crăciunul a trecut cu zilele lui lungi și tăcute, îmbrăcate în mai puțin alb decât mi-aș fi dorit, dar desenate cu multă, foarte multă congruență și totul s-a iscat de la un îndemn primit de la cineva, un om întâlnit în acest an, la momentul potrivit aș spune. un om care mi-a pus mintea să se învârtă cu mai mult folos decât aș fi crezut, folosind o simplă imagine:
așa că astăzi nu am să vă întreb cum ați petrecut, ce ați primit, ce ați făcut ori ați fi vrut să faceți, îmi spuneți voi, dacă vreți, eu aleg să vă spun ce nu am mai făcut în acest an, de crăciun:
în primul rând nu am mai făcut liste lungi de cadouri. meditând puțin la aceasta am ajuns la concluzia că nu e foarte adevărat că îmi place să dăruiesc, nu e deloc adevărat de fapt, în realitate mă tem să mă bucur de ceea ce primesc, așa că anul acesta am ales să dăruiesc sau nu cadouri și să privesc mai mult la cadourile pe care le-am primit, să le prețuiesc așa cum sunt, să accept mai cu seamă alegerile făcute de cei care au pus sub bradul lor sau al meu, ceva pentru mine. și, pentru prima oară, nu mi-am mai pus eu cadou sub brad, așa cum făceam mereu, de crăciun.
rămânând în zona cadourilor primite de crăciun, am ales să prețuiesc fiecare gest și fiecare dar exact așa cum au fost ele. o ciocolată, o portocală, o vorbă spusă din suflet, pe toate le-am primit și le-am privit drept ceea ce sunt: daruri. și m-am bucurat de fiecare dintre ele fără să mă întreb de ce au fost alese așa și nu altfel, dacă merit sau nu și alte gânduri pe care mi le tot puneam înainte în cap. și ea, magia, s-a cuibărit în sufletul meu ca demult, în copilărie.
mai mult, de acest crăciun am fost mai puțin generoasă cu urările către alții. mi le-am păstrat în suflet pe cele dorite de mine și am renunțat să mai trimit mesaje stereotipe și… false. avem nevoie de sms-uri și de mesaje care nu spun de fapt nimic? de ce le trimitem totuși? de ce ne ascundem sub pretextul că ”așa e frumos de sărbători”? pentru mine a fost frumos să petrec ore dormind, lenevind și citind. iar cei cărora am dorit să le transmit cu adevărat îmbrățișările mele au fost acolo, cu mine, lângă mine, tot timpul, nu doar de crăciun. și… un singur om- care și contează enorm pentru mine- m-a sunat în zilele acestea. mă iartă că dormeam, omule! dormeam cu… magie! 
trupul meu își cerea răgazul și odihna și i le-am oferit de data aceasta fără rezerve.
tot din ciclul să nu (mai) fim falși de crăciun, am ales în acest an să aleg să nu mai ”salvez” pe nimeni. știu că sunt mulți oameni nevoiași, știu că mulți copii plâng așteptând zadarnic anotimpul darurilor, dar la fel de bine știu astăzi că eu nu mă pot salva decât pe mine. asta este treaba mea de fapt și lucrez la ea cu spor. poate că mă mai poticnesc pe alocuri, poate că mai greșesc, dar acum știu prea bine încotro mă îndrept și chiar o fac. iar dacă asta presupune și niște despărțiri, ei, bine, mi le asum și pe ele.
că am stat departe și deoparte de internet, asta deja e ceva tradițional. după ultima carte a lui sanderson din seria mistborn (aliați în legea dreptății îi zice, pentru cei interesați) am plonjat cu bucurie în seria demoni, tradusă de tușa vero. i-am ascultat sfatul tușei vero și chiar bine am făcut pornind să citesc seria, așa că trag nădejde că începutul anului ne va găsi cu o recenzie pisicească la cea mai nouă serie fantasy citită de mine.
ce nu am mai făcut? păi nu am făcut sarmale. nu-mi plac și n-o să fac niciodată. pe cele care zac în frigider le-am primit. 
nu am mai făcut ceva care ”trebuie” ci doar ceva care am dorit să fie făcut: saviecuțe, stollen ,crinkles. când vrei (și nu trebuie) ies de minune. și-am vrut în primul rând să fac ce simt, să refuz să vorbesc la telefon cu cineva dacă nu simt nevoia să o fac, să refuz un fel de mâncare, dacă nu îmi place ori să dau telefoane dacă nu simt nevoia să vorbesc. nu am fost deloc politicoasă și tradițională, nu mi-am mai obligat soțul să împodobească bradul ci mi-am pus singură cele 200 de globuri în el, dar din tot ce am făcut și am fost de crăciunul acesta, am simțit bucurie, mulțumire și onestitate. și da, iubire și magie.
cum a fost la voi?
