unele cărţi îmi vor însoţi sfârşitul de săptămână care se apropie, lecturi mai noi sau mai vechi, mai dragi sau mai… foarte dragi, căci aşa trebuie să ne fie mereu încrustările în hârtie ale prietenilor şi ale oamenilor cunoscuţi prin blogosferă şi care au ieşit în lumină cu curaj, s-au aşezat în cărţile lor.
pe-afară iarna îşi face de lucru cu acoperişurile caselor (pe iarbă a ascuns-o deja sub plapumă şi oricum prezintă mai puţin interes) şi eu mă gândesc că în decorul acesta deşi parcă ieri, primisem- tot vineri era dar sfârşit de octombrie, cartea alinei grozea: “toate drumurile duc la mine”
pe alina o ştiu parcă de o viaţă. din viaţa aceea de demult, când eu eram doar un comentator mărunt şi oarecare pe bloguri, unul care rezista eroic asalturilor prietenei care îi tot spunea: “ar trebui să-ţi faci şi tu blog”. mă gândeam atunci, deşi tăcând, că este cea mai nepotrivită idee… uneori încă mai cred asta.
“toate drumurile…” este de fapt cea de-a doua carte a alinei (dacă vi se pare cunoscut numele este chiar ea, alina grozea editor-in-chief al revistei ioana, o ştim şi din revista femeia şi eu m-am cunoscut cu ea pe când scria la tango şi avea grijă- printre multe altele- de antologia de poveşti care avea să încapă şi scrisul meu) pe care am descoperit-o în paginile acestea altfel, mult mai vibrantă, cu tristeţi şi lacrimi pe care altminteri le ascunde cu firea ei veselă, explozivă şi cu scrisul ascuţit pe alocuri.
tot în toamna trecută m-am revăzut cu adi, la capătul unui vis împlinit. şi îmi aminteam, în timp ce el îmi povestea cât de frig fusese la lansarea pe care eu o ratasem, de prima noastră întâlnire, la okian, la maratonul de poezie braşovean. şi de cât de mult îşi dorea pe atunci să publice.
“zale” era doar un vis care astăzi are contur de carte, una pe care doar ce o citeşti şi te pune pe gânduri. întâlnirea fiinţei cu iubirea, ca o împlinire este tema volumului său de debut iar scrierea lui- când îl şi cunoşti poţi “vedea” limpede asta- este aproape matematică, cercuri legate unul de celălalt: zale desăvârşind lanţul.
şi credeţi că ne oprim aici? v-aş povesti de pildă despre cioburi primite în dar într-un ajun de moş nicolae de la omul alături de care am scris “a vorbi despre limba română” dar aştept cuminte, împreună cu maya o altă dedicaţie. ştie şi el că da…. pentru că recunoşti lesne condeiul ascuţit în scriitura celui care altminteri s-ar lua cu vântul de gât atunci când are dreptate.
şi dacă tot aştept şi ni se întâmplă lucruri frumoase, vă reamintesc că mi-a fost dăruită bucuria de a scrie pe coperta celei de-a treia cărţi a lui radu, cea care se găseşte deja la vânzare şi v-am mai spus-o: “ora de medicament” iar astăzi am primit de la timişoara o nouă “încrustare”: “universul feminin” al lui onu dăruit nouă în straie de hârtie sub bagheta doamnei corina victoria sein. tulburătoare întâlnirea aceasta a mea cu doamna ale cărei cărţi le citeam cu nesaţ în adolescenţă. iar pentur o porţie bună de sf, aceeaşi recomandare de totdeauna: “floarea de loldilal”
şi v-aş mai spune de antologia în care a apărut alma, ca un dar de crăciun pentru mine ori de vestea de astăzi cu poeziile adrianei pe care sper să le am şi eu curând, aşa cum i-am spus, cu autograf, însă ninge afară şi asta mă îndeamnă la lectură. va fi, în offline, un weekend minunat!
unele cărţi…. ascund între coperţile lor oameni pe care mi-e drag să-i citesc, mi-e bine să-i ştiu acolo şi le sunt recunoscătoare lor, celor care au avut curajul rămânerii în hârtie.
tuturor… mâţul pervazier vă mulţumeşte. 
şi un update necesar: cu scuzele de rigoare, mă iartă dagatha că tocmai necugetările tale au scăpat cronicii. nu însă şi sufletului.
sper doar că v-am spus pe toţi!
