietor.
    happy

  8. Li se zicea “zilele marinarului”.
    Zile fără un ochi de lumină.
    Nopţile erau trecute….îmbătrâneau sub spot.
    Oameni-valize, cu cravatele scoase pe jumătate din valize, cu nod. În gât.
    Plecau. Capul. Demn.
    Libertatea?
    Aproape telegrafică. Ca şi comentariul…

  11. geanina, tot ce este supus timpului e adună şi e risipeşte în egală măsură. happy da, mâine vor fi alţii, dar gesturile sunt aceleaşi.

  17. rata, este vorba de celebra piesă alone, cântată prin anii 80 de ann wilson şi heart.sigur ţi-o aminteşti. o cântase î variantă românească şi dida drăgan.

  21. lotusica, trebuie să învăţ şi eu să sar şotronul. nu ştiu de ce, nu mi-a plăcut nicidată, nici chiar în copilăria cu codiţe! dar promit să învăţ.

  23. “femeile au toate mâna spaimei la gură şi ochii tiviţi de dorul lacrimă, pe care îl şterg ruşinate cu un colţ de batistă şi mai au, parcă cusuţi de fuste, prunci prea mici ca să înţeleagă nevoile celor plecaţi, tristeţile celor rămaşi.”
    Stii tu ce stii… Cuvintele tale de azi sunt bune conducatoare al modului de viata frecvent intalnit pe insule. Si eu stiu, dar sa spunem ca la mine e experienta.
    Si ti-am mai spus ca iubesc oamenii care imi sunt confirmare. Pesemne ca iti place sa ma repet happy

  26. iar eu repet ceea ce am spus mereu: că însemni mult pentru mine! şi că da, exact asta am vrut să spun, exact cum ştii, simţi. şi nu mă mir.

  37. desenând idei, aşa mă ştiu toţi cei care trec prin port. ei duc spre corăbii, pe sub soarele galben, catarge noi, în vreme ce eu ţin ochii închişi degeaba, fiindcă tot atât de închiși ar fi fost și deschiși. îi “văd” prin întreaga-mi fiinţă, cu trupurile lor arse şi arcuite, chiar dacă bucătarii și piticii sunt departe de a fi așa, mirosind a libertate şi a sare, nepăsători şi veseli, cu mușii acostând la Marsilia cap de rând.

    ei trec, eu ţin ochii închişi. miroase a frânghii de nisip în jur şi a alge pe care le aud pe ape, respirând, încolăcindu-se ca nişte şerpi tăcuţi, pe gleznele scrantite care ating apa și merg pe apă cu ancora atârnată de omoplați, oameni care se întrec cu scorbutul și bolile sărate ale mării, care numără ceasurile cu căinele rănit, scheunând mereu la aceeași oră a amiezii. mici moise egipteni, dar modelați cu imaginație scandinavă, îmi umblă prin visul de sare, pe cer tocmai se păruiesc zeii într-o furtună mirosind a lămâie și chiparos.

  41. eo, nu poezie astăzi? happy te recunosc în fiecare cuvânt ascuns printre cuvintele scrise de mine. nu, nu ale mele…

  42. uneori împotriva vântului, îs bune tăcerile, almanahe. uneori… dar cuvântul, eu îl gândesc scris, dăltuit şi numai vorba călătoare..

  43. „aproape în fiecare zi pleacă câte o corabie cu catargele ei noi. aproape în fiecare zi râsul unui bărbat se stinge în plânsul unei femei. dincolo de mine, cu ochii legaţi, o fetiţă îşi prinde cu mâinile ei mici umbrele cozilor împletite pe spate. o privesc în vreme ce îmi strâng desenele zilei şi le las să alunece pe ape. câţiva nori se întind leneş pe cer. femeile îşi strâng fustele şi copiii din ele şi se risipesc fără cuvinte. curând va mirosi a mâncare pe străzile de piatră. nu mai e nimic de făcut, nimic de plâns”.
    – pasajul ăsta mi s-a lipit de suflet! L-am recitit de câteva ori și m-am pierdut în esența lucrurilor.
    Cum apare câte o corabie în viețile noastre, cum ne bucură, ne umple de speranțe și, în cele din urmă, dispare în zare, lăsându-ne ochii în lacrimi. Dar da, la un moment dat, nu mai este „nimic de făcut, nimic de plâns”, așa că …
    îmi ridic genunchii, îmi strâng fustele . Doa copilul din mine se încăpățânează să rămână pe țărm urmărind undele unde, odată, se legăna o corabie…

  45. dagatha, am rămas citind comentariul tău şi apoi… pereţii. nimic nu ma este de făcut, nimic de plâns. dar într-o zi poate că marile corăbii se vor întoarce. sau nu, vom inventa altele. este viaţa cu şotronul ei…plăci de ape şi de asfalt…

  46. cammely, ba eu cred că da, timpul ne afectează. dar nu vrem să recunoaştem… dar, aşa cum spui, azi noi, mâine alţii…

  47. dragă cita, recunosc, este una dintre poveştile care odată scrise, mi s-a lipit de suflet când am realizat ceea ce am scris. promit, va fi în carte şi ea, alături de mutle alte bucăţi pe care le-am aşezat aici şi nu numai. îţi mulţumesc mult de tot, pentru fiecare gând, trecere… înseamnă mult pentru mine.
    şi repet ceea ce am spus şi la tibi: dacă te pot ajuta, oricând, dar poveştile tale trebuiesc spuse, încrustate pe hârtie. pentru tine şi pentru cei care încă nu te cunosc. o spun cu convingere şi cu sinceritate.

  50. săru-măna, rokssana. aş minţi să nu spun că am scris cu mult drag pe blog ceea ce se înşirase într-o dimineaţă cu cerneală. surpriseops:

  51. happy să fii bine, gabi. ştiu eu că absenţa ta a avut rost bun şi bucurie mare. poveştile noastre le vei găsi tu, ştiu eu. dar sunt de acord: şotronul a născut ceva poveşti frumoase care mi-au plăcut şi mie mult.

Comments are closed.

error: Content is protected !!