despre oameni şi poveştile lor

prince, nothing compares to you

prince: 7 iunie 1958- 21 aprilie 2016. pentru mulți dintre noi, vestea că prince s-a dus și el la stele, să le ademenească cu muzica lui, a căzut ieri din senin. pentru mulți, prince este un necunoscut, știu. și, cu toate acestea, probabil că în zilele ce vin, așa cum a fost și în cazul lui whitney houston ori michael jackson, ca să dăm numai două exemple ale muzicii, ne vom trezi cu valuri de fani înlăcrimați brusc și dintr-o dată.  ca și atunci când whitney s-a stins, singură într-o cameră de hotel, și prince s-a dus la stele de unul singur, în casa lui. prea repede. iarăși, parcă totul este prea repede…

evandmac prince purple one prince hair

generația mea a crescut cu purple rain, cu diamonds and pearls, cu cream și cu o grămadă de mirări privind artistul micuț de statură și atât de mare în genialitatea lui. generația mea l-a cunoscut pe prince, compozitorul care a scris nothing compares to you (cântec pe care cred că toată lumea îl știe în varianta lui cea mai celebră, cu sinead o’connor). născut în același an cu madonna, michael jackson, gary oldman, annette benning, andie macdovell, sharon stone, angela basett, simon le bon, andrea bocelli, kevin bacon, michelle pfeiffer, alannah myles sau eric singer, prince a fost întotdeauna excentricul, numit de fani TAFKAP (the artist formerly known as prince). puțini mai știu de alexander nevermind, de jamie starr, christopher, joey coco, paisley park sau celebrul său semn, O(+>. o grămadă de alte nume sub care a strălucit el, muzicianul, omul. oricum, toate acestea vor fi scoase la lumină din nou acum, în goana după senzațional, vom scotoci din nou, curioși, prin viața geniului, ocupați să aflăm cine a fost de fapt, de ce a murit ori cine știe ce alte amănunte ar putea ieși la lumină.

mă gândeam aseară, ascultând she’s always in my hair, la solitudinea omului care a compus manic monday (bangles). prince. sau oricum îl vom fi numit vreodată. mă gândeam la faptul că 1958 a dat lumii niște nume mari și că s-au grăbit parcă să ardă cu toții, să strălucească și să apună. atât de repede. de ieri, printre stele se aude muzică nouă. poate că prince va mai dansa împreună cu michael jackson acolo, sus, poate că vor compune împreună, dar va fi imposibil să-i auzim. de ieri o altă singurătate s-a sfârșit, un alt tren de mare viteză s-a oprit pentru totdeauna.

am renunțat să caut răspunsuri la întrebarea de ce, astăzi spun doar atât: prince, nothing compares to you. and… doves cry…i wish you heaven. și, poate mai bine decât mine, ne definește tristețea astăzi bogdan.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

9 thoughts on “prince, nothing compares to you

  1. Nu e nimic de adăugat. Şi cred că nici s-ar potrivi nimic. Doar gând şi simţire, atât.

  2. a zis bogdan foarte bine, potecuță! odată cu ei ne ducem noi. și e mare golul în urmă. mare de tot. sad
    îl umplem cu spoieli și cancanuri, cu goana aceasta a presei și a curiozității din noi. în noi… plânge astăzi un porumbel. (curios cum propria lui muzică se așează în frază): when doves cry, i wish you heaven.

  3. N-am să fiu ipocrit: nu l-am simpatizat niciodată. Nu ştiu de ce, cred că a fost din reflex, ceva inexplicabil. Poate că nu l-am înţeles. Nu mai contează. Pentru o seamă de oameni a fost un idol, un artist complex. Pierderea şi tristeţea lor nu poate fi cuantificată. Şi dincolo de orice, e întotdeauna trist cînd pleacă un artist.
     
    Rest in peace, Prince!

  4. controversat, sibilic, dar extrem de prolific în muzică, ăsta a fost prince, dragoș. cumva- discutam astăzi cu cineva- un artist imens, dar cam fără fani, cel puțin în românia. și e chiar mirabil având în vedere că multe dintre cântecele scrise de el (multe interpretate de alții) sunt știute și fredonate. dintre cântecele lui mi-au plăcut mereu: manic mondays pe care îl știm al fetelor de la bangles, cream și diamonds and pearls. iar ceva mai recentă piesă ar fi she’s always on my hair.
    anul acela, ’58 a dat mult muzicii americane. și parcă prea repede i-a luat vântul…

  5. Poate că talentul său a fost creaţia, nu interpretarea. Clipul pus de tine mai sus mă conduce pe pista asta. Şi atunci cumva lucrurile se leagă, fiindcă rareori fanii reţin şi apreciază scriitorul/compozitorul unui hit, dar ştiu totul despre personajul şi persoana interpretului. O lume întreagă a cunoscut-o şi apreciat-o pe Sinead, dar (aproape) nimeni n-a ştiut cine a compus piesa care a făcut-o faimoasă. La fel cu The Bangles şi alţii.
     
    Apoi, la vremea aceea cînd poate ar fi putut deveni cunoscut, era “disputa” cu Michael care a reuşit să-i ia caimacul. Îmi aduc aminte de gluma (care era de efect spusă, nu scrisă):
    – Dă-te prins! (Prince)
    – Ba nu mă dau nici Michael Jackson!

     
    Şi mai cred că, avînd în vedere anii ’60-’70 de acolo de la ei – sex, drugs and rock’n’roll – unii artişti ai acelor generaţii au fost chiar longevivi, comparativ cu alţii care au ars precum lumînări aprinse la ambele capete. Iar vremurile noastre nu prea mai au ce oferi artiştilor adevăraţi în termen de respect şi apreciere, aşa că poate e mai bine pentru ei cei care au plecat.

Comments are closed.