dimineaţa mi se cobora pe umeri
mai întâi ca o miere,
mai apoi ca o plasă,
năvod de linişte legată cu iască,
arcuind întrebările.
pe la amiază clipeam amândoi
către ceaşca cu rouă strivită
şi ne dureau tălpile ca de un dor
pâine uscată pe masă, ispită.
mai întâi întindeai o mână,
mai apoi, ca o aripă scoasă din teacă,
ţi se topeau toate mirările
şi se făcea aproape amurg,
ceaşcă uscată de ceaiuri din ierburi
culese între două respiraţii.
mai întâi ca o arsură,
mai apoi ca o crustă bolnavă de gheaţă
se lipea de noi o tăcere
îmbrăţişându-ne.
13 thoughts on “amur(u)gul tăcerilor”
Comments are closed.
Cu aripa scoasă din teacă
mi-ai înfășat emoțiile ce se scurgeau din mine
ca niște boabe de mazăre născute prematur.
și le-ai așezat cu atâta duioșie
în incubatorul tăcerii.
mai întâi veneau regii
hainele lor roşii miroseau a acasă,
mai apoi au trecut săracii
purtând zâmbetul sărman ca pe-o pâine.
apoi ai apărut tu, boabă de rouă verde tăind apele
şi da, aripa scoasă din teacă
uneori, când stăm pe lespedea înserării
umăr lângă umăr privind asfinţitul
ochilor tăi verzi le-aş face mărgele
din orice cuvânt.
După astfel de declarații,
Scoase din sufletul amurgului,
Tac!
ba te poftesc să vorbeşti, mugur! ce mai faci tu, omule?
Supraviețuiesc, mai scriu uneori, nu în ultimul rând muncesc, pe plaiuri gorjene în ultimul timp. Și uneori te mai vizitez, cu sau mai adesea fără semne ale trecerilor mele.
da, se pare că ne-am învăţat să ne citim în tăcere… şi eu o fac.
şi mulţumesc de vorbă.
şi parcă mi-e dor de acele vremuri când comunicam mai mult unii cu alţii.
să fii bine îţi doresc.
Ne potopesc prea des tăcerile, de aceea comunicăm mai rar, dar niciodată nu uităm de cei dragi. Asta este cel mai important!
Eu mulțumesc pentru urare, iar vorbă să ne fie-n continuare!
să ne fie, mugur, să ne fie!
De tăcerea e gheață, inima e foc, iar tăcerea de-i foc, inima să ardă…
cand tacerea imbratiseaza doi ce au fost odata unu, imbratisarea ei devine ghiaţă ce desparte şi separă.
să ne fie tăcerile doar de frumos, de admiraţie, de trăire….
…dimineata, amiaza, amurg…prinse printre cuvinte pe care nici n-as fi indraznit a le alătura. Dar ăsta e darul tău de a aşeza metafore in versul tău, spre desfătarea noastra..
timp, adriana, doar timp…
cât despre alipirea de cuvânt, asta e meteahnă pentru care primeam adesea mirări şi mici corecţii în copilărie. faptul că mi-a rămas se datorează numai şi numai încăpăţânării mele. 
de-ar fi doar aşa, vavaly! de-ar fi…