nu ştiu cum sunt serile de vineri pentru voi, dar la mine totul devine molcom şi blând. ajunsă la capătul răbdărilor şi al puterilor, după ce am tras zile în şir, am zâmbit şi mi-am promis să duc totul la capăt, serile acestea au aroma cataifului cu frişcă din medelenii copilăriei. îmi aleg locul meu, colţul meu din casă, iau pisica în braţe (dacă vrea) şi îmi las o oră sau două muzicii, gândurilor, cărţilor. sunt orele în care nu scriu, nu gândesc proiecte pentru săptămânile ce vin, nu am dead-line-uri, iar telefonul este dintr-o dată mut ca o lebădă. îmi fac un ceai verde cu ghimbir, ţin aproape ciocolata, urmăresc somnoroasă firul unui film, deşi nu prea am răbdare să duc până la capăt poveştile de iubire care se termină întotdeauna cu happy end, iar comediile mă irită, probabil din cauza oboselii.
în seara aceasta mi-am propus să fiu cu voi, o oră sau două. să vă citesc paginile virtuale, comentariile şi gândurile, să vă primesc aici, să ne ascultăm unii pe ceilalţi.în seara aceasta, penultima a lunii lui cuptor mă gândesc la voi.
Serile de vineri au ceva magic, ai dreptate, Pisica…sunt si preferatele mele, parca, dupa tumultul intregii saptamani, acasa totul e dat cu incetinitorul, ca intr-un film bun care vrei sa nu se mai termine…Micile noastre bucurii -o carte buna, un film, conversatiile noastre virtuale, visele si gandurile noastre iau loc intotdeauna confortabil in fotoliul serii de vineri…
Imi place cum ai spui despre pisica “daca vrea’ Pour les connaisseurs…
Frumos mai scrii vineri seara! Eu n-am mai scris, dar am fotografiat câte ceva (unele imagini sunt şi ca un prolog la povestea promisă). Am fotografiat chiar şi un motan nostim, pe nume Florin. Cineva mi-a trimis şi o anecdotă cu pisici. Dacă îmi dai o adresă de e-mail, îţi trimit şi motanul, şi anecdota.