sângele coborând în prăpăstiile gândului,
aripile mari, aproape rotunde
și-apoi, dintr-o dată, ca la un semn,
ospețele inimii, năvalnica.
îmi înghesui tăcerile sub alb și ating
liniștea nouă cu tălpile,
aripile mari coboară,
coboară spre mine-n spirală
și-apoi, dintr-o dată, ca la un semn,
gândul se urcă înalt, mai înalt
un totem,
mintea cuprinde, se zbate, se cern
cinci anotimpuri într-unul,
gândul se-așează-n culcuș și rotund
hora din inimă cântă prelung
și-apoi, dintr-o dată, ca la un semn,
povârnișul gândului mi se înalță
sus, înspre barbă
alb și înalt,
la ospețele inimii mele
stau eu: un copil,
un copil iubit de curcubeu.
11 thoughts on “și-apoi, dintr-o dată, ca la un semn”
Comments are closed.
Şi curcubeul se-mparte-n stropi de cuvânt
şi apoi, ca la un semn,
se face poezie!
Mi-ai transmis o stare de liniște și de înalt prin cuvintele tale, prin modul în care au curs și s-au așezat, iar pentru asta îți mulțumesc, Pisic!
Aaa, curcubeul… Pare minunat să fii iubit de el. Și mie îmi zâmbește uneori.
Ești un copil iubit de un curcubeu în nuanțe de alb, pentru că ochiul tău- bisturiu împarte albul pe categorii. E zăpadă de cuvânt și aripile se desfac extrem de larg, pentru că gândul zboară, se înalță. Tăcerile sunt înghesuite sub alb și gândului îi e permisă bucuria, ospățul inimii.
Tu, copil de curcubeu, e atât de plină de înțelesuri această poezie care începe (sânge) și se sfârșește (inimă) sub semnul roșului, având miez diafan de alb și aripi. E o bucurie delicată a zborului, a iubirii (roșu, inimă) și inocenței (alb, copil, aripă). Plină de simboluri, imagine și trăire. Extrem de complexă și completă. Am senzația că sunt atât de bine lucrate cuvintele, încât dacă le-aș amesteca într-un săculeț și răsturna înapoi pe hârtie ar crea alte imagini la fel de puternice, pentru că nu ar ști să cadă în propoziții banale.
și apoi, dintr-o dată, ca la un semn…
m-ai dus cu gândul la un căluț de lemn
cu un copil-curcubeu în spinarea sa
un copil-curcubeu care tot se visa
înălțat printre nori,
sărutat de lumină
iar lumea-ntr-un deget
să poată s-o țină…
pentru că curcubeul poate, nu-i așa, potecuță?
este fasconantă lumina din curcubeu, dana. mai cu seamă iarna, când este neașteptat și atât de intens.
da, și mie îmi dă curcubeul o stare de liniște și de zâmbet intens, profund.
știi că te așteptam, em? știi, da? mulțumesc.
aș sta cu orele să-mi desfaci cuvintele din șiraguri.
te pup, dagatha! și mulțumesc.
Și eu!
Şi cine ştie, poate chiar au pornit fiecare la un semn, la un anume semn… Şi s-a făcut curcubeu din dorinţe împlinite.
chiar așa, dragoș. poate chiar așa.