în cel de-al doilea episod al plimbări noastre prin “braşov. căldarea de lumină” facem cunoştinţă cu părintele berii româneşti (ciucaş şi ursus) şi palatele sale braşovene.
puţini mai ştiu astăzi- şi i-am promis lui vladen mai demult că îi voi spune povestea aceasta, că în spatele numelui ursus- regele berii din românia, se află o familie de braşoveni, czell, saşi-austrieci la originea lor, care au trăit în oraşul meu şi care ne-au lăsat drept moştenire trei dintre cele cinci palate ale oraşului, rămase şi astăzi în picioare.
poate cel mai cunoscut dintre ele a fost construit în anul 1903, după ce au fost demolate trei alte clădiri ale familiei (se crede că tot atunci a fost afectat şi bastionul graft, din păcate) pentru a se ridica ceea ce astăzi este clădirea roz din piaţa sfatului cu numărul 26, care adăposteşte sediul bnr. văzută din stradă este mai puţin uşor de imaginat cât de mare şi impozantă este această clădire în care, demult, locuiau cu chirie groşii oraşului şi firmele cu dare de mână.
cel mai vechi dintre palatele czell, (clădirea galbenă, stânga josul imaginii, construit în 1901) se află însă şi astăzi pe locul vechii porţi a vămii, la întâlnirea dintre bulevardul ferdinand cu şirul inului. clădirea galbenă cu basoreliefuri cu îngeri şi sori, chiar aşa s-a şi numit o vreme: palatul soarelui şi printre localnici este mult mai cunoscut pentru cârciuma de la subsol, numită cândva “groapa cu bere” (astăzi unul dintre restaurantele cu specific românesc- sergiana). odinioară, în apropierea palatului se afla una dintre cele mai celebre cafenele ale oraşului, erdelyi, astăzi dispărută şi ea. ca şi fratele său era dat în chirie celor care îşi permiteau luxul de a locui în mijlocul burgului.
cel de-al treilea palat se află în apropierea bisericii catolice de pe şirul vămii (este cea de-a doua casă de lângă biserică), iar casa unde au locuit czell-ii se află pe actuala stradă nicolae bălcescu. şi totuşi cine au fost aceşti oameni? unii spun că erau la origine saşi, alţii că ar fi fost austrieci veniţi în transilvania unde aveau afaceri cam peste tot. la început se ocupau cu exportul lânii de oaie în anglia, afacere abandonată ulterior în favoarea fabricii de spirt de la cristian şi mai apoi al distilăriei de la dârste. sextil puşcariu scria despre frederich czell “„în ultimul deceniu al veacului trecut şi în cele dintîi ale secolului nostru, braşoveanul avea un fel de monopol al băuturilor din ţara bârsei şi o fabrică mare de spirt în cristian, din care ieşeau pe o ţeavă aburi ce răspândeau un miros penetrant de mălătău, adică de borhot“. concernul frederich czell şi fii, fondat în 1885 mai deţinea şi o mină în preajma braşovului, de unde se extrăgea cărbunele necesar la fabrica de spirt şi a construit lacul de la noua, însă nu ca o formă de agrement cum este cunoscut astăzi, ci pentru răcirea butoaielor de bere (iarna, blocuri mari de gheaţă tăiate din acest lac construit cu muncitori lipoveni erau aduse în grotele de pe strada andrei bârseanu pentru păstrarea berii). cu numai 40 de lucrători, fabrica de bere czell avea la început, în anul 1892, o capacitate de producţie de 14.000 hectolitri.
fabrica de bere de la cluj, construită în 1878 se afla sub arenda lui frederich czell la începutul secolului xx, atunci când acesta a cumpărat-o din dorinţa de a-şi extinde afacerile, însă marca ursus avea să apară abia în anul 1927. (multă vreme această bere ursus putea fi găsită numai într-un anume local din cluj, ce purta acelaşi nume). primul război mondial a distrus o mare parte a averii acestei familii care în următoarea generaţie s-a scindat între cei doi fraţi, wilhelm şi carol.
ce a urmat mai apoi? odată cu naţionalizarea, fabrica din dârste a devenit aurora, aici producându-se berea ciucaş, fabrica din cluj s-a numit înfrăţirea, iar palatele acestor oameni bogaţi ai oraşului nostru au devenit banca naţională, aşa cum spuneam, ori case de locuit. curios este însă că atunci când urci pe strada numită astăzi mureşenilor, fie că eşti localnic, fie că eşti turist, treci pe lângă patru palate peste care, din păcate, se aşterne uitarea.
Credeam că știu câte ceva despre Brașov dar trebuie să recunosc că o iau de la început cu descoperirea lui alături de scrierile tale. Apropo de Czell. În fosta comună Colentina – Fundeni, pendite de municipiul București, la nivelul anilor 1920-1950, existau mai multe zone, foste proprietăți Czell. Dată fiind, particularitatea numelui m-am întrebat mereu de unde se trage. Cred că voi cerceta dacă este vorba de una in ramurile acestei familii brașovene.
Informativă această postare. Foarte interesant!
Fain oraş, Psi. Şi nu o zic ca să te flatez. Şi ce îmi place cel mai mult e faptul că, diferit de alte oraşe care peisagistic sau arhitectonic sunt de natură a-ţi gâdila retina, în Braşov şi calitatea umană este una care te face să îl vezi altfel. Eu am o deformaţie profesională din vremurile în care navigam. Plictisit oarecum de imaginea fizică a localităţile prin care m-am tot preumblat căutam mereu sufletul acestora. Iar Braşovul are un suflet frumos.
de la frederich czell vin, roxana. sasul cumpărase şi fabrica de bere luther din bucureşti.
ar fi cam greu să flatezi o iubire ce există deja, cristian, nu?
pe mine mă amuză însă cei care spun despre noi că suntem- deşi nu greşesc prea mult- oameni reci, care nu deschid porţile oricui. văzându-mi cetatea, povestind-o, îmi dau seama de ce mă simt eu tare bine când umblu prin ţările germanice: parcă aş fi pe-acasă.
Eu îmi iubesc orașul meu, Bucureștiul ăsta în care m-am născut și tot de-atunci încă mai cresc în el. Cu bunele și cu relele lui, tot îl iubesc… Dar, dacă ar fi să aleg vreodată, cred că Brașovul ar fi singurul oraș în care mi-ar plăcea să trăiesc și în care mi-aș dori să mă mut (mai ales când aș începe să obosesc aici – dar încă mai pot!- ) de la un moment dat încolo… opțiune care, desigur, rămâne pe o listă deschisă, alături de alte îndeltniciri care țin de-o vârstă
na veezi, dragule de ce te iubesc io pă tinee?
dintre toţi oamenii pe care îi ştiu locuitori ai bucureştiului eşti prima care spune că iubeşte capitala. eu cred că fiecare oraş are frumosul şi urâtul lui, important este doar spre ce privim.