tu, care te-ai dus toamnei pentru totdeauna. și chiar de nu-s decât două săptămâni, îmi pare că nouă vieți au trecut deja fără tine. tu, iubirea mea mică și perfectă.
îmi amintesc ultimele noastre clipe împreună. dimineața care se vătuia pe la fereastră. eu m-am trezit și ochii tăi vegheau cu iubire spre mine. era încă atâta iubire, deși știam amândouă că timpul ținea în mâinile lui lungi cuțitul despărțirii. știu, știu iubirea mea că tu nu ai dormit, era încă atât de micuț și de obosit trupul tău! dar m-ai lăsat să te iau în brațe, oh, știu că brațele astea două care tânjesc după tine te-ar fi ocrotit până dincolo de toate lumile dacă aș fi putut. și m-ai lăsat, te-ai pus toată în palmele mele, pe păturica cea roz. apoi am plecat. nu știu cum a fost drumul, eu stăteam iarăși lângă tine și atunci, în clipele acelea cred, inima ta a știut: ne despărțeam.
în cabinetul acela unde mai fuseserăm era liniște. în fond ne-am despărțit duminica dimineața. te-am mai luat o dată în brațe și am așteptat amândouă, cuminți, în vreme ce în altă încăpere, un cățeluș cât un pumn tremura. noi tăceam, eram pregătite, dar am văzut zbaterea ca de fluture orb a celorlalți, aplecați. era atâta tristețe în ziua aceea! nu știu ce s-a întâmplat cu acel cățeluș, dar pe trupul lui se lungeau umbrele morții, eu le-am văzut. sper că tu nu, draga mea, sper că tu nu. ori, poate, v-ați întâlnit amândoi pe podul curcubeu.
apoi… apoi te-am văzut adormit în sfârșit. după atâta oboseală, în sfârșit dormeai și erai, Dumnezeule, erai atât de frumoasă! oare m-ai auzit cum îți spuneam că te iubesc? oare ai văzut cum am fugit în pereți când ți-au făcut injecția cu care fusesem de acord? oare m-ai auzit urlând? te iubește mama! te iubește mama! te iubește mama!
la ora 10 eram deja acasă și iarăși, cât tati ți-a săpat groapa cu sufletul greu, am rămas doar amândouă. tu, minunea mea, cu mine ținând în brațe trupul din care plecasei. te iubește mama! te-am învelit în păturică să nu-ți fie frig. știu că tu ai suferit mereu de frig și alesesem păturica roz, de fetiță frumoasă, nu pentru că era nouă ci doar ca să îți țină de cald. să îți țină de cald toate viețile celelalte, iubirea mea!
tu ai venit pe pământ cu atâta iubire. pe toată mi-ai pus-o în palme și-n inimă fără să ceri nimic în schimb. și-apoi, după ce te-am îngropat, mi s-a năruit toamna.
tu,toamnei… te iubesc atât de mult!
