despre oameni şi poveştile lor

don’t let the sun go down on him (george michael)

george michaeldon’t let the sun go down on me, careless whisper, jesus to a child, somebody to love, freedom, a different corner, faith, desigur și marea explozie faith care a transformat copilul bălai într-un fashion icon, cu celebra geacă de piele și blugii levi’s. muzică. ani trecuți atât de repede, prea repede. și-apoi crăciunul. știrea. the sun go down on him. george michael, muzicianul va trăi mai departe prin munca lui, dar omul, omul s-a stins singur… din nou un mare nume, un Om (prin viața căruia mulți vor scotoci acum curioși) s-a stins singur, cu desăvârșire singur, deși ani în șir fusese adulat, iubit, aclamat. aidoma lui whitney houston și el, george michael s-a stins în singurătate, după ce umpluse săli și stadioane  cu vocea lui, cu talentul și arderea lui.

ce este omul? care-i este măreția? unde începe și unde se termină admirația față de un om și faptele lui? când începe goana după sordid? când uităm creația și ne interesează cancanul?

george michael. wham. last christmas i give you my heart. și poate și sufletul. o bătaie de inimă, ultima. își mai amintește cineva că încasările pentru don’t let the sun go down on me, cântat cu alt monstru sacru al scenei britanice (din pură întâmplare gay și el) sir elton john, au fost toate donate pentru bolnavii de hiv (incluzând și drepturile de autor) ori că jesus to a child, cântecul scris în memoria partenerului său, anselmo feleppa, continuă să aducă și astăzi fonduri unei organizații de protecție a copilului? mai contează acum când toți scotocesc avid după ultimele detalii?

măreția și fragilitatea omului. astăzi george michael. ieri whitney houston. sau david bowie, prince sau oricare dintre cei mulți, prea mulți plecați în acest an. the sun is going down… și-ar trebui să ne amintim astăzi, când george michael vorbește cu îngerii, că generozitatea lui, măreția lui, dăruirea lui în muzică au rămas, este marele, unicul dar făcut de artist oamenilor, rămânerea. copilul cu plete aurii și trăsături incredibil de drepte, puștiul cu geacă de piele și blugi, bărbatul în costumele sale impecabile, cu părul tuns scurt, grizonat și barba înspicată, toate aceste imagini s-au stins. toate faptele sale, toate ezitările, durerile, eșecurile ori neputințele sale, toate împlinirile chiar, contează mai puțin acum.

pentru mine george michael a însemnat în mod clar jesus to a child și don’t let the sun go down on me. în mod curios, primul cântec chiar extrem de important în viața artistului, iubirea în cele din urmă acceptată. cumva cred că și asta a sporit strălucirea lui, faptul că și-a folosit mereu emoția, trăirile personale, că s-a arătat mereu pe sine, omul vulnerabil și imens, în muzica lui. și, undeva în sufletul meu, mi-aș fi dorit poate, să ducă mai departe queen. avea și carisma și calitățile vocale necesare, oho!

pe repeat, maestro… îți mulțumesc.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

17 thoughts on “don’t let the sun go down on him (george michael)

  1. Rînd pe rînd ni se desprind bucăţele de suflet şi zboară departe către neştiut.
    Cred că, de fapt, asta e bătrîneţea adevărată: atunci cînd sufletul îţi rămîne zdrenţuit de prea multe plecări ireversibile.
    Şi vai! cît de bătrîni sîntem…

  2. hai, dragoș! eu zic că george michael era tânăr! și ne despart doar puțini ani. ce-i drept că viața lui, dincolo de strălucire, lăsase niște urme tare adânci în inima aia mare a lui.

