mă sperie vântul care se ascunde perfid sub plapuma liniştii.
mă sperie gândul că tulburări de ape se ascund încă ochiului, cel dinadins orb.
de o vreme mă sperie liniştea şi mâinile întinse a pace, când ochii lucesc a sânge şi a cuţit.
mă sperie gândul că poate într-o zi, curând, va trebui să fug. ce carte m-ar putea înveli? ce cuvânt m-ar uita?
linişte. ce oglindă cu o mie de guri mi se înalţă? şi de ce pe pământ miroase a praf de puşcă? dintre toate culorile, negrul îmi pare astăzi cel mai adânc, cel mai fără scăpare. în faţa lui, până şi cuvintele tac. înapoia mirărilor de astăzi pun semnul unei inegalităţi de vânt.
săru mâna
cred, radu, că este un alt fel de a spune ceea ce spuneai şi tu, astăzi.
şi mă tem tare mult că acordul ăsta de încetare a focului (din sobă) nu aduce primăvara.
Cînd smulgi culorile din spectru pentru a lega la ochi minunile lumii, ce mai rămîne decît negrul adînc drept felinar orb sufletelor moarte…
N-ar fi oare, culorile, tentate să se-amestece, așa de prea multa iubire, dacă n-ar exista adâncimile neștiute ale negrului, că să le dezvăluie unicitatea? Mă întreb…
sunt smulse de multă vreme, dragoş. acum doar vedem. unii.
iubirea ca un acord de încetare a focului?
…wwfirst, nu ştiu.
Mulţi văd şi revăd, dar făr’ a simţi –
Vai, suflete negre şi reci şi pustii
Legat-au cu moarte pe Viaţa Eternă!
Iubirea-şi coboară drapelul în bernă…
și-asta-i drept, dragoș. făr de-a simți, degeaba vedem…
Tiii, da negru ți s-a mai făcut, soro! O bate vânt de răzbel, dar cred că ți-ai vândut blănurile prematur și uite cum ai rămas la mila cărților să-ți dea învelitori. Măcar o copertă să pui pe tine și un cuvânt sub cap, că vântu s-a-ntețit și nu-i de stat cu sufletul golaș prin urbe.
fusăi prin urbe az’ şi miau îngheţat musteţile, zău aşa!
hîîî… ce friguţ!!! (eram să scriu frăguţ, da o murit ş-alea de jalea lui miai şi viscol, ce să le mai cătăm la rădăcină?!). noroc că îmi împletii io as-toamnă un nastur galbin. m-am acoperit cu iel. mâne însă scot laibăru’ cel grosuţ, că nu mai ţine. culmea, eram cu tăte blănile la apel, că n-am vândut niciuna! 
Daaa și mie mi-a-nțăpenit liana azi, iar vântul m-a fugărit și m-a biciuit de mi-a ieșit primăvara din cap. Așa că, ce să mai visăm la frăguți, cred că-i compromisă recolta
definitiv şi irevocabil! iar primăvara a fujit cu mii cu tot. să pun de-o ţuică fiartă, zici? că de la apă te ia rugina….
Nu-mi place țuica fiartă, dar la un strugurel (fiert, mort, copt) nu te refuz.
să murim un strugur dară! vineee…. (am chemat un pretin să mă ajute în procesu’ dă producţie, da văz că mai mult încurcă…
https://www.youtube.com/watch?v=6VMf7OqTOuU
Cum te las singură, cum te-nhăitezi cu cine-apuci! Crezi că orice are blană scuipă ghemotoc de păr?
păi dacă iereai dusă (cu pluta) ce eram să fac? am apelat la cine eram mai la îndemână…
divină eşti numa’ tu, surioară!
Divină mi-s și mă mai fac!
dadada! ştiiim…
https://www.youtube.com/watch?v=29tqoj7Q7Po
Negru e fără scăpare? Sau albul?
Să iubim culorile. Zic.
Să le cultivăm în grădina noastră. Atunci și gândul și vântul vor intra cuminți în cartea unde cuvintele o să ardă cuminți, pe pagini care vor vorbi despre noi, cu noi și în noi.
sava, judecând după ce se întâmplă mai la nord de liniştea mea, cred că ni s-a cam subţiat paleta de culori. aşa cred.