locuiam în octombrie ca într-o mirare cu degete ude. soarele râdea spre noi, arcuindu-și spinarea într-o ultimă și obosită sforțare, dar știam amândoi, și tu, și eu, că vara trecuse, ne trecuse prea repede. cum de-o lăsasem să plece?
locuiam în octombrie. tăcere cu pleoape grele de brumă și atât de multă liniște încât până și focul din sobă abia mai șoptea. violaceu, roșu. galben. un curcubeu de tăcere ca o eșarfă plecată din jurul inimii. mirosea a gutui și a melancolie.
locuiam în octombrie. într-un tăiș de rugină și de linii curbe, din care seva curgea, curgea….
locuiam în octombrie. pe sub vântul prea rece, pe sub foșnetul uscat al porumbului, pe sub ticăitul inimii în toamnă.
deschid o carte la întâmplare și te caut. și zâmbesc soarelui care se strânge de frig printre pleduri nevăzute și albe, de nori.
locuiam în octombrie. galben.
Cum ştii tu să “mobilezi” cu suflet tot ce locuieşti!
Să-ţi fie octombrie aşa cum îţi doreşti!
să ne fie tuturor, potecuță, un octombrie liniștit și plin de roade.
Într-un octombrie cuminte și luminos aș locui și eu.
Bun, plin de culoare și împliniri să ne fie!
apoi, dana, octombrie totdeauna a fost generos în ce privește culorile, eu așa cred.
Soarelui nu-i este frig nicicând si niciodata, chiar daca apa pe pamânt si-n cer e înghetata. El e-n masura polii reci sa îi topeasca, iar Lunii raze luminoase, calde, sa îi daruiasca.
O luna magnifica, draga psi !
o lună magică să ne fie, iosif!