Din tot ce ai spus mai sus, ceva m-a bucurat, ceva m-a întristat. N-am să spun ce sau ce.
Am să spun doar că ce-ai făcut tu acum fac eu de ceva ani, de cînd şobolanii au început să părăsească corabia ce se scufundă. Deşi am mai încercat, uneori, să-mi calc pe dezamăgiri, s-a dovedit a fi inutil.
Ce-am făcut eu acum? Ce fac în fiecare zi: nimic important. Am supravieţuit. Încă. Şi atît.
Lectură plăcută în continuare. Gîndurile ştiu ele să ajungă la destinaţie chiar şi fără cuvinte.
mulțumesc, dragoș. aștept să terrmin treaba și să reiau cititul, m-a prins serios cartea asta, e scrisă tare bine.
Doamne, ce mult mi-a plăcut cum a fost la tine, cum ai fost tu, cum n-ai făcut ceea ce trebuie…
Eu aşa sunt din copilărie, la mine niciodată mesele n-au fost încărcate cu ceva ce nu se mânca, doar să fie. Porţia de sarmale la mama acasă era de 10. Nu de persoană, în total. Tata 3, mama două, eu maxim două. Restul… cu noroc se mai mânca a doua zi. Şi totul era normal, liniştit, cald.
În ziua de Crăciun eram doar noi 3, lângă brad, sărbătorind-o pe mama. Ăsta e Crăciunul din sufletul meu, aşa îl înţeleg eu.
Scrisă, şi rescrisă – da da! – de a noastră dragă tuşă Vero.
Să ai spor… în toate!
crăciunul viitor va fi așa, potecuță, o liniște în 3. deocamdată trudim la căsuța în care se va făptui…
recunosc, se simte tușa și-n traducerile ei, dragoș.
are un stil aparte, greu de egalat.
Daca ai pus cuvinte de iubire-n ‘iesle’,
Si daca sufletul ti l-ai alimentat,
Colinda si lectura te-nalta printre stele,
Iar corpul este odihnit si relaxat !
Sarbatori fara sfârsit, zi de zi spre infinit !
Am crezut, cred și voi crede mereu că sărbătoarea asta e a familiei. Am întâmpinat-o, ca în fiecare an, cu bateriile aproape descărcate, dar cu destulă energie cât să pregătesc pentru fiecare dintre ai mei felul de mâncare dorit. Am acceptat că nu pot face totul singură și drept urmare am cel mai frumos brad din ultimii ani, iar biscuiții au fost pictați (de alții) cu răbdare. Mi-am oferit răgaz să mă odihnesc și să mă bucur. Nu am deschis televizorul, nu m-am apropiat de internet și nu am trimis mesaje. Și nu, nu cred că totul a devenit doar fals și comercial ci numai prea… abundent. E un fel de “inflație”… unele cuvinte, poate sincere și spuse din suflet, își pierd valoarea, unele daruri pot părea doar conjuncturale.
Am avut un Crăciun cu și despre cei care îmi sunt ai mei, cei mai apropiați și a fost perfect așa.
La mulți ani, psi! Și sărbători (că încă nu s-au terminat) așa cum îți dorești.
ohooo, iosif! mulțumesc frumos!
în câteva minute pun iar cartea în brațe.
știi că semănăm, sonia, nu?
ba încă îndrăsnesc să spun că nu ne trebuiesc cuvinte, că știm foarte bine în gândul cui suntem, dacă suntem. și ne vom mai spune lamulțeanuri până hăt în ianuarie cu sau fără cuvinte.
musai!
musai poză cu bradul, zic!
Eu am avut un Crăciun tradițional dar cam însingurat. De convenții nu mai țin seama demult, la internet nu pot să renunț (sau nu vreau), sarmalele îmi plac și sms-uri n-am trimis niciodată. S-azim numai de bine în 2018!
pot și trebuie, ioana, cred eu, sunt voalări ale lui vreau/nu vreau.
