per fumio

grenouille

am promis mai demult că îl voi povesti aşa cum l-am simţit eu, aşa cum îl cunosc eu pe eroul lui patrick suskind şi aşa cum l-am descoperit în filmul lui tom tykwer. astăzi a venit vremea acestei poveşti.

pe scurt, dacă mai este nevoie, vă reamintesc firul ei: jean baptiste grenouille este un tânăr orfan, ucenic într-o tăbăcărie pariziană, înzestrat cu un simţ olfactiv ieşit din comun, dar lipsit de miros propriu şi care ajunge prin forţa împrejurărilor să cunoască un parfumer aflat în declin, căruia îi readuce faima şi bogăţia, graţie talentului său nativ, cerându-i în schimb să-l înveţe tainele acestei meserii. curând însă, ucenicul îşi va depăşi maestrul şi va fi îndemnat de către acesta să plece la grasse, în căutarea parfumului ideal, cel pentru care va recurge la crimă, ucigând cele douăsprezece tinere, singura cale de a le lua astfel mirosul, transformându-l în parfum.

povestea lui grenouille este de fapt însăşi povestea parfumului, istoria lui, cu toate elementele sale cunoscute. cele douăsprezece esenţe care compun parfumul ideal sunt cele din parfumul biblic, tămâia cea sacră şi sfântă a cărei realizare şi oferire la templu era o mare onoare. multă vreme s-a crezut despre parfum că trebuie să conţină 12 ingrediente, aşa cum tămâia conţinea 11 elemente plăcut mirositoare şi unul singur urât mirositor, relevând astfel existenţa răului în lumea sacrului, împletirea de bine şi de rău.

mai mult chiar, în secolul al XII-lea, grasse era cunoscută în franţa pentru tăbăcăriile sale, cele deloc îmbibate de mirosuri frumoase, locul unde, preluând din secretele arabilor, se realizau pieile parfumate, numite peau d’espagne, cele atât de apreciate în vreme. treptat, beneficiind de clima favorabilă, dar şi de venirea în franţa a lui renato bianco, alchimistul caterinei de medici, grasse va renunţa la tăbăcării, în favoarea cultivării şi prelucrării lavandei, a iasomiei de grasse şi a trandafirului de mai.  şi iarăşi împletire de miros frumos, plăcut, ridicat deasupra mirosului greu, urât, sacrul deasupra profanului.

şi ajungem la cele douăsprezece crime, cele care nu sunt altceva decât mitul jertfei în creaţie, ades regăsit în literatură. cele douăsprezece fecioare ucise, dacă ar fi fost flori sau elemente, am mai fi vorbit despre crimă? şi oare grenouille nu este de fapt doar o unealtă prin care parfumul, idealul ce include în miezul lui sacrificiul, se naşte din împletirea mirosului celor mai frumoase flori, iar ultima nu este de data aceasta elementul rău ci frumosul în forma sa cea mai pură, completând cu splendoarea sa acest amestec numit parfum?

eu aşa îl văd şi îl cunosc pe grenouille, (de altfel a şi existat un parfumer cu acest prenume, în secolul al XIX-lea, jean baptiste rigaud, furnizorul  reginei olandei) ca pe o căutare a idealului la care nu poţi ajunge decât împletind frumosul şi urâtul, binele şi răul.

dar voi? cum îl cunoaşteţi voi?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

37 thoughts on “grenouille

  1. rata, ai făcut foarte bine. nu voi şterge mesajul: se pare că am agăţat un virus de pe undeva, aşa că vă rog pe toţi să nu deschideţi e-mailuri ca venite de la mine cu link-uri aiurea. nu obişnuiesc să trimit mesaje la grupuri, nici să le citesc pe cele venite astfel, dar… îmi cer scuze tuturor.

  2. am primit şi eu astfel de mailuri dar, nu eşti tu de vină şi nici picicul tău. au inventat spămuitorii metoda de a trimite mailuri cu aspect similar cu cele ca venind de la original.

