mă uit pe tâmpla surdă. în liniștea amiezii miroase a primăvară prea repede venită. trec mai departe printre oameni amușinând strada. betoane, asfalt, iarbă ițită cu naivitate în începutul acesta de februarie. iarnă, iarnă, iarnă… și parcă prea multă grabă și mânie.
mă uit pe tâmpla surdă. zâmbesc amintirii acelui chip smead cu ochi mari și negri. incredibil de blânzi. atât de blânzi pe cât îi sunt, ghicesc, mâinile de aspre. și trupul de puțin. un muncitor care astăzi, privindu-mă, mi-a deschis ușa sfios, ca și cum nu merita el să-mi treacă pe dinainte. ori, poate, ca și cum ghicise acolo, în privirea cu care l-am urmărit, atât de mirată, zâmbetul iernii mele.
mă uit pe tâmpla surdă. un gest simplu, omenie sau politețe ori, poate, respect, mi-a înseninat astăzi chipul.
mă uit pe sub tâmpla surdă a serii. seară de vineri. ceai.
mulțumesc străinule. mulțumesc oricine ai fi.
Cuvintele tale m-au făcut să zâmbesc de drag și bucurie, dincolo de metafore . Sunt momente de genul acesta care ne înseninează o întreagă zi. Luminoasă să-ți fie luna ce abia a început, Pisic!
daaa, chiar m-a impresionat momentul, dana. omul era sigur străin, se vedea după ten, alură, întreaga ființă, un om simplu, muncitor în construcții, dar… wow! ce lumină era în ființa lui.
Ce frumos se vede lumea privită de pe pervazul sufletului! Şi el, muncitorul, a văzut căldura, şi tu ai văzut-o pe a lui.
E primăvară devreme şi aici, la mine. Poate şi-a luat şi iarna un răgaz să se uite pe tâmpla surdă…
Strainul calator prin spatiu-timp, ce a-ndraznit sa fure focul din Olimp, l-a oferit cu drag la cei de jos, prin Verbul Être, conjugat în Fiul omului, Hristos …
Un Weekend binecuvântat, draga psi !
Or mai fi uni care n-au auzit de mişcarea feministă.
În ziua de azi e riscant pentru un bărbat să facă gesturi de politeţe pentru o femeie.
Pff, ce chior sînt!
E unii mai sus, evident.
este doar un răgaz, potecuță. am înțeles că iarna revine … miercuri.
cam pompos spus străin călător, iosif, cam pompos. era, ca și mine, un om simplu, oarecare.
păi nu era român, dragoș, asta mi-era limpede.
Păi nici mişcarea asta nu-i un fenomen cu specific românesc.
De fapt, discuţia asta ar fi destul de stufoasă şi s-ar ramifica mult prea mult.
Recent am făcut şi eu un gest similar. Pur şi simplu din instinct, nimic altceva.
Domnişoara a mulţumit zîmbind, eu am răspuns zîmbind “cu plăcere” şi pentru două-trei clipe viaţa a fost mai frumoasă pentru amîndoi.
Să se fi întîmplat asta altundeva – ştiu eu unde…
păi specific românesc e drobul de sare, dragoș și moi ți-s posmagii…
Din păcate şi sabia lui “da’ mucles” (sic!) se insinuează tot mai pregnant în peisajul tradiţional românesc. C-aşa “trebuie”. Şi odată ce drobul are “sprijin” legal, în mod paradoxal (sau nu) el se află în echilibru din ce în ce mai precar.
Despre posmagi… în episodul viitor.
nu știu la ce te referi cu sprijinul acela legal, dragoș. dar nici nu știu dacă vreau să știu.
am deviat, iar, de la subiect și știi că tot ce are iz politic nu e pe gustul meu, pentru că nu e treaba mea. 
Fiat volontas tua…
..sicat in coelo et terra, nu? parcă așa era.
Pentru moment rămînem la “in terra”, căci încă eşti aici – cu voinţa ta cu tot
– şi sper să ne mai rămîi încă multă vreme de acum încolo. 
mulțumesc, asemenea, dragoș!