poezii

inima….

atunci când viaţa este
numai un zid rupt
cărămidă desprinsă de cărămidă
din echilibrul fragil al unui mâine ce nu vine,
nu mai vine,
alegem soluţia accesibilă
a eutanasierii sufletului.
o injecţie aducând pace aparentă
în tumultul ultimei zbateri,
probabil calea cea mai uşoară
deşi devine tot mai evident reversul.
privim viaţa cu intensitate
în clipa de pe urmă,
cea a lipsei de prejudecăţi
aroganţi ca nişte clovni
ce şi-au luat statutul de seniori,
la purtare,
când suntem de fapt simple marionete
bolnave de însingurare sau de tuberculoză.
atunci când viaţa se stinge
până şi lacrima este mută.
şi mă doare de mor inima
a ta.

RSCN0783

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “inima….

  1. “atunci când viaţa se stinge
    până şi lacrima este mută”
    In viziunea mea, versurile astea sunt chintesenta agoniei. In pragul vesniciei totul isi pierde semnificatia. Masura durerii, exprimata in lacrimi, devine singurul mod de comunicare perceput de suflet. Despartirea iminenta si definitiva anuleaza utilitatea exprimarii verbale, iar lacrimile, mute de durere, ard, in timp ce viata se stinge incet, incet.
    Foarte frumos si foarte trist. Sper sa treci repede peste momentul asta.
    pup u

  2. Cami, eu n-aş putea să scriu o asemenea poezie nici fără să am anumite cuvinte impuse. Ţi-a ieşit ceva fantastic. E trist, dar foarte frumos.
    Vă îmbrăţişez! happy

  3. si tristetea face parte din viata si uneori oricum ne-am feri sufletul, nu putem evita valul care inunda tot, ne lasa secati si fara nici o dorinta. din fericire, toate trec si soarele rasare in final rosu de lacrimi, dar cu puteri noi de a incalzi sufletele. hugs!

Comments are closed.