despre oameni şi poveştile lor

sub piele

<br /> Leslie Weiner in Yohji Yamamoto by Albert Watson, London 1989<br /> ea îşi lipi tălpile goale de podeaua umedă. în întuneric, lemnul acela avea consistenţă de şarpe ud şi de mâl.

îşi auzi inima bătând cu putere dincolo de pânza subţire a cămăşii. îşi putea simţi chiar şi răsuflarea: o ghicea caldă, despinsă din somn. ca un nor.

ochii ei căutau o formă, un contur ştiut, ceva de care să se agaţe. o dureau toate oasele şi o durea carnea. şi liniştea. liniştea semăna cu o meduză lipită de piele.

ea îşi prinse mâinile de carnea uscată a peretelui. în lumina puternică a amiezii, piatra avea în ea ceva prăfos, ca de carton vopsit la repezeală. alb. prea mult alb în ochi, ca o arsură.

îşi auzi inima bătând cu putere în coşul ei mic, i se păru că până şi sângele i se uscase în vene, ca o mlaştină roşie sub vânt.

cu ochii arşi, ea căută o boabă de umbră pe undeva, dar mărgelele norilor fugiseră. o dureau oasele. le simţea ca pe nişte fluiere bolnave de vânt şi lipiste de vlagă.

şi liniştea. liniştea semăna cu un corb crescut sub piele.

sursa foto: salome

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

3 thoughts on “sub piele

  1. Videoclip foarte senzual.
    Text foarte senzual, doar că m-aș fi așteptat la un final mai optimist. Corbul acela parcă mi s-a umflat mie în piept.
    Și mi-a venit iar o idee, citindu-ți textul, poate o voi concretiza cândva (mai am atâtea neterminate prin drafturi, încât mi se face milă de muzele mele neputincioase).

  2. cc, de când am anunţat retragerea trupelor pentru documentare şi şlefuire la povestea florii de şofran, stiloul meu pare lovit de amnezie. dacă muzele tale te privesc neputincioase, ale mele şi-au luat câmpii. dar încerc, rar, să scriu pentru mine. orice, dar pentru mine. mă tem că o să uit. de-aceea corbul?

Comments are closed.