Camelia, cred că glumeşti, nu? Uneori norocul bate doar de două ori la uşă prin oameni ce nici măcar nu i-am privit în ochi vreodată. Dacă apariţia mea în ziar a fost ca o cometă, poeziile trimise îmi păreau scântei ce nu s-ar fi aprins niciodată. Tu eşti prea generoasă cu mine, prea. Cum spuneam, de două ori bate norocul la poartă, a treia oară ar fi nefiresc. Nu merit, aşa cum nu merit să mă aflu în înşiruirea ta de ”cronicăreasă”, vorba Almei. Dar mulţumim pentru recomandări, avem ce răsfoi la ceas de seară. Te îmbrăţişez cu mare drag, pisică…
nu glumesc deloc, adriana. sunt exact acelaşi om care îţi spunea că te preferă în proză şi nu în poezie, în acelaşi mod al meu sincer şi de cele mai multe ori deranjant. dar tot m-aş bucura să te am între coperţile acelea, precum am spus.
prevăd că îmi trebuie un raft nou.
Uf, mi-a mai venit inima la loc. Te pup, psi. Ziua de azi pentru mine a fost o surpriză, pentru că ieri nu am deschis deloc laptopul. Aştept şi eu sa vad negru pe alb totul, dar mai am niţel de aşteptat. Şi eu…prefer proza, recunosc, dar uite că desenatul meu de cuvinte sub formă de versuri …loveşte unde nu mă aştept..
Ah, tocmai am aflat că Ruxandra Diana David a noastră are o carte scrisă ce se numeşte ”Necugetări”. Ştiai? Mie îmi e tare dragă fata asta..
ştiam, cum să nu ştiu? eram sigură că am uitat pe cineva…
Cami, te rog frumos, învaţă-mă şi pe mine, tandreţea cuvântului înmieresmat de nectarul sufletesc.
Sau dacă nu ai timp pentru astfel de meditaţii, aşterne, te imploor, o Selecţie din aceste splendori.., ca un Memento al graiului ales rostit.
Universul omenesc, în intimitatea sa cea mai discretă, are nevoie de o frumuseţe gingaşă, ca fineţea suavă a parfumului de floare de oleandru, ca atingerea inefabilă a pufului catifelat al fructului de piersică .
Citindu-ţi postul, am simţit că o poţi face.
Te rog, îmi promiţi?
Onu
onu, eu iubesc cuvintele cu patimă. cu disperare şi cu… da, cred că este şi puţină nebunie (învăţată de la nichita, marele blond) şi iubesc oamenii. în felul lor, nemaipomenit de frumos, oamenii sunt prin ei înşişi nişte daruri. iar atunci când scriu şi ţi se dăruiesc ţie prin scris, ce poţi să mai spui? iubesc cărţile voastre… şi voi spune asta mereu, oricui va voi să mă asculte. pentru că o carte este prin ea însăşi o luptă câştigată cu moartea.
şi da, cu drag promit că am să scriu mai mult despre voi toţi, arătând frumosul aşa cum este el. meritaţi cu toţii, cu prisosinţă.
Cami,
Generozitate pentru receptivitate, este puţin spus.
Voi repeta recunoscător, mulţumesc mult!
Onu
stai numai să te citesc.
stai… vom mai vorbi.
oare să-ţi reamintesc ordinea defectelor pisicii în natură?
fie, adriana, ele sunt aşa: sinceritate, congruenţă cu sine, intransigenţă. politeţea e undeva hăt departe… cu tot cu conduri. iar generozitate nu avem, s-a terminat şi aia. este criză! 
f. bn, pisoi, apai sa citesti si tu ca uamenii, intre coperti, pe hartie.
Stau, Cami, stau.
ştiu că vei fi încântată, de ce vei descoperi.
Până atunci, o noapte color, cu vise de dor!
Onu
Am cules informații și luat notițe. Unii autori sunt noi pentru mine, pe alții am bucuria să-i citesc.
poi credeai că citesc altfel, năsturico?
apreciez că ai evitat un “nevermooore” cu eleganţă. 
multă tandreţe, onu, multă duioşie şi o nesecată emoţie am descoperit citind.
mulţumesc.
eu când am văzut ce multe bucurii sunt pe raftul meu, sava!!!
îţi dai seama ce bucurie?
cu eleganta unei rate mandarin(e)
, clatinandu-ma pe cele doua labe, aproape paralele 
si chiar cand inaintez, de fapt, stau pe loc. da’compensez prin zbor fata de celelalte vietuitoare . 
; io ma balacesc in ‘poate’. 
niciodata e antonimul lui oricand, insa mie-mi par amandoua de un extremism neverosimil
ahaaaa, deci erai pe-aici, prin preajmă, surioară?
citeam prințesa, cu al sau weekend. se pare ca doar ipotetic. fain scrie.
care prinţesă? care weekend? care fain?
spune repede tooot!
Cami, aprecierile tale îmi îmbujorează cu o nestăvilită bucurie, obrajii.
Îţi imaginezi în ce stări sufleteşti mă transpui?
Să-ţi simţi astfel apreciată munca?
