o poveste obișnuită

urma

semnele de zăpadă nouă, abia aşternută, încă nu se vedeau, cel puţin nu de la înălţimea aceasta cu care nu reuşise să se obişnuiască, aşa cum nu se obişnuise de fapt cu multe de când plecase de acasă.

“o să locuim în nori!” îi spusese adele ciripind veselă în braţele lui, atunci când îi spusese că o va urma, dar el crezuse că este doar o exprimare de-a ei, mai plastică, ca o replică de film. apartamentul ei chiar însă acolo era, agăţat cumva de norii care de o vreme murdăreau sticla cerului cu promisiuni de iarnă şi asta îl mira de fiecare dată când se trezea ca şi acum şi vedea pereţii mari, de sticlă şi pe ea desenată din umbre, cumva străină lui deşi îi ştia trupul atât de bine. în clipele acestea, de întuneric şi de tăcere, ea nu-i mai aparţinea şi el se mulţumea doar să o privească printre gene cum stătea acolo, în aceeaşi încăpere cu el şi totuşi atât de departe.

pe jumătate franţuzoaică, cel puţin aşa spunea ea în toate ocaziile, mica lui amantă era capricioasă şi copilăroasă, copleşitor de naivă uneori şi extrem de frivolă. pe trupul ei zvelt se ghiceau uşor semnele unori corecţii impuse de goana aceasta nebună a ei după imagine, dar şi multă, prea multă oboseală, căci contrar primelor zile ale aventurii lor, când se ascundeau în apartamentul lui învăţându-se unul cu celălalt şi unul pe celălalt, odată ajunsă acasă, după ce poleiala de atenţie datoriată filmului se stinsese, ea începu alergătura aceasta nesfârşită după lumină, târându-l şi pe el în acest culoar fals aurit al atenţiei.

nopţile lungi pierdute prin baruri la modă, sub ochii presei de scandal, petreceri peste care plana mereu gustul îndoielnic, gesturi menite să atragă atenţia cu orice preţ şi să alunge cea mai vagă impresie de uitare, timp cheltuit, risipit cu o largheţe aproape dureroasă o măcinaseră încet, o săpaseră aşa cum vântul modelează în pietre şi în ciuda strădaniei ei, niciun rol nou şi exploziv nu apărea la orizont.

obosise şi el, desigur, mai cu seamă că nu mai avea anii ei, dar nici puterea de a accepta şi de a înţelege acest stil de viaţă complet străin lui, acest înot împotriva curentului, cot la cot cu o imensitate de oameni necunoscuţi ce alergau ca şi ea, fluturi orbi căutând lumina.

de o vreme se resemnase să o aştepte, renunţase să o mai însoţească, iar absenţa lui la toate aceste evenimentte unde oricum nu ajungea să cunoască pe nimeni, unde până şi chelnerii erau tot actori în devenire, cu stelele strălucind în buzunar, nu era o pierdere. se obişnuise să petreacă serile de unul singur în acest apartament acvariu, impersonal, aşa cum şi zilele tot aproape singur era.

îşi luase obiceiul să bea la petreceri ca să nu se mai simtă stingher, acum însă începuse să bea ca să nu se mai simtă singur. iubirea aceasta fusese un loz necâştigător pentru amândoi şi îi răpise deja prea mult timp. ştia totodată că nimic bun nu avea să se mai întâmple, se pierduseră deja unul pe celălalt, prea diferiţi fiind, atunci când el se oprise pe marginea drumului, iar ea continuase să meargă.

începuse de un timp să simtă un dor nedesluşit, apăsat, de viaţa lui de dinainte şi imagini cu iz de duioşie i se perindau în gând. nevastă-sa cu râsul ei ascuţit, micul carlo alergând spre el, casa lor de piatră atât de ascunsă de forfota oraşului, cafeneaua unde o cunoscuse pe adele, străzile înguste cu casele lor pitoreşti, felul exploziv şi muzical al italienilor lui de a vorbi, prietenul lui, mateo, singurul care îl certase atunci când îşi anunţase plecarea, ba chiar şi biroul lui i se contura în amintire tot mai des, ca şi cum trecutul lui îi lăsase acolo, în suflet, o urmă care acum pulsa ca o chemare.

începuse să sune acasă la ore când ştia că dona luisa este acolo, ca şi cum vocea ei l-ar fi putut ajuta, i-ar mai fi stins dorul, dar aşteptând de fapt chemarea ei. ea îi vorbea despre copil, despre firmă, despre lumea lor şi despre prieteni de parcă ar fi plecat ieri, pe un ton egal, firesc, dar nu spunea nimic despre ea, despre ei, amândoi.

în patul mare, zorii unei noi zile îşi făceau culcuş alături de el. o privi iar pe adele cum stătea goală, lipită toată de sticla prin care începeau să se vadă tot mai clar fulgi mici de zăpadă şi pentru întâia oară văzu pe coapsele ei o urmă clară, vie, semnul unui alt bărbat. se simţi uşurat, eliberat şi zâmbi. pe noptieră lucea stingher biletul de avion pe care îl cumpărase ieri.

textul face parte din ciclul o poveste obişnuită

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

23 thoughts on “urma

  1. Plin de romantism, ca de obicei.
    Promit sa apar si eu cu un text, ceva mai tarziu insa caci am niste probleme urgente in dimineata asta!
    O zi buna!

  2. Gata. Am postat si va invit sa cititi, ascultand-o pe Nana Mouskouri!
    Un inceput de saptamana minunat va doresc tuturor!

  3. ar fi frumos daca s-ar intampla asa si in viata, insa uzual, cand resturile de cenusa devin evidente, el pleaca in cucerirea unei alte adele, dona luisa ramanand un capitol peste care se asterne praful.

  4. restul poveştilor le găseşti în link-ul ataşat, dar ele nu au neapărat legătură între ele, anaid. cumva sunt scrise disparat, chiar dacă eu ştiu deja firul poveştii. voi trece să te citesc puţin mai târziu.

  5. redsky, atunci când la mijloc sunt interese financiare puternice, când legăturile sunt ceva mai adânci şi nu neapărat dictate de iubire, să ştii că intervine şi aşa zisa iertare. eu am întâlnit cazuri în care el s-a întors acasă, indiferent care a fost motivul şi într-un final lucrurile s-au legat cumva. nu ştiu dacă e bine sau e rău, spun doar că este posibil. winking

  6. începutul îl găseşti în linkul de final. nu i-aş spune proiect literar pentru că sună mult prea serios pentru joaca mea. mai degrabă… poveste, gânguritu. o simplă poveste. happy

  7. nu e nou şi nu ştiu cât de diferit este, altcersenin. povestea a început în iunie de fapt. da, se va întoarce, o să vezi. iar dona luisa îl va primi acasă. winking

  8. O poveste atât de frumoasă! Cum ştii tu, dragă Psi, să ne oferi. happy

    Am fost plecat mai multe zile şi…am de recuperat multe pe aici, pe la tine. A venit şi zăpada pe la voi! Deja fular, mănuşi, ghete??? Aşa degrab?

    Numai bine îţi doresc! happy

Comments are closed.