  3. M-am exprimat ambiguu, probabil, iartă-mă.
    Artiştii “suferă” de o vîrstă atemporală în sufletele noastre. Ei nu sînt nici tineri nici bătrîni nici altcumva – ei doar sînt, aşa cum i-am cunoscut prima oară.
    Dar noi, cei de pe margine, sîntem cei ce îmbătrînim odată cu “plecările” lor de multe ori intempestive sau, uneori, neaşteptate şi surprinzătoare.
    Fizic, George avea 53, iar eu 50 şi un pic. Dar acolo, în amintiri, el a fost şi va rămîne tînărul cu geacă şi blugi aşa cum l-ai descris, pe cînd eu după plecarea lui am vreo 150.

    De multe ori uităm că şi ei, dincolo de efervescenţa scenei sau glamour-ul ecranului, sînt tot oameni, cu propriile iubiri şi tristeţi, împliniri şi neîmpliniri ş.a.m.d.

  4. acum am priceput, dragoș. (poate și eu îs defazată puțin) și mă miră, mă sperie aproape, singurătatea omului despre care toți, absolut toți apropiații spun acum că era un om minunat. probabil că așa și era, dar ochii lui vorbesc despre un lung drum al suferinței. cât despre puștiul cu geacă, eu l-am preferat întotdeauna pe bărbatul matur, cel care și-a acceptat în final orientarea sexuală și la capătul multor probleme și ezitări a devenit cântărețul fantastic, incandescent, purtând adesea un costum negru. spre deosebire de mulți puști talentați care se pierd cu timpul, george michael (deși genul lui e mai încolo de muzica mea preferată) s-a copt frumos. deci, ce vreau eu să zic este că george michael îmbătrânea și el- te contrazic deci pentru că și artiștii își arată la un moment dat anii- știu o grămadă de gloabe din muzică, cu chipurile și vocile praf, timp să avem pentru o astfel de discuție. happy

  5. Cum e omul… Cine poate înţelege cu adevărat o fiinţă omenească?
    Apropiaţii, zici. N-aş avea încredere totală în sintagma asta. Mulţi se dau “apropiaţi” atunci cînd cel vizat nu mai poate confirma sau infirma asta.
    Ochii da, ei spun totul despre om. Acolo vezi trăirea lui interioară.
    Deşi de fel nu sînt prea tolerant cu “orientările” astea, în privinţa artiştilor aleg să le ignor, fiindcă e vorba de ceva prea personal care nu vreau să-mi interfereze cu actul artistic. Ceea ce fac ei în privat, dincolo de scenă şi ecran, e numai treaba lor. Din punctul meu de vedere nimeni, niciodată nu ar trebui să scoată la iveală astfel de amănunte.

    Că îmbătrînesc şi ei fizic şi li se modifică performanţele, asta e la fel de logic. Unii ştiu unde şi cînd să se oprească. Vezi membrii ABBA care au refuzat sistematic o revenire, indiferent ce eveniment ar fi fost. Îi respect profund pentru asta, pentru că permit oamenilor de pretutindeni să rămînă cu imaginile nealterate de atunci demult, cînd ei erau la maximumul lor. Cei care continuă căzînd poate în ridicol poate că au motive importante care nu prea le oferă alternative. Într-adevăr e o discuţie “grea”.

  6. Vă citesc dialogul cu emoţie şi nu-mi găsesc cuvintele…
    Textul e… aşa cum numai psi ar putea scrie!

  7. știi cum e omul, dragoș? fragil. îngrozitor de fragil și de efemer. cât despre ce spui cu abba, și george michael ar fi declarat că va renunța să cânte live. e de apreciat când un om știe să pună în cui muzica înainte de a deveni penibili. mă uitam la recentul anunț cum că depeche mode vin la cluj anul viitor: vai de solist ce s-a globit, cântă și ăsta din mâini cu talent! sad

  8. da de ce să nu găsești cuvintele, potecuță? doar ce fluturăm pe-aici cu părerile noastre, în liniștea asta… happy