  3. despre grenouille
    atîta vreme cît este vorba despre un mit al jertfei, este acceptabil; dar nici-o jertfă la propriu nu poate justifica nimic.
    crima nu poate fi încununarea unui act de creaţie.
    greu de trăit fără parfumuir dar, fără oameni şi mai greu.
    cu atît mai greu este de trăit fără fecioare. happy

  4. Scorpio, si eu l-am deschis dar iote ca momentan n-am nimica. Adica tot eu, rumena in obraji, cu chef de viata bag de seama si gata sa cuget la ideea jertfei de care ne povesteste Psi happy

  5. tibi, povestea nu se limitează la mitul jertfei, e mai frumoasă de atât. și deseori am spus că prefer cartea pentru că a descrie tehnica enfleurage, atmosfera din grasse, mirosurile, florile, prin cuvânt este mult mai dificil decât prin imagine, iar suskind a reușit să o facă.
    întorcându-ne însă la jertfă amintește-ți că omul a fost mereu înclinat spre ea. mitul ifigeniei, de exemplu, din celebrul și clasicul film din 1977, pe mine m-a zguduit. eram un copil pe atunci, dar am niște amintiri profunde legate de acest film.

  6. Mie mi-a dat fiori reci grenouille,pe de-o parte datorită talentului exquizit, pe de altă parte datorită lipsei oricărei urme de umanitate. Desigur, naşterea lui, creşterea, condiţiile de viaţă de atunci pot fi o cauză, dar….
    cum spuneam, filmul m-a impresionat puternic mai ales prin forţa personajului de a-şi atinge un scop bine determinat. dar fără scuze, totuşi.
    este al doilea film pe care l-am urmărit fermecată şi extrem de încordată şi care mi-a provocat o teribilă migrenă.
    primul a fost amedeus.

  7. am vazut filmul, nu am citit cartea!
    filmul mi-a dat greturi…
    foarte bine facut… Eu insa l-am perceput un pic altfel…
    Seara buna

  8. mitza, unul dintre motivele pentru care ador cărţile: pot să-mi imaginez personajul mai altfel decât în film. eu “reproşez” filmului tocmai asta, centrarea pe crimă, pe atingerea scopului, îndepărtându-se oarecum de la spaima lui cea mare: grenouille nu avea un miros propriu, era ca şi cum nu exista. se căuta oare pe sine pe acest drum? este oare grenouillle însăşi parfumul? eu am văzut filmul de câteva ori, apoi am citit cartea. îmi place mai mult cea din urmă.

  9. poate că regizorul filmului tocmai de asta a vrut să puncteze mult pe crimă, fiindcă nu ar trebui să avem toleranţă pentru cei care se folosesc de crime în a-şi atinge ţelurile, indiferent de natura acestora şi oricât de artistice ar fi acestea. dar înţeleg perfect şi ceea ce vrei să spui, psi.
    recunosc că nu am citit cartea, şi sunt rarissime cazurile când filmul a bătut cartea, probabil acesta nu e unul din acele cazuri, dar mie filmul mi-a plăcut, tocmai fiindcă regizorul a reuşit să îmbine foarte bine dualismul din acest personaj şi tocmai fiindcă a deschis multora ochii asupra unei perspective: faptul că-ţi place frumosul, nu înseamnă neapărat că eşti şi frumos la suflet, căci grenouille era hidos iar hidoşenia lui sufletească reuşeşte să străbată prin mizeria care i se vedea printre unghii, în ochi, în degetele descărnate, în găvanele prea adânci etc.
    de asta am şi spus că mi-a provocat o migrenă, fiindcă mi-a solicitat atenţia mult peste limita maximă pe care o acord în genere unui film bun.

  10. happy mitza, nu spun că nu mi-a plăcut filmul, căci altfel nu l-aş fi văzut de mai multe ori. cât despre grenouille, dacă eu îl leg strict de istoria parfumului, aşa cum bănuiesc că a făcut-o şi suskind, să ne amintim că grasse nu era deloc o încântare pe când acolo se prelucrau piei. interesant este că parfumurile tip piele sunt fascinante şi acum şi la fel de interesant este că acel element neplăcut mirositor, răul, există în parfumerie şi acum. civetul în stare naturală miroase oribil, moscul care a fascinat şi mai fascinează este la fel de respingător, chiar dacă ceea ce se ascunde acum în flacoane este pur sintetic, chimie. mi-a plăcut mult cum ai spus: faptul că eşşti iubitor de frumos nu înseamnă că şi eşti frumos la suflet. happy perfect adevărat.

