soarele îmi zvâcnea pe mâna stângă,
tropot de șoapte alcătuind
bătăile inimii, fremătând
ploaia din dreapta, nătângă,
și-un asfințit abia mirosind,
liniștea ca o iască de vară
cobora peste pleoapele ude de rouă
mirosea a pâine și a lună nouă
și te priveam ca întâia oară
cu ochii de mure, cu gândul că plouă
ne cheamă o toamnă cu degete albe,
ne adună în cruce tăcerea de carne
când inima doarme, când lumea adoarme
mă pierd printre stele tăcute și salbe
de liniște curg, ca totemuri din marne
soarele îmi plângea pe sub talpă
inima calcă, zâmbetul saltă
lună cu stele în coș de nuiele
ploaia râdea pe sub genele mele
înima calcă, zâmbetul saltă
cântec de iele.
M-au legănat cuvintele tale printre stele, lună nouă și iarbă presărată cu rouă.
E ca un cântec ce îmbie sufletul la visare.
Să ne mai cânți, Pisic! <3
Da, chiar e un cântec. Și ce frumos sună el!
Frumoasa si melodioasa balada dedicata iEleLor. Felicitari !
Sfârsit de saptamâna binecuvântat, draga Psi !
Se pare ca la tine a sosit chiar toamna, iar pe la mine n-a venit nici “Ana”…
Sper ca esti bine, sanatoasa, si ca tacerea nu e prea periculoasa, draga Psi !
mukțumesc de grijă, iosif. sunt bine, sănătoasă. pregătită de toamnă, orice ar aduce ea.