pilio, o reîntoarcere

pilio, acasă la centaur. sau, cum mai numim noi muntele vindecătorului chiron, pelion. amestec de mare și de munte, așa cum am văzut, vremelnic, de pe terasa zorilor unei vacanțe pe care nu o credeam îngăduită și care, iată, s-a petrecut într-o uimire. început de toamnă pe potecile miraculos pline de piatră și verdeață ori sub zâmbetul soarelui care asfințea pe anavros beach în culori de sânge și de aur. volos. orașul de unde, odinioară, iason pleca după lâna de aur. și cum poți să aduni într-un căuș de vorbe toate emoțiile și toate frumusețile pe care ochiul le vede?

o tavernă din 1200, pe sub porțile căreia au trecut atâtea și atâtea chipuri, micul moutzouris, trenul cu aburi ce străbate de un secol muntele centaurului, mireasma de izmă sălbatică și tușele aspre, aproape gri, ale rozmarinului uscat, acel porte bonheur al cărui semn parcă te îmbie să treci mai departe și mai departe, strada ermou cu magazinele ei multe, pe unde trec pietoni, pisici și câini și spre care se revarsă de la tavernele micuțe mirosul de tsipouro, de spetzofai și melitzanes imam, de saganaki și de atâtea și atâtea gusturi, arome, mirosuri, glasuri, zâmbete și emoții, căci pilio este prin oameni și locurile lui, un căuș de emoții al golfului pangaseatic.

pilio este acea parte a greciei în care graba nu există și timpul pare să curgă alene, molcom precum satele înșiruite pe coasta lui, sate în care omul pășește pe jos și în liniște, iar turiștii, atâția câți sunt – și sunt mult mai puțini decât în alte zone- îi recunoști după chipurile atinse de uimire și de frumusețea acestor locuri. prin miliesul cândva incendiat de naziști, prin portaria în căutarea porții centaurului, prin chania sau tsagarada, pe plajele miraculoase și aproape sălbatice (căutați mylopotamos de curiozitate pe google), liniștea din pilio este la fel de miraculoasă ca însăși arhitectura locurilor și măreția naturii.

m-am întors în pilio, așa cum se întoarce însetatul spre apă. știam că voi regăsi ecourile unei iubiri de demult peste care am sădit iarăși amintiri ce nu încap în cuvinte sau fotografii ci numai în suflet. și spun iarăși cu palmele lipite de zâmbet: efcharisto! pentru fiecare răsărit al soarelui de pe pilio, pentru fiecare apus al soarelui în marea cea albastră a lui iason și a atâtor corăbier, pentru portokalopita și cataiful primite, pentru fiecare carafă de apă rece și bună, pentru zâmbete, emoții, pentru tot.