  11. desigur, nu este justificabilă nicio crimă, dar…
    Grenouille este un personaj care îi alunecă lui Suskind din minte(ca un peşte?); îl scăpă în lume, controlat însă, revendicându-i un loc printre alţi ucigaşi, dar faimoşi …
    Şi unde nimereşte bietul broscoi? Într-o lume murdară, o lume care pute;
    Suskind nu ia prin surprindere cititorul, îl pregăteşte treptat, îi presară mirosuri în cale, atent selectate, cu care-ademeneşte…
    este pomenit şi Pinochio la un moment dat, parcă…atunci când se hotărăşte să şi vorbească pruncul Grenouille, când zice “lemn”şi referirea nu e întâmplătoare; … ne anunţă de la început că e un prunc neobişnuit, căci nu mirose a unt, nici a pişcot şi nici a caramel, cum toţi pruncii miros în mod obişnuit; Grenouile nu mirosea a nimic, căci Suskind îl propune ca şi un contrapunct al celor ştiute despre lume pâna la el…un personaj“avortat” pe rând de toţi cei care-l iau în grijă, nevrut de nimeni, de neiubit, o bucată de carne…
    dar în urma căruia Suskind “face curat”, nu lasă ca nedreptatea să se aştearnă în uitare şi iertare…un prunc pe care Suskind îl lasă să-şi aleagă propriul miros…unul care-i aduce moartea…
    dar nicidecum ca şi pedeapsă, ci ca şi o binecuvântare…
    Grenouille e pruncul preacurat, pe care urâţenia acestei lumi nu-l ucide, ci-l face şi mai rezistent… dar îl şi urâţeşte fizic şi psihic.…într-o lume în care toţi par nişte animale la vânătoare n-ai cum deveni altceva, decât tot un animal…însă unul aparte.
    Cartea e o extraordinară pledoarie despre natura umană…Filmul redă cumva atmosfera cărţii, aproape în întregime…dar nu e acelaşi parfum!

  12. Pentru mine creatia nu-si gaseste implinirea in moartea nevinovatelor. Jertfa creatiei este durerea in propria carne! Ori broscoiul fara miros isi urmareste visul, acela de a crea un parfum care sa-i aduca iubirea, iubirea refuzata, convins ca doar cu iubirea poti cucerii lumea! Numai ca din pricina coborarii lui in iadul crimei, ceea ce trebuia sa fie iubire devine propria lui moarte, caci el sfarseste devorat de lumea aflata in plina orgie sexuala din pricina parfumului pe care el il face scapat in multime!
    Nici un pact cu raul nu aduce altceva decat moarte!
    Imi imaginez ca citind cartea impresiile pot fi altele…
    Da , cu totii sunt curati prin nastere desi purtam in noi pacatul, insa lumea e asa de urata incat oricine se lasa devorat de pacatele ei… piere!

  13. am citit piesa parfumierul cu multi ani in urma… m-a cutremurat… nu piesa propriu zis(desi nu neg talentul autorului), ci una dintre ideile care planeza ca un abur, ca o esenta deasupa celorlalte clar formulate. este prezenta in mai multe creatii , acceptata tacit. si nu e vorba doar de “nu este justificabilă nicio crimă” sau “creatia nu-si gaseste implinirea in moartea nevinovatelor” sau daca unele creatii, lucruri merita jertfa umana…
    daca grenouille hotaraste ca parfumul ideal merita jertfa umana, sa o acorde el , prin sine(na, ca el nu are miros, dar ideia tot ramane)poti jertfi lucruri ce-ti apartin, viata proprie… dar ce nu-i al tau, ce nu ai creat tu si mai ales viata cuiva – este interzis… de asta nu inteleg, nu accept mai degaraba, zidirea anei de mesterul manole(acceptata tacit in numele creatiei… stiu ca ma bag in namol cu aceste afirmatii , dar ne trezim de mici cu astfel de “adevaruri” ca in numele zidirii, creatiei se pot lua vieti.. nu se da , dar se ia(cu ce drept?)… este ceva barbar in toate astea, din vremuri si inceputuri salbatice , or noi avem pretentia ca suntem oameni…

  14. draga mea, cu mesterul Manole poate mai merge pentru ca Ana este sotia lui si o iubeste (se presupune) dar aici e vorba de suferinta parintilor, a fetelor nevinovate. de aceea am si specificat ca jertfa trebuie sa fie durere in carne proprie ca sa fie jerfa creatiei!
    Durerea insa o va simti… cand va fi devorat!
    El nu a vrut sa se jertfeasca cand a raspandit parfumul in piata ci sa fie iubit, adulat, gloria si IUBIREA le-a dorit! Numai ca nu asa a fost caci propriul vis l-a pierdut!

