îmi amintesc acest tablou, parcă de acum o sută de ani: o alee cu castani înfloriți care se înșiruiau mândri înaintea mea, într-o ademenire cu umbre lungi, alunecând cu degetele lor de miere pe sticla sărată a unui alt anotimp. îmi amintesc trupul gol al timpului, eviscerat și împodobit cu nuferii mari, năvod alb din lacuri de amintiri. sau lacrimi.
a fost ieri sau a fost numai amăgire galbenă de corcoduș înaintea ochilor, ca un ultimatum adus copilăriei, rochiță cu tiv albăstrui și iz de efervescență? a fost mâine sau chiar ne-au prins zorii în acest luminiș de cuvânt narcotic, irepetabil?
îmi amintesc cum zâmbeai. aș fi vrut să pot opri timpul… cât încă era verde.
sursa foto: salome
Ți-ai redecorat pervazul, mâț creativ. N-ai gusturi rele, să-ți fie de bine!
am decorat acum câteva zile. greu cu “vopsaua”….
M-am gândit să acționez anticipativ. Pe malul mării rebele, plasat litoralnic la umbra unui nor bătrân, am compus o poezelă care se va potrivi cu o Duzină din viitor, în care, probabilistic, se va întâmpla să fie propuse cuvintele: streche, genital, oral, imorale, linge, toridă, clitoridian, batracian, seminal, demență, potență, trupești. Sunt toate în Dex și n-au nici urmă de indecență.
Sau, ca să cresc probabilitatea de eligibilitate, aștept până când Duzina va fi sub zodia următoarelor cuvinte: să, te, pe, ne, ca, de, -n, -s, în, -oi, re-, e-.
Sărmanul timp, cu trupul gol eviscerat – și, totuși, atât de regretat la final!…