și dacă ai vrut, ai ales pentru tine și a fost bine așa, este? 
în fond sunt alegerile noastre ale tuturor și eu zic că e bine așa.
de pildă eu exersez cu talent (și-mi place teribil) să mă cufund sub pleduri și să citesc muult, cu un ceai și ceva dulce alături, cu maya și cu dan prin preajmă (sau chiar singură, îmi place și așa).
Cel mai mult contează că rețeta folosită pentru acest Crăciun a fost cea mai potrivită ție, sufletului tău, pasiunii tale pentru cărți. Că i-ai simțit pe cei dragi aproape, cu sau fără cuvinte, e şi mai bine, iar faptul că ai făcut exact ceea ce ai vrut, fără a ține cont de conveniențe, pare relaxarea supremă.
Al meu a fost… obişnuit.
Eu mi-am petrecut Crăciunul cu prietenul nostru Kaladin, psi. Şi cu prietena noastră Shallan. Au venit încoace cu toţi prietenii lor – ba chiar şi cu duşmanii – şi încă n-au plecat.
ooo, crăciun magic trebuie să fi fost, vero!
eu am citit sanderson (continuarea de la mistborn o să-și aibă recenzia după ce o rumeg încet) și am petrecut printre demonii lui brett, o fac și acum, cu încântare.
de ce îmi pare, dana, ușor amărui acel ”obișnuit”?
Nu stiu sa fi citit o lectie de viata atat de utila si crescatoare sufleteste ca aceste randuri.
Ma straduiesc sa mai invat una: sa nu am asteptari de la nimeni, oricum s-ar numi…
Magie si bucurii de Sarbatori si tot timpul!
La multi Ani!
la mulți ani, suzana!
eu nu am de multă vreme așteptări de la ceilalți, doar că mi-a fost greu să învăț lecția empatiei și a flexibilității. și recunosc faptul că odată ce am înțeles că oamenii fac cele mai bune alegeri pentru ei la un moment dat și că fiecare comportament are o valoare a lui, la care am adăugat că treaba mea sunt eu însămi, lucrurile au început să se schimbe.
Nu e chiar amărui, doar că am cam lăsat timpul să treacă pe lângă mine fără niciun folos. Nici măcar nu am citit, decât în a treia seară…
Obişnuit, adică în casă, fără a ne întâlni măcar cu persoanele dragi cu care ne vedem doar de 2-3 ori pe an. Noi trei şi televizoarele, calculatorul, mâncarea, telefoanele…
Mi-a plăcut sărbătoarea ta. A fost a ta, așa cum trebuie să fie sărbătorile: ale noastre. A mea a fost dificilă. Nu am spus nimic despre asta, pentru că în general nu vorbesc despre mine mai nimic pe blog. Dar ai mei părinți au avut probleme de sănătate exact în preajma Crăciunului. Tata e internat la spital și acum, iar mama a căzut cu câteva zile înainte de a se îmbolnăvi tata.
Am făcut bradul și am împodobit casa, cum se face aici, pe la începutul lunii, înainte să aibă ei probleme, altfel cred că nu-aș fi făcut brad anul acesta. Nu spun ca să fiu compătimită.
Am petrecut Crăciunul mai mult la telefon, când cu unul (care era la spital), când cu cealaltă (care suferea că e la fratele meu și nu acasă). Vor fi bine, însă de data asta, fix în perioada în care casa noastră era plină de sărbătoare, au avut amândoi probleme. Eu plec în curând în Ro, însă așa s-a întâmplat acum, ca de Crăciun să nu fie nimeni acasă. Da, sunt departe, însă de sărbători eram pe Skype ne vedeam și ne colindam, iar anul trecut am fost în Ro chiar de Crăciun. E…
nu te judeca prea aspru, dana! ai făcut ce-ai simțit în acele momente!
este un folos și în a pierde timpul, a sta pur și simplu, fii sigură că da. 
nu te compătimesc, em! doar stau așa, alături de tine, cu empatie și înțelegere. și te îmbrățișez. putere să ai. e nevoie! și-ți doresc să treceți cu bine peste toate. știu cum este să nu simți niciun pic de sărbătoare în sufletul copleșit de griji și în toate acestea te rog să nu uiți de tine. ai grijă și de tine!
și chiar dacă nu vorbești despre tine la modul direct pe blog, scrisul vine din tine. și chiar și absența scrisului tot de acolo vine.