Am cunoscut un om. Un om, cu rele si cu bune. Efectul prezentei lui in viata mea a constituit o adevarata piatra de incercare. Am incercat sa iau ce e mai bun din asta, dar, deocamdata, nu am reusit. Probabil ca trebuie sa mai treaca timp. Dar am descoperit o metoda simpatica si destul de isteata de a mai dilua din efectele lui asupra sufletului meu. Atunci cand ma munceste gandul la el, la om, regandesc momentul intalnirii, moment in care omul respectiv sedea pe un scaun, intr-un mall, si ma astepta. Trec pe langa el, nu ma opresc, asa cum am vrut inital!, si ma duc inspre o florarie, acolo unde sunt multe flori albe, flori violet si alte flori necunoscute mie pe nume. Si brusc se casca un abis. Luni inexistente, timp inexistent, intamplari neintamplate. Apoi, se casca liniste. Pe care, la schimb cu nelinistea de fapt, o primesc cu multa placere in inima mea.
Faptul de a trece pe langa e ca sezutul pe o banca intr-o seara placuta de vara, dupa ce caldura aproape m-a ucis peste zi.
As putea face astfel cu toate intamplarile neplacute. Si asa as putea tari o viata care, indiferent cum ar fi, ea “ar fi” o viata prospera si plina de zambete. Dar viata are si rele, care la randul lor au o semnificatie in parcursul tau ulterior. Stiu ca e asa, insa, in acest moment, nu ma pot descurca in fata lucrurilor de genul. Am sa le iau de coperta si am sa ma intreb cu ele mai tarziu, cand voi fi fiind fericit. Acum, stau pe banca si caut cu ochii si cu bratele repere frumoase, pentru ca cele vechi sunt un exercitiu de indepartare de oameni, au mixata multa ura si mult zel intunecat.
Am trecut mai departe si am facut altceva. In mintea mea e numai bine, m-am drogat cu eludarea neplacutului. Pentru ca, oricat mi-as indruga motive si lucruri frumoase, perioada e, in emanatia sufletului meu, una dureroasa. Azi, sunt altundeva, perioada abia incheiata e una plina de succes, fiindca, sa zicem, m-am ocupat cu asamblarea Cirque du Soleil peste tot pe unde a umblat si am privit cu ochii sufletului un contorsionism inexplicabil. Oamenii aceia puteau mima o floare, un cactus sau puteau batjocori gravitatia. Tehnici de reglare a melatoninei(N-acetil-5-methoxitriptamina) , pacemakerul cronologic, mersul lung pe jos, privitul imaginar inspre soare printre crengile unui copac si eludarea neplacutului infiripat in mine prin metode metaforice, acestea sunt armele mele in calea durerii esecului altor oameni. Eu stiu foarte bine ce am facut. Am crezut cu tarie.
textul de mai sus nu îmi aparține, l-am primit în dar de la eo.
Psi, cand e vorba de daruri, intotdeauna le primesc. Le strang in palma si zic cuminte : saru’mana
Frumos textul. Si inteleapta alegerea de a lasa sa treaca pe langa, cele nu foarte bune.
Cred ca toti am cunoscut astfel de oameni.
Dar daca e sa vorbesc despre oameni in general, eu nu pe cei ce nu mi-au facut bine, ii tin minte. Prezenta acestora, cumva s-a diluat, s-a estompat. In schimb, cei ce mi s-au dezvaluit a fi frumosi pe interior, acestia ii am cu mine, in tot locul si-n tot timpul. Ma sperie doar faptul ca, stiind ca nimic nu e etern, intr-o zi n-am sa-i mai gasesc langa mine. Si atunci, va trebui sa traiesc cu amintirea frumusetii lor. Si sa respir in absenta lor. Si sa accept ca, asa e mersul lumii. Sper sa ma descurc atunci cand va fi sa fie.
– http://www.youtube.com/watch?v=JMCLLiX5mRA&feature=related
lotusull,
Nu le voi arunca din memorie, ci doar le zic “pas” pentru o vreme. Nu arunc nimic, bune si rele, pentru ca si relele pot deveni bune la momentul adecvat.
Gabriela Cimpoca,
Probabil ca textul e scris intr-o cheie “feminina”. Dar el exprima emotiile unui barbat, poate sensibil
Multumesc si eu!
Frumoase gânduri… Care te lasă…pe gânduri. Mă gândeam că nu mereu putem să trecem….”pe lângă”. Mai sunt şi “intersectări” de drumuri… Şi flori albe…şi nori negri şi…multe altele. Fiecare întâmplare e altfel!
O zi frumoasă, dragă Psi!
mai, v-a inzestrat mama voastra cu mult, mult talent!! mi-a mers la sufletu textuletul asta.
Va pup pe amandoi.
Kyphi,
stiu sigur sa-ti spun ca, am trait anumite intamplari de viata ce la acel moment, mi-au parut rele. Dar asta, doar atunci.
Acum, poate in mod paradoxal, ma bucur ca le-am trait.
Nu as fi ceea ce sunt, fara acele experiente.
Cred ca din memorie e imposibil sa arunci ceva.
Ceea ce am reusit eu sa fac, a fost sa le dezinvestesc emotional.
Asta inseamna ca acum, nu mai doare.
…
Psi blandut, iti las si tie un zambet
am sa iubesc omul pe care acum il ocolesc. stiu cum sunt. probabil ca o viata. nu stiu cum sa ma descurc cu asta.
dar mai stiu si ca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit
Frumoasa floare primita-n dar!PS/Pisic, maine nu-s’ daca pot aplica la duzina, asa ca o postai azi (stiu ca te -nerveaza, da asta-i)
http://labulivar.wordpress.com/2011/07/22/duzina-de-cuvinte-on-crossroad/