  9. Da, fragil şi efemer, ca de fapt toate creaţiile Naturii.
    Mi-au venit în minte subit şi deloc întîmplător o mînă de cuvinte: “lavoro di voce, lo sai” (dintr-o piesă a lui Ramazzotti). Ceea ce ar însemna “[eu] muncesc cu vocea, o ştii”. Şi nu pot să nu mă gîndesc ce dramă poate fi pentru un cîntăreţ să-şi piardă vocea – singura sa “unealtă” cu care-şi poate cîştiga pîinea. Şi cît de efemeră e şi aceasta într-o viaţă de om şi-aşa destul de efemeră ea însăşi.
    Cîte necazuri poate avea un artist care se încrede în “prieteni”, în agoniseala de-o viaţă şi ajunge pe drumuri cînd îl ia Fiscul la purecat sau cînd îşi pierde drumul drept şi alunecă (mă gîndesc la Willie Nelson, spre exemplu). Te trezeşti că siguranţa zilei de mîine dată de munca unei vieţi a dispărut şi nu ştii ce să mai faci să supravieţuieşti măcar. Unii capotează, alţii fac pact cu diavolul. Şi uneori ajung şi la Cluj, şi la Bucureşti din cauza asta.
    Cine spunea “live fast, die young”? Parcă tot din galeria cîntăreţilor de odinioară era. Poate ar fi mai bine aşa decît umilinţa unui playback nereuşit sau a unei vieţi tîrîndu-se în derizoriu şi insuficienţă.

  10. mai toți marii artiști au alunecat într-un fel sau altul, dragoș. exemple? pfuii, sunt o grămadă! pentru că tocmai fragilitatea asta o impune. și e greu tare să rămâi ”tânăr” când anii coboară ca troienele. și e greu tare să suporți singurătatea care vine la pachet cu celebritatea, să cerni între interesați și binevoitori.

  11. Din păcate da, exemple sînt prea multe. sad
    Singurătatea se instalează ea chiar şi în lipsa celebrităţii, darămite cu ajutorul ei.
    Ca şi bătrîneţea, de altfel…

  12. Parţial ai dreptate.
    Eu aş spune, după observaţiile întîmplătoare asupra ecosistemului propriu, că pe lume există două mari tipologii complet opuse: omul solitar şi omul de haită. Iar cea de-a doua tipologie e şi cea mai periculoasă, fiindcă întotdeauna acţionează la ordinele “masculului alfa” care are propriile interese, propria agendă.
    Omul solitar se poate integra temporar într-un grup aducîndu-i plusvaloare dar fără a se identifica cu acesta, însă omul de haită are mereu tendinţa de a distruge omul solitar, fiindcă nu-l poate înţelege şi nu-l poate accepta.
    De aici frămîntările lumii.
    Şi deja am deraiat grav de la subiect. Poate ar trebui să-l lăsăm pe George să se odihnească în pace…

  13. deviat de la subiect? big grin apoi subiectul e doar un punct de pornire, pe-aicișia. ca și haita aia de zici… un pretext de înregimentare, o inducere a nevoii de apartenență la grup. oamenii puternici sunt solitari și le este ok așa.

  14. Eh, ştiu că am obiceiul ăsta de-a o lua tutuca pe cîmpi şi nu-i mereu kosher. happy
    Nevoia aceea de apartenenţă e reală în acea tipologie, faptul că e exacerbată un pic în funcţie de nevoile “leaderului” e altă poveste. winking
    E foarte probabil ca şi leaderul să fie unul dintre solitari, unul căruia îi place să se joace cu “jucăriile însufleţite” ca să se simtă şi mai puternic. Fiindcă dacă săpăm mai adînc în fiecare tipologie găsim şi acolo diferenţe în trăsăturile de caracter. Există solitari dominaţi de umilinţă şi bunătate, aşa cum există solitari ahtiaţi de putere şi control, dominaţii fiind de ego. Iar trăsăturile dominate le vor dicta parcursul în viaţă.
    Hm, am ajuns psihologul de serviciu. big grin

Comments are closed.