  15. eu m-am referit un pic la altceva… ideea ca in numele creatiei poti gertfi vieti (una sau mai multe) persista in literatura si este luat ca ceva indreptatit, or mie nu mi se pare asa si nu conteaza ca Ana era sotia iubita… a jertvit o viata care nu era a lui…

  16. să înțeleg că și ție ți-a plăcut mai mult cartea? big grin da, nimic nu este lăsat la întâmplare de suskind, grenouille este un puzzle tare mult meșteșugit, așa îmi pare și mie.

  17. altcersenin, nici eu nu cred în jertfa anei lui manole. nici chiar iubirea nu o justifică, pentru că este până la urmă o viață, iar cel iubit nu aparține decât lui însuși.

  18. cita, tu spui că creația nu-și găsește împlinirea în moartea nevinovatelor. și mai spui că accepți jertfa lui manole, uciderea propriei soții și a prncului nenăscut, justificate de iubire. care tot o moarte este și poate fi la rându-i atinsă de nevinovăție. desigur că pactul cu iadul, chiar iad aduce, dar ce mă miră pe mine și nu pot să înțeleg este exact aceasta: de ce acceptăm jertfa aproapelui, fie că este ana, fie că este ifigenia, dar nu acceptăm jertfa fecioarelor pe care grenouille nu le cunoaște decât prin miros. de ce este nevoie de jertfă și de ce animalele și florile sacrificate pentru bunul plac al omului nu sunt considerate crime…?

  19. Fetele mele, eu nu sunt de acord cu Manole ci doar inteleg ideea de jertfa! Dumnezeu i-a cerut lui Avraam sa-si ucida copilul ca sa ii incerce fidelitatea si acesta era dispus sa o faca!
    Nu sunt deloc de acord cu jertfirea dar viata m-a invatat ca mereu jertfesti ceva si te doare atunci cand ajungi la ceva visat, drag!
    Jerfa insa doare. de aceea eu nu cred ca parfumierul nostru le-a jertfit pe fete ci le-a folosit!
    Acum despre Ana lui Manole e de discutat insa in afara ideii ca femeia nu este proprietatea barbatului cand vorbim de o epoca cand exact asta era!
    Va iubesc
    Sunteti niste minunate!

  20. da, cita, a vorbi despre ana lui manole desprinsă din contextul acelor vremuri este altceva! happy ai dreptate. şi nu credeam că, iată, grenouille, va naşte aceste discuţii pentru care mă bucur. mulţumesc tare mult.

  21. uite ce buna diriginta esti tu!
    mi-a placut acest duel de idei si sper sa il mai repeti caci tu ai mereu idei si mai esti si receptiva la cele ale altora!

    Ma folosesc de acest post pentru a va ruga sa ma scuzati ca nu voi participa la duzina de maine! nu am reusit sa termin povestea desi, e aproape gata, poveste careia consider ca ii mai trebuie ceva…
    asta din pricina lipsei mele de concentrare caci am luni un examen medical dificil care ma stresseaza happy
    promit sa ma revansez citindu-va pe voi si comentand cu bucurie ceea ce veti scrie
    Va doresc inspiratie si succes!
    Va iubesc!

  22. cita, îţi voi ţine pumnii pentru luni. nu trebuie să te scuzi pentru că nu vei participa la un joc sau altul, important este să ai grijă de sănătatea ta, ea este în primul rând. şi aşteptăm veşti, da? şi eu sper să ne mai duelăm în cuvinte, pentru că în astfel de momente avem ocazia să mai învăţăm câte ceva. mereu este ceva de văzut, de ştiut.

  23. Desi filmul pune intr-adevar in scena 12 tinere ucise, ce-i drept nu neaparat fecioare, cartea ne vorbeste despre 25 de fete omorate… am inteles eu gresit si au fost numai 12? sau din cele 25 au ramas numai 12 arome din care a realizat parfumul?!
    Un articol superb, care intr-adevar surprinde esenta cartii happy

Comments are closed.