o poveste de iubire, cu pisici

am în draft acest articol de câteva luni bune. am tot scris şi rescris la el pentru că mi s-a părut mereu că ar mai fi ceva de spus, de adăugat, de şlefuit. am greşit şi am tăcut.

am tot răsucit la cuvinte până când, cel puţin pentru micul carol, pisoiul din imaginea alăturată, a devenit prea târziu. carol s-a stins astăzi, în somn, în ciuda tuturor eforturilor acelora care s-au luptat să-i dea o şansă.

povestea lui a început în 16 iunie, când a fost găsit împreună cu mămica lui şi ceilalţi frăţiori, trataţi aşa cum numai “oamenii” ştiu să o facă (mămica fusese legată zdravăn cu o funie de gât, iar rănile încă se mai pot vedea). de-ar fi avut doar un dram de noroc în plus, carol ar fi ajuns aşa cum este maya care toarce în braţele mele acum. căci oameni buni au fost în jurul lui şi despre ei vreau să vă vorbesc astăzi, despre ceea ce fac ei fără laude, fără cuvinte în plus, fără să se arate în lumina falselor reflectoare. ajută pisici, luptă pentru a le asigura hrană, medicamente, un loc în care să fie feriţi de pericole şi de răutatea oamenilor şi, în fericite şi din păcate puţine cazuri, o nouă căsuţă. o fac cu puterile lor, cu ajutorul primit de la prieteni, de la oameni care cred în faptele lor, în tăcere.

în căsuţa cu feline, undeva într-un colţ al oraşului, doi oameni şi-au ridicat o lume a lor… şi a pisicilor. pentru că lor le pasă şi ei cred că fiecare pisică merită o şansă. pentru că fără ei, cum aş fi putut să o găsesc eu pe maya??? ar fi fost imposibil şi eu ştiu că, de fapt, norocul lui maya au fost în primul rând ei, pentru că au luat-o din acel azil de câini unde fusese abandonată, fără să le pese de culoarea ei, de vârstă, de rasă şi alte, oricare alte motive.

vă spuneam că ţin acest articol în draft de multă vreme. tot vorbind cu aceşti oameni, deveniţi repede prietenii noştri, despre maiuşka, despre cele peste 50 de pisici aflate acum la ei (de fapt 31 de pisici adulte, 5 mame şi 19 pisoi), despre problemele cu care se confruntă pentru a menţine sănătoase atât de multe feline, unele cu probleme grave, am decis că pot să fac mai mult. dacă răsfoiţi puţin jurnalul familiei de feline veţi putea observa detalii şi imagini despre micii eroi ai acestei lumi, unii dintre ei aşteptând pe cineva care să-i iubească. pentru că unora dintre noi ne este mai greu să ţinem în locuinţe mai mult de o pisică (mie mi-ar fi uşor, dar tatăl lui maiuşka este categoric în această privinţă ) una dintre soluţii ar fi adopţia la distanţă. o soluţie prin care tony pupăciosul casei, un motan deosebit de frumos, dar care datorită unor probleme la ochi a fost retras de la adopţie (toţi cei care s-ar fi arătat interesaţi au bătut în retragere aflând că el vede mult prea puţin), a devenit copilul nostru de departe.  şi dacă ne gândim că atunci când maya era un puiuţ sălbatic şi speriat, el a avut grijă de ea, aşa cum se vede în fotografie, atunci cred că acest mic ajutor pe care îl putem da este unul lipsit de însemnătate, chiar mărunt.

am tot amânat să scriu despre ceea ce fac aceşti oameni. astăzi, în lupta lor inegală, au mai pierdut un sufleţel. somn blând, micule carol! măcar în ultimele zile cineva te-a îngrijit cu drag, cu afecţiune. şi poate că frăţiorilor tăi, ferdinand şi ludovic, le va surâde într-o zi norocul şi vor găsi pe cineva care să le ofere un loc al lor.

acesta este tony:

iar aceasta este una dintre primele poze cu maya, alături de tony care o învăţa, poate, că există şi oameni buni:

pe pagina de FB veţi putea găsi mai multe informaţii pentru aceia care vor să adopte un sufleţel ori doresc să ajute aceşti oameni în ceea ce fac. maya şi psi vă mulţumim.

în urmă cu câteva zile, micul carol, dormea între fraţii lui:

fotografiile sunt preluate cu acordul mykitty de pe pagina sa de facebook.