cu verde crud am să te-aștept,
cu șoapte, desenate-n noapte,
când primăvara ne împarte
uitările. și mai aștept
prin ceața deasă dinspre zori
iubirilor să faci cărări
cu verde crud, cu verde vânt
când vântul trece fumegând
prin viața mea, prin ochii mei
cu verde crud pe anii mei,
să vii, să iei
a primăverii amăgire
când te vopsesc:
dintr-o găleată de iubire.
am vopsit cu verde crud pe o imagine dată de sonia. vladen a avut în plus, obligația de a colora în stil cv tudor, într-o joacă iscată la oră fixă.
sursa foto: pe feisbuc
După ce v-am citit, aproape că mi se face frică de ce va urma! Oameni buni, nu uitați rogu-vă că rima (de oricare fel ar fi ea) nu mi-e prietenă!
da cine te pune să compari, sonia? remember? e o joacă iscată de tine și de vladen.
sau vorba lui șekspir (aproximativ, că mi-i lene să caut):
rămân cu tine să mă mai măsor
fără să vreau să ies biruitor…
Nu compar, stai liniștită! Doar că daca joaca zice vers… vers trebuie să fie, nu? Sau, stai puțin, aș putea să inventez eu un nou stil de poezie!
nichita (și știi ce înseamnă el pentru mine) spunea că poezia este o altă așezare a frazei.
singurul truc ar fi că poezia, ca să se separe de versificație, trebuie să aibă o anume muzicalitate. și-ți dau un exemplu: scrierea lui alma. este declamativă, aproape că simți vibrația. pe-acolo sunt și cheile ei. 
https://www.youtube.com/watch?v=MMIWgARusZ8
Și pe mine m-a urmărit verdele crud zilele acestea. E în tot-tot împrejurul meu și mi se prelinge pe sub ușă până-n minte și în inimă. Mă scald în verde crud zilele acestea. Eu sunt verde crud.
sâmbătă, sava, la alergare, priveam cât de frumos s-a împrimăvărat și la noi.
deși mai lent, mai târziu, frumos totuși…