e nevoie să mă prinzi uneori
în cătuşe de portativ:
cinci linii aparent drepte
ce nu se cunosc
şi în îmbrăţişarea cărora sunt
o cheie sol din linii curbe
dar nu e de-ajuns.
vor urma la rând semnele,
acele cireşe negre cu codiţe
care prinse una de cealaltă sună:
e nevoie de-o zână nebună.
apoi o să te rostogolesc
şi noaptea
şi viaţa
şi apa
totul o să ne încapă.
Cuvintele astea, pe portativ, îşi dau mâna pentru-o simfonie a sufletului…
cuvintele astea… sunt de demult, potecuță. le readuc la suprafață uneori.