Onu
“Prinţesa Albastră”. (acu’, in weekend-ul asta, fuse balerina albastra
)
, de ce se simte acel cineva obligat sa ma… la fel, chiar sa-mi laicuiasca unele texte, slabe, de altfel ? nici macar in math reciproca nu e valabila mereu, dar in … aceste incercari literare! mai ales cand e vorba de scriitori, publicati adica, pisoi.
pisoi, e ceva ce nu pricep… in lumea asta a ta, a bloagelor. si asa imi strepezeste tot capu’, ca nu stiu ce ce sa fac/ spun.
treaba cu laicu’! pai, mai, daca mie imi place cum cineva scrie si vreau sa-l urmaresc, elegant, desigur, chiar si tacut, adica nimic de-a face cu hartuiala
cumva, onu, este şi o regăsire pentru mine. cu cel care demult, mă invita să citesc despre pisică, îţi aminteşti?
ca şi atunci, şi acum, am curiozităţile mele legate de madi pentru că o simt, chiar şi în carte, cu totul specială.
fatăăă! da’ cu ce ţ-am greşit io de pui întrebări aşa grele la ora asta?
sinceră să fiu eu am scos botonul de laic tocmai pentru că prefer comunicarea. scurt-lungă, on sau offtopic, anapoda, în glumă ori serioasă, mie îmi place să comunic. ori butonul de laic e aşa, un fel de ia măi şi tu de la mine un semn, dar musai să vii pe la mine, dacă se poate să şi comentezi (mult)… omul nu este şi nu se simte obligat să te aprecieze pe tine- vezi ce rea sunt?- le el îl interesează să te duci tu acolo, la el, de fapt. reciprocitatea şi fals politeţea sunt două dintre războaiele mele virtuale…
ma refeream, cum am si specificat, la scriitori, editori. pt. mine a fost un noroc ca a dat peste mine, la indolenta mea de a cauta ceva( cand nu e vb de muzica
)pe net, pt. ca am posibilitatea de a citi, fie si online, fragmente de literatura autentica. posibil sa fi fost un gest de curtoazie, cum zici, insa io m-am simtit ca un copil orfan caruia o doamna eleganta i-a intins o bomboana si un zambet. ma bate gandul sa-i zic ca io mi-s un nasture si dulciurile, toooate , se duc la un pisoi care dovedeste glucidele . 
am văzut la ce te referi.
cred că este exact o apreciere şi nu ar trebui să te simţi deloc un copil orfan.
stai ca ma uit la meci
… si a egalat gelatu’ 
ia sa te vaz, pisoi: fuse meritu’ lui, ii dam cu ‘like’?, sau onorurile le merita pasa aia cu calcaiu’, taman cand si unde tre’? despre apararea Barcei, in totala deriva dupa ratarea monumentala din doi, 2!!!, metri, sunt lamurita.
mie cel mai mult imi place gazonu!
micheteaux pasa lui karim! mi-che-teaux! dar şi “calma, estoy aqui!” a fo’ pe măsură aşa că plămânu meu a trezit vreo trei blocuri de pensionari!
trei sigur, de toate îs vreo 17 în “asocaţie!” tăte dotate den plin cu pensionari. şi daaa, los galacticos sunt echipa mea de suflet din anno domini 2001, de când le numero 5 s-a chemat zizou.
Cami,
Cu discutiile despre fotbal, blogosfera devine un spatiu brownian, inaccesibil mie. Cat priveste Madi, este speciala, intrucat exprima incontestabil mirabilul feminin un mirabil candid edenic sufletesc, intregitor de gingasie, blandete si liniste.
Ca sa fiu mai explicit, ca atunci cand dupa o minune, in suflet iti ramane o stare speciala, un univers unic, inefabil.
Dar apropo de comentariile pe care ti le urmaresc, incep sa patrund orice sunet, orice vibratie entuziasta, si te descopar cu mare bucurie , ca pe un interlocutor de nelipsit
Onu
aseară, onu, pe când scrisesem comentariul născător de fenomene browniene, gândul mi-a fugit o clipă la tine. am zâmbit ştiind că eşti străin de această lume. şi mă gândeam: “ce puzzle ciudat trebuie să-ţi pară pisica acum!”
Intr-adevar, Cami, Universul uman insusi est un puzzle , in care se intrepatrund elemente umane, indispensabile unele altora.
De aci , probabil si farmecul viului in comunicare.
De aci, cred, vibranta comentariilor tale rarisime, luminiscente in spatiul blogosferic.
Dar sa nu uitam si ca tu reprezinti Universul feminim, gratie caruia, viata capata valente de sensibilitate, unice .
Onu
cât de mare sună univers feminin şi cât de mică sunt eu de fapt!
Un
cat mai larg!
Onu