tablou uitat

el zâmbea cu obraji noi, aprinşi. de la frig, de la zăpadă, de la joaca aceea naivă cu bulgări care creşteau în mâini. mâini de copii. suflete. râs.

cuvintele miroseau a vânt. se topiseră şi ele, îşi pierduseră rostul printre cele două ghiozdane. şi ochii lui. două boabe de cafea coborând cu mirare în ochii ei. ochii ei speriaţi de prea multe taine. uşă deschisă. şi iarnă. două mâini legate de iarna cu florile ei de gheaţă.

drumul spre şcoală desenat în alb, ascunzându-i ca într-un mare şi naiv secret. al lor. el, aşteptând în faţa uşii. zâmbete vorbind despre o primăvară încă adormită. una care a încetat să mai vină. ochii ei căprui coborând în ai lui cu uimire.

apoi duminica aceea în care el o aşteptase. stropi de ploaie coborând peste trupul unei primăveri nechemate. zăpezi murdărite de lacrimi. apoi se topiseră ceasurile, anii… amintirile.

câţi ani trecuseră de atunci? câte uitări? unde se duc amintirile, când se duc? în inimă? de unde vin, atunci când vin? und mannschaft wir win! tongue

sursa foto: salome

 

8 thoughts on “tablou uitat”

  1. Amintirile se duc, când se duc,
    Poate-ntr-o ciornă,
    Poate-ntr-un cuc.
    Număr uitarea
    Cum număr zarea,
    Un nor pe față,
    Altul în dos
    Și-o scriu cu pana .
    De unde vine?
    Căzuse-n jos
    Dintr-un cocor
    Foarte frumos.
    Așa și-amintirea,
    Vine din zbor,
    Către o faptă,
    Către un dor…

  2. amintirile se duc, când se duc
    într-un căuş, sau o noapte
    numai inima ştie desface
    coaja fragilă de dor. sau de nuc.
    amintirile vin, când mai vin
    dintr-un căuş sau chiar dintr-o noapte
    numai inima, inima ştie desface
    cuibul ce pare pustiu şi năuc. tongue

  3. “Unde esti copilarie, cu padurea ta cu tot?”
    Ce-am fi fara amintiri?! O frunza in vant… un copac fara radacini…

  4. happy uneori, dana, amintirile te izbesc cu toată puterea. le credeai pierdute, dar ele revin… şi parcă te clatină cu frumuseţea lor. da, copilăria a fost mereu partea mea cea mai dragă, chiar dacă eram în esenţă un copil tare prostuţ.

  5. Ultima amintire care m-a lovit, m-a lovit de era să nu mă mai ridic. Și, evident, mi-a lăsat niscaiva amintiri care să mă bântuie cât oi trăi! Ia și întreabă-te, Almanahă, hăi!

  6. laughing las că le desluşeşti tu. şi te ridici!
    cam aşa m-au lovit şi pe mine nişte copilării, de mă doare mintea acum. noroc că avem meciuri de văzut, piaţă de făcut, flori de udat şi aragaz de sedus (deşi aici e cam periculos).

Comments are closed.

error